La Festivalul Lecturilor de autor de la Brno vin pe scenă, alături autorii români invitați, și alte personaje fără de care nu ar fi posibile aceste întâlniri culturale: traducătorii. Ei sunt vocea autorilor și legătura indispensabilă dintre public și autorii care citesc aici. Pentru că ei nu sunt simpli tălmaci care fac posibil dialogul, ci traducătorii textelor citite în aceste seri de literatură. Ba chiar mai mult decât atât: unii dintre ei au deja o listă consistentă de cărți românești traduse în cehă. Am stat de vorbă cu Jitka Lukešová, cunoscătoare a limbii și culturii române ca puțini alții, veche prietenă a României și a scriitorilor români.
Europa Liberă: Cum v-ați întâlnit cu cultura română, cum ați reușit să o cunoașteți atât de bine și să vă împrieteniți cu limba și cu spiritul ei?
Jitka Lukešová: „Este o poveste ceva mai veche. Când am vrut să studiez filologia - filologia și istoria - am dat, mai întâi, examen de admitere la cehă și istorie, dar m-am gândit şi la franceză sau, eventual, engleză. Până la urmă, am renunțat însă. Examenul de admitere la istorie l-am luat cu „foarte bine”, așa că mi s-a propus, dacă vreau, alături de limba cehă, să mai studiez o limbă: rusă, engleză sau română. Limba română la vârsta de 18 mi s-a părut ceva foarte exotic. Trebuie să spun că erau anii `60. România era o țară destul de îndepărtată, despre care nu știam aproape nimic. Știam de Mamaia, știam de Mihail Sadoveanu și cam atât, acestea erau toate cunoștințele mele.”
Europa Liberă: Cum ați ajuns să cunoașteți România și pe români?
Jitka Lukešová: „În noul an de învățământ, am început cu toții de la zero. M-am îndrăgostit de limba și de literatura română datorită profesorilor mei de la facultate, mai ales, datorită doamnei Kavkova a cărei mamă era româncă. Mi-am făcut cunoștințe, mi-am făcut prieteni în România...”
Europa Liberă: Se pare că există o semnificativă prezență românească în Cehia. Există și cluburi de români?
Jitka Lukešová:„ Da, sunt mai mulți români care trăiesc aici. Există Asociația Cehia-România, din care fac și eu parte, din comitet. Noi ne străduim să apropiem membri care se interesează de România, de literatură, de cultura românească. Bineînțeles, până când nu a existat Institutul Cultural Român, am avut o anumită prioritate, dar, de când există Institutul, rolul nostru s-a cam limitat. Totuși, continuăm să ne întâlnim. Organizăm periodic prezentări de filme, facem lecturi, lansări de carte etc.”
Europa Liberă: Ați făcut traduceri din română?
Jitka Lukešová: „Fără modestie, trebuie să spun că am tradus Rusoaica de Gib I. Mihăescu, pentru care am obținut și un premiu al Asociației de Traducători din Cehia. Am tradus și alte opere de Gib I. Mihăescu, niște povestiri. Am mai tradus din Modest Morariu, Întoarcerea lui Ulise, la care, în ultimul timp, revin și cred că ar merita să fie reeditată din nou. Am tradus din poeți români: Marin Sorescu, Mircea Dinescu. Din poeții contemporani am tradus Simona Popescu și Ion Mureșan - dragostea mea, care, din păcate, n-a venit și el aici la această întâlnire.”
Europa Liberă: Asta voiam să vă întreb: i-ați cunoscut pe cei pe care i-ați tradus? Pe Simona Popescu știu că ați cunoscut-o aseară.
Jitka Lukešová: „Da, l-am cunoscut personal și pe Marin Sorescu, pe când eram încă bursieră, în 1968, la București, și am fost prima lui traducătoare până a începe să-și publice lucrările în Italia și în alte părți. Din păcate, eu m-am întors în 1968 la Praga, înainte de luna august și, după aceea, cu toate că am avut o mulțime de proiecte, o mulțime de traduceri, literatura română devenise ceva suspect...”
Europa Liberă: După Primăvara de la Praga, cel puțin, la nivel oficial, România era o țară „prohibită”.
Jitka Lukešová: „Erau permise doar câte patru traduceri pe an prin edituri. Și, bineînțeles, pentru că existau traducători mai cu experiență, aveau și ei nevoie de lucru. Când am vrut să cooperez cu revistele literare, practic, toate revistele literare în care am trimis traduceri au fost oprite, pur și simplu. N-au mai putut să apară. Așa că, de fapt, prima mea traducere publicată a fost Marin Sorescu în revista Světová literatura, un fel de Secolul XX de-al nostru.”
Europa Liberă: După anii `90, ați mai fost în România?
Jitka Lukešová: „O, da! Am lucrat și ca interpret și am venit în România în a doua jumătate a anilor `70- `80. Și-apoi după 1990. Am întreținut și relații cu prietenii mei pe care i-am cunoscut la București. M-am străduit să mențin contactul și cu literatura română. Am avut cunoștințe foarte bune și la „Cartea Românească” - pe doamna Geta Dimisianu, Gabriel Dimisianu - care m-au ajutat foarte mult. Ei m-au introdus în lumea scriitorilor. Am cunoscut mai mulți scriitori personal. Am acasă mai multe cărți cu dedicații, care, din păcate, nu prea s-au putut publica pe la noi. Așa că a trebuit să cam aștept cu traduceri mai mari. Până la urmă, am tradus ce am tradus.”
Europa Liberă: Acum, dacă vi s-ar da posibilitatea, ce v-ați dori să traduceți?
Jitka Lukešová: „Eu consider că am o mare datorie din literatura contemporană, pe Cristian Teodorescu cu „Medgidia, oraşul de apoi” și câteva piese ale Gianinei Cărbunariu, pe care am promis să le traduc acum câtva timp. Așa că sunt două sarcini care se află în fața mea. În rest, colaborez cu Institutul Cultural Român. Traduc pentru ei cu diferite ocazii. Sau pentru diverse târguri de carte, din când în când.”
Europa Liberă: Dar, pe linie oficială, în afară de Institutul Cultural Român, din România, ați fost căutată, curtată de instituții ca Uniunea Scriitorilor?
Jitka Lukešová: „În anii `90 - începutul anilor 2000, s-au organizat întâlniri de traducători la Neptun și la Sinaia. Ceea ce a fost foarte bine, pentru că am intrat în contact cu editori și cu scriitori. Dar, din păcate, de la o vreme, timpul trece și tinerețea dispare... Așa că „poftă” ar fi, dar nu și forță suficientă. Dar nu vreau să renunț. Am cele două proiecte la care țin destul de mult și aș vrea să le realizez. Acum, am vorbit cu dna Alina Nelega să-mi trimită niște piese de-ale ei. Am uit să vă spun că am tradus și piese de-ale Gianinei Cărbunariu, care s-au pus în scenă aici. Este vorba de „Kebab” și „Stop the Tempo!” și „Tipografic majuscul”. De Alina Nelega am tradus: „Amalia respira adânc”, „Decalogul după Hess” și „Taxi Vinil”. Toate acestea au fost puse în scenă la Praga și la Olomouc, la teatrul Tramtarie. S-au jucat trei sau patru ani și pare că s-au bucurat de un oarecare succes. Și mă bucur, pentru că sunt convinsă că dramaturgia contemporană română merită așa ceva.”
Europa Liberă: Vă mulțumim, doamnă Lukešová.
Facebook Forum