Întâlnirea, care va avea formatul noului Consiliu Nato-Ucraina, a fost convocată la cererea Kievului după atacurile cu rachete şi drone asupra civililor, oraşelor şi localităţilor ucrainene, a declarat un purtător de cuvânt al NATO, arată The Guardian.
Întâlnirea are loc în contextul în care purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat miercuri după-amiază că Administrația Joe Biden a epuizat toți banii din pachetele de ajutor militar pentru Ucraina și „nu a mai rămas nimic pe fundul sacului”.
„Am oferit acum Ucrainei ultimul pachet de asistență pentru securitate pentru care mai dispunem de fondurile necesare, chiar după Crăciun, înainte de Anul Nou. Și acum avem nevoie de sprijinul Congresului SUA pentru a putea continua să facem asta”, a declarat John Kirby.
Fondurile pentru Ucraina sunt blocate în Congresul SUA, în condițiile în care negocierile între republicani și democrați sunt într-un blocaj. Este vorba de un pachet de 61 de miliarde de dolari.
„Există un decalaj de câteva zile, dacă nu săptămâni, de fiecare dată după ce semnăm un astfel de ajutor militar”, a spus John Kirby.
„Astfel, nu tot ce am semnat pe 27 decembrie a ajuns deja în Ucraina. Acest ajutor va continua să curgă pentru următoarele zile și săptămâni. Dar dupa asta, în lipsa altor finanțări, nu mai avem nicio oală magică din care să mai scoatem ceva pentru Ucraina”, a mai spus Kirby.