Apariția listei spitalelor de luptă împotriva COVID 19 a produs panică printre cadrele medicale, însă politicienii au folosit-o altfel, spunând că apără interesele comunității pentru ca infectarea să nu fie transmisă dintr-un județ în altul.
Județele de lângă Suceava se tem ca focarul infectării cu coravirus se va extinde în perioada următoare și cer măsuri urgente pentru a bloca răspândirea bolii. Un deputat PSD din Botoșani susține că cea mai bună soluție este „ca fiecare județ să-și administreze bolnavii pe care îi are”. Ideea nu este însă una locală, ci a generat un aprins dialog între județele Brăila și Galați. Cei din Brăila s-au opus ca bolnavii de coronavirus să ajungă în județul lor.
Deputatul PSD Răzvan Rotaru susține că Ministerul Sănătății a dat dovadă de „iresponsabilitate și cinism” când a trecut maternitatea din Botoșani pe lista spitalelor de luptă împotriva COVID 19. El l-a acuzat pe actualul ministru al Sănătății că dorește ca județul Botoșani să ajungă un „focar de coronavirus, Lombardia României”, la fel ca județul Suceava.
Social-democratul crede că doar poziția fermă venită din teritoriu l-a făcut pe ministrul Nelu Tătaru să reevalueze situația. În locul maternității din Botoșani a fost ales spitalul județean drept centru pentru tratatea pacienților cu coronavirus.
„Personalul din Maternitatea Botoșani era foarte revoltat și medicii doreau să își dea demisia. Au spus că își dau demisia în bloc dacă îl fac spital COVID-19”, a declarat Răzvan Rotaru pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, municipiul Botoșani nu are aparatura necesară pentru a face față unui număr mare de bolnavi.
„Oamenilor le este frică. Să aduci aici bolnavii, să faci un fel de centru, e o teamă în rândul cetățenilor,cred că cel mai bine ar fi ca fiecare județ să poată să-și administreze bolnavii pe care îi are. Dacă sunt mai multe cazuri, ne putem ajuta, dar dacă am îmbolnăvi două județe ca Suceava și Botoșani, devenim ca Lombardia”, a afirmat Rotaru.
- Și autoritățile din județul Neamț se tem că situația din Suceava poate avea implicații negative și cer măsuri suplimentare de protecție. După apariția Ordonanței Militare numărul șase, municipiul Suceava și opt comune din jurul acestuia din jur sunt în carantină.
„Cer ferm Guvernului să instituie măsuri de carantină urgentă la toate localitățile care se află pe granița cu județul Suceava. Vecinii noștri din Suceava au o rată extrem de mare a celor infectați cu acest virus ucigaș”, a fost solicitarea președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene (PSD).
- Brăila și Galațiul au fost în mijlocul unui conflict din cauza posibilității ca bolnavi de coronavirus din județul Galați să ajungă în județul învecinat. În disputa locală au intervenit fostul premier, Mihai Tudose (ProRomânia), primarul municipiului Brăila (PSD) și prefect (fost senator PNL).
Totul a plecat de la o propunere făcută de Direcția de Sănătate Publică din Galați către cea similară din Brăila pentru preluarea unor pacienți infectați cu coronavirus.
Fostul premier Tudose a fost cel mai critic la această propunere, care a fost percepută de mulți localnici ca fiind o decizie. El a catalogat propunerea drept „strategia unor idioți” și „schemă de turism interjudețean cu bolnavi contagioși”.
„Scandalul a escaladat, opinia publică a avut o reacție puternică în urma reacției exagerate din punctul meu de vedere, a unor reprezentanți din mediul politic, care au simțit tema fierbinte, că pot să fie populari. A fost o situație amplificată de declarațiile unor politicieni”, a declarat pentru Europa Liberă prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc.
- Deputatul ProRomânia Mircea Dobre i-a solicitat prefectului de Constanța să spună cum au ajuns doar anumite hoteluri de pe litoral să găzduiască persoanele venite din afara României în această perioadă.
„Afacerea COVID-19, cu cazările din Constanța, este deja o bombă cu ceas. Ați făcut, domnule prefect, niște calcule, niște scenarii posibile, atunci când ați adus sau veti aduce 1.500 de români pe litoral? A făcut cineva aceste calcule și scenarii? De ce nu ați dus repatriații la hotelurile MAI, care sunt păzite? De ce ați preferat să riscați viețile tuturor?”, au fost întrebările deputatului către prefect.
El a criticat autoritățile pentru că nu au pus la dispoziția medicilor echipamente pentru protecție, afirmând că județul Constanța poate ajunge în scurt timp „mai rău decât Suceava”.
Un alt caz de rebeliune a avut loc în Făgăraș. Primarul municipiului a anunțat că dezaprobă ordinul prin care spitalul devine centru pentru tratarea bolnavilor de COVID 19. Reacția sa a venit după ce conducerea spitalului municipal a anunțat că nu va respecta ordinul ministrului Sănătății care trece unitatea pe lista spitalelor de suport în tratarea pacienților cu COVID – 19.
Facebook Forum