Președintele ales Joe Biden a început să nominalizeze membrii cabinetului și colaboratorii de la Casa Albă în încercarea de a îndeplini promisiunea de a clădi o administrație care să reflecte diversitatea de la nivel național.
Joe Biden îl va numi pe procurorul general al Statului California, Xavier Becerra, drept secretar al Sănătății, potrivit a două surse familiare cu situația citate de agenția Reuters.
Nominalizările pentru cei mai importanți membri ai administrației pe politică externă și economie au fost deja anunțate în primele săptămâni de după câștigarea alegerilor.
Xavier Becerra a fost una din vocile principale din Congres care a lucrat pentru aprobarea ”Obamacare” - legea sănătății care prin care fostul președintele voia să se asigure asistență medicală pentru toți cetățenii.
Din echipa lui Joe Biden, cu rol în gestionarea pandemiei de coronavirus, va face parte Rochelle Walensky, șeful centrului de boli infecțioase de la Massachusetts General Hospital și profesor la Școala Medicală de la Harvard.
Coordonatorul pentru coronavirus va fi Jeff Zients, un consilier economic reputat pentru abilitățile sale manageriale, care a lucrat de asemenea în administrația Obama pentru a sprijini Obamacare. În administrația Biden, Zients va avea misiunea de a supraveghea operațiunea de distribuire a sute de milioane de doze de vaccin prin coordonarea eforturilor mai multor agenții federale.
Vivek Murthy va conduce serviciul de sănătate publică. Ea a îndeplinit în ultimele luni rolul de co-administrator al echipei de consilieri ai lui Biden care se ocupă de pandemia de coronavirus.
Trezoreria va fi condusă de Janet Yellen, o economistă americană și profesoară la Universitatea Berkeley din California, fost președinte al Consiliul de Administrație al Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite.
Oficialul pentru management și buget va fi condus de Neera Tanden, președinte al Centrului pentru Progresul American, care a lucrat la rândul său pentru Obamacare.
Printre numele deja anunțate de Joe Biden se mai află Anthony Blinken în funcţia de secretar de stat, ca șef al diplomației SUA, și fostul secretar de stat John Kerry reprezentant special pentru climat, sunt primele nominalizări făcute de preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden, arată agențiile internaționale de știri.
Anthony Blinken va avea misiunea de a reînnoi diplomația americană și angajamentele globale după patru ani de administrație Trump, marcată de desconsiderare a organizațiilor internaționale și de conflicte cu aliații și cu competitorii, deopotrivă. Susținător al multilateralismului, Blinken a fost numărul doi la Departamentul de Stat în mandatul lui Barack Obama. Francofon și francofil, Antony Blinken ar urma să-i succeadă lui Mike Pompeo, secretarul de Stat al lui Donald Trump, un susţinător al „presiunii maxime” asupra Iranului şi al unei politici fără concesii faţă de China.
John Kerry va fi reprezentant pentru chestiuni climatice. Cu Kerry, Biden ar vrea să readucă SUA în acordul internaţional pentru combaterea schimbărilor climatice de la Paris din care Trump a retras SUA.
Linda Thomas-Greenfield va fi numită ambasadoare la ONU.
Avril Haines va fi director al Informaţiilor naţionale, prima femeie care va deţine un astfel de rol.
Alejandro Mayorkas va fi numit şef al Departamentului Securităţii Interne, primul politician hispanic care va superviza agenţii-cheie în aplicarea legii și a problemelor legate de imigrație. El a fost secretar adjunct în timpul administrației Obama. Născut în Cuba, a emigrat în SUA cu familia, pe când avea un an. Mama lui este evreică refugiată în Cuba din România, în timpul Holocaustului.
Jake Sullivan va fi consilier pentru securitate naţională.
Toate aceste poziţii din viitoarea administraţie americană trebuie confirmate de Senat.