Linkuri accesibilitate

Judecătorul Elena Burlan Pușcaș, 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă


Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș a fost condamnată vineri de Curtea de Apel București la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Suprinzătoare este decizia instanței de a-i interzice magistratului să mai fie judecător 5 ani după executarea pedepsei principale în condițiile în care statutul magistratului prevede excluderea din magistratură în cazul unei condamnări penale definitive.

De asemenea, instanța a decis și confiscarea sumei de 10 000 de euro.

Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă.

Judecătorul Elena Burlan de la Tribunalului București a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru că în perioada 2009 -2010 ar fi primit mită 63.000 de euro.

„În contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârșirea unor infracțiuni săvârșite cu violență (tentativă de omor calificat, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), inculpata Burlan-Pușcaș Elena a primit, în perioada iunie 2009 - februarie 2010, prin intermediari, de la mai multe persoane (inculpați și rude ale unora dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească), suma totală de 63.000 de euro”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA, potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri.

Suma de 63.000 de euro ar fi fost primită în două cauze judecate de magistratul de la Tribunalul București.

„Astfel, în legătură cu o cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 30.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de toți cei nouă inculpați judecați”, se arată în rechizitoriu.

În legătură cu o a doua cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 15.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de patru din cei cinci inculpați judecați; cu privire la cel de-al cincilea inculpat, deși minor la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost judecat, inculpata a pronunțat o pedeapsă cu executare efectivă a pedepsei, deoarece tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrate, potrivit procurorilor.

XS
SM
MD
LG