Linkuri accesibilitate

Je t'aime moi non plus: divorțul franco-german


Angela Merkel și Emmanuel Macron

Cuplul franco-german se clatină, iar asta nu este o veste bună pentru Uniunea Europeană.

Câtă vreme complicitatea si dorința de a continua cooperarea între Franța și Germania a fost reală, asta a însemnat că UE are încă un viitor.

Dezacordurile au apărut deodată pe față, la ultimul summit special despre Brexit de la Bruxelles, când Theresa May a primit un răgaz suplimentar până în octombrie. Fără nici o consultare anterioară cu Merkel, Macron s-a arătat total opus ideii, pe când Merkel, iritată pe față, s-a arătat gata să cedeze Londrei chiar și un an de răgaz suplimentar.

Macron, al cărui proiect european merge mult mai departe decât cel al lui Merkel, care e pe cale de a ieși din politică, nu dorea ca Europa, încă în plină criză, să rămână ostateca unei Anglii care nici acum nu știe ce vrea.

La fel, Franța e opusă încheierii unui acord comercial cu SUA în condițiile dorite de Trump, în vreme ce Germania se teme pentru exporturile sale de automobile pe piața americană.

Cuplul franco-german – la originea UE

Cuplul franco-german a fost întotdeauna motorul Europei, începând cu De Gaulle-Adenauer, trecând prin Mitterrand-Kohl și Angela Merkel care s-a înțeles foarte bine atât cu Sarkozy, cât și cu Hollande, iar mai recent cu Emmanuel Macron.

Prietenia franco-germana, inițiată conventional printr-un tratat semnat in ianuarie 1963 de către Charles de Gaulle si Konrad Adenauer, dura deja de mai bine de un deceniu, încă de la formarea a ceea ce a avea sa devină Uniunea Europeană. Europa contemporană s-a fondat pe reconcilierea franco-germana.

De la început, încă de la crearea în 1950 a Comunității Europene a Carbunelui si Otelului, (CECA), ceea ce s-a urmărit a fost coordonarea producției industriale a celor doua țări etern dusmane, Franța si Germania, astfel încât un conflict între ele să devină imposibil.

Tratatul a fost privit cu suspiciune inițial de către Statele Unite si Marea Britanie, mai ales ca semnarea lui a coincis cu tensiuni intre Franța si principalele puteri atlantice. Ulterior, neincrederea lui De Gaulle in SUA avea sa-l ducă chiar la o apropiere a Franței de Moscova, in scopul găsirii unei balanțe politice pe continentul european.

De-a lungul istoriei Comunității Europene, si apoi a Uniunii Europene, prietenia franco-germană a decis direcția pe care a luat-o Europa. Anglia insulară s-a ținut în general departe de asta, mai ales dupa ce Margaret Thatcher si-a negociat o serie de excepții, derogări și clauze speciale în statutul său din UE. Anglia a preferat sa păstreze o relație specială cu SUA, în vreme ce politica continentală era dirijată de cuplul format de președintele Franței și cancelarul german.

Unele asemenea cupluri sunt mitice. După De Gaulle și Adenauer, cel mai celebru e cuplul François Mitterrand - Helmuth Kohl. E celebră fotografia în care cei doi se țin de mână, precum și faptul că împărtășeau aceleași gusturi culinare si că făceau politică uitandu-se împreuna la meciuri de fotbal. Relația strânsă Kohl-Mitterrand a mai arătat ca prietenia franco-germana nu tine de orientarea ideologică a liderilor. Mitterrand era teoretic socialist, deși avea porniri imperiale, in vreme ce Kohl era conservator, deși a înclinat in permanență spre un stat social aproape identic cu cel al "statului-providență" de tip scandinav.

Invers, faptul ca amândoi aparțineau aceleiasi formațiuni pan-europene PPE (Partidul Popular European) nu i-a apropiat mult pe Nikolas Sarkozy și Angela Merkel. De vină aici a mai fost și stilul personal exuberant al hiperactivului Sarkozy, care o exaspera pe Merkel prin ieșirile sale imprevizibile, precum și prin insistența de a o îmbrățișa la întâlniri.

Macron descoperă însă acum deodată, după entuziasmul inițial, că în Germania clasa politică, atât creștin-democrații CDU/CSU, cât și socialiștii SPD, apără mai degrabă interesele naționale decât cele europene. De când e președinte, Macron nu și-a văzut niciunul din proiectele europene acceptat pe deplin: o armată europeană, un buget și un parlament ale zonei euro, o taxă pe giganții numerici ai internetului și altele.

Pentru Europa însă, dislocarea cuplului franco-german ar fi cea mai proastă știre cu putință, mai ales într-un moment în care întreaga arhitectură europeană e supusă unui proces de deconstrucție.

Vezi comentarii (5)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG