Condamnați pentru pornografie infantilă ajung să presteze ore în folosul comunității la grădiniță, suspecți acuzați de viol și sechestrare de minori sunt plasați în arest la domiciliu, iar rețele mafiote acuzate de trafic de minori scapă, pentru că faptele s-ar fi prescris. Această contabilitate sumară este înregistrată de presă. Am încercat să aflăm ce se întâmplă în astfel de cazuri în interiorul Justiției.
În unele cazuri, Tribunalul revine asupra deciziilor inițiale și le corectează. În altele însă verdictul rămâne neschimbat, știrea se rostogolește ca o avalanșă de revoltă în spațiul public, până în punctul în care se disipează, iar oamenii uită. Dincolo de percepția generală și de interesul presei, cum se învârt rotițele și mecanismele sistemului de Justiție, principalul vizat și, mai ales, cum se explică „gripările” care duc la verdicte îndoielnice?
Motivare: „Faptele nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare”
„(...) instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luare a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege. Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest pentru 60 de zile (...)” - se arată, printre altele, în motivarea judecătoarei care a înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu, în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de opt luni.
Motivarea continuă în aceeași notă: „Faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”. Între timp, Tribunalul Brăila a intervenit și a corectat decizia judecătoarei, prin menținerea arestului preventiv.
Este doar un exemplu recent din lungul șir de decizii controversate ale Justiției din România, care, odată ajunse în spațiul public, provoacă uimire, revoltă și, implicit, atentează la însăși încrederea în instanțele de judecată. Dacă cei care judecă, judecă astfel, la cine să apeleze cei care își caută dreptatea?
Cazul de la Brăila este totodată un exemplu fericit, dintr-o singură perspectivă: decizia inițială a fost corectată. Acest lucru nu se întâmplă însă de fiecare dată, astfel încât în istoria recentă a înregistrat procese cu un final cel puțin bizar.
- Decembrie 2019: 25 de inculpați în dosarul „Țăndărei” scapă definitiv de orice pedeapsă, în dosarul în care sunt acuzați de trafic de minori. Peste 160 de copii fuseseră duși în Marea Britanie și forțați să cerșească sau să fure din magazine. Cazul, la care au lucrat și ofițeri britanici, a fost clasat după 9 ani, pentru că faptele s-ar fi prescris. Inspecția Judiciară s-a autosesizat, iar DIICOT a făcut apel.
- Martie 2019: primarul unei localități din Prahova, acuzat că a șantajat cu fotografii compromițătoare o minoră, este condamnat pentru pornografie infantilă la închisoare cu suspendare și trimis să facă muncă în folosul comunității la o grădiniță.
- 2017: Judecătoria Constanța schimbă încadrarea juridică în dosarul unui medic acuzat că a abuzat două fete de 11, respectiv 13 ani, din viol, în act sexual cu minori.
De altfel, lista dosarelor în care se schimbă încadrarea juridică din viol în act sexual cu minori este lungă și, potrivit unor statistici, în România ultimilor ani, peste 500 de pedofili au fost condamnați cu suspendare. Chiar dacă legea e clară: potrivit Codului Penal, dacă se constată că un adult a abuzat de influența sa asupra victimei, atunci actul sexual cu un minor se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Reacția unui procuror când vede dosarul soluționat cu „victima minoră e vinovată”? Gabriela Scutea, Procurorul General al României: „Și noi suntem surprinși”
Europa Liberă a întrebat-o pe Gabriela Scutea, Procurorul General, cum se ajunge la astfel de verdicte și motivări. În trecut, voci din sistem sugerau că România are o problemă structurală, în Codul Penal sau că volumul uriaș de dosare și uzura magistraților creează portițe și scăpări.
„În mod clar nu este o problemă cu Codul Penal. Pentru că specificitatea fiecărui caz în parte îți permite să analizezi ceea ce se definește de Cod ca pericol pentru ordinea publică. Nu cred că poate fi invocat nici volumul mare de dosare din instanțe. Sunt adepta păstrării lucrurilor simple. Să te referi la ceea ce reprezintă particularitatea unei cauze. Nu trebuie să motivezi în foarte multe file, ci raportându-te la obiectul infracțiunii respective, la datele cauzei”, răspunde Gabriela Scutea.
Evaluarea este împărtășită și de judecătorul Cristi Danileț:
Au crescut pedepsele pentru infracțiuni sexuale. Din păcate unele motivări sunt halucinante
„Codul Penal este foarte clar. S-au făcut modificări legislative anul trecut în noiembrie. Au crescut pedepsele pentru infracțiuni sexuale. Din păcate unele motivări sunt halucinante. Eu înclin să cred că sunt doar cazuri particulare. Eu am atras atenția că avem probleme. Pedepsele date de unele instanțe sunt extrem de aspre, la altele deciziile pot fi îmbunătățite”.
Cum se explică atunci sentințele cu motivări uluitoare? este întrebarea de la care Gabriela Scutea devine evazivă. Chiar și așa, procurorul general susține că sistemul de justiție autohton ar avea pârghii pentru a putea corecta decizii stupide ale instanțelor:
De ce apar astfel de cazuri? O să mă feresc să spun
„Și noi suntem surprinși. Vă rog să aveți în vedere însă, atunci când vorbim de o hotărâre judecătorească și limitele din legea privind statutul magistraților. Nu putem să o comentăm și să ne exprimăm. Dar aș spune cu titlu general că procurorii exercită căile de atac, că avem la dispoziție contestațiile și în cuprinsul lor putem să invocăm și motivarea, care, am spune, nu are legătură cu cauza. Aceasta este calea noastră de intervenție. De ce apar unele cazuri? O să mă feresc să spun”.
Din perspectiva procurorilor, reparația intervine așadar prin căile de atac. Mai ales că legea 303 privind statutul magistraților include, la capitolul abateri disciplinare și „ipoteza motivării în mod contrar raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul Justiției”.
Nu pot să comentez
Foarte clar, și dincolo de orice interpretare, rămâne însă articolul 220 din Codul Penal, care prevede închisoare de până la șapte ani, chiar dacă, de exemplu, judecătorul schimbă încadrarea din viol în act sexual cu un minor. „Nu pot să comentez. Fiecare coleg are obligația motivării în cauză pe starea de fapt. Și căile de atac sunt de asemenea promovate, în așa fel încât să se epuizeze posibilitățile de clarificare”, comentează din nou Gabriela Scutea, care adaugă:
Nu este o întrebare la care să pot da un răspuns general
„Nu este o întrebare la care să pot da un răspuns general. Fiecare schimbare de încadrare juridică din viol în act sexual cu un minor face parte din evaluarea materialului probator. Este evident însă că în cazul unor minore cu o vârstă redusă, un consimțământ la un act sexual este greu să reții că a putut fi exprimat de o manieră valabilă și interiorizată în mod corespunzător. Există așadar modalități, evaluări psihologice de exemplu, prin care să se stabilească gradul de maturitate intelectuală și emoțională a persoanei în discuție, în așa fel încât să se poată reține că nu există premisele unui consimțământ valabil exprimat pentru întreținerea unui act sexual”.
Întrebările puse de Europa Liberă vizează și rolul Inspecției Judiciare, forul care se ocupă de abateri disciplinare și care se poate autosesiza, așa cum a făcut-o acum, în cazul de la Brăila. Și tot Inspecția Judiciară poate constata că un proces este tergiversat și ar putea, teoretic, interveni dacă, de exemplu, într-un dosar precum „Țăndărei” ar exista riscul prescrierii faptelor. Nu este așadar o intervenție asupra verdictului sau a motivării inițiale din instanțe, ci asupra vitezei cu care merge procesul respectiv.
Nu mă pot pronunța
„În ceea ce privește Inspecția Judiciară, nu am cunoștință de toate cazurile soluționate de instituție în care au fost analizate unele motivări și, atunci, nu mă pot pronunța. E clar însă că Inspecția a adoptat câteva soluții ce au fost vizibile în timp, referitoare la calitatea motivării. Trebuie să se urmărească în special concludența. Adică să se răspundă problemei din dosarul respectiv, din hotărârea examinată”, afirmă Procurorul General al României, înainte de a fi întrebat dacă sistemul de Justiție are sau nu o problemă:
„Eu vă spun altceva. Să așteptăm să se termine raportul de control pe care îl face Inspecția Judiciară pentru a putea vedea dacă este sau nu o problemă de sistem”, conchide Gabriela Scutea.
Ce simte totuși un procuror care muncește luni sau poate chiar ani la un dosar pe care îl predă la cheie instanței, înainte ca judecătorul să decidă că violul asupra unei copile e de fapt act sexual cu un minor (chiar dacă victima are nouă ani!)? e ultima întrebare pe care Europa Liberă o adresează Gabrielei Scutea:
La această întrebare nu pot să vă răspund direct
„Frustrare este prea mult spus. Adică prea dur spus. Dar este într-adevăr o dezamăgire profesională de a observa că raționamentul juridic pe care toți am fost instruiți să-l urmăm la un moment dat nu mai este comun. Dincolo de profesie, raționamentul juridic ar trebui să fie comun. De ce nu este? La această întrebare nu pot să vă răspund direct”.
Justiția din România, în unele cazuri analfabetă funcțional. Judecător: „Lucrurile nu sunt privite cu destulă seriozitate”
În tot acest context, am solicitat un punct de vedere și din partea judecătorului Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul crede că magistrații nu sunt altceva decât o copie în miniatură a societății românești de astăzi. El atrage atenția, contrar asupra a ceea ce s-ar putea crede, că tocmai magistrații tineri tind să aibă scăpări grave:
Există judecători total rupți de realitate. Care nu citesc presa, care nu cunosc fenomenele sociale
„Există judecători total rupți de realitate. Care nu citesc presa, care nu cunosc fenomenele sociale. Care nu stăpânesc logica juridică. Și atunci astfel de motivări nu ar trebui să ne mire. O spun cu regret. Și mai este o problemă: astfel de cazuri sunt soluționate, din păcate, de judecătorii tineri din profesie, cei aflați la Judecătorii. Or, infracțiunile care privesc violul sau agresiunea sexuală ar trebui să revină Tribunalelor, unde sunt judecători cu mai multă experiență. Am văzut în presă mai multe motivări pronunțate de Judecătorii, ulterior îndreptate de Tribunale. Cred că fenomenul ar trebui tratat mult mai serios. Din păcate, acest subiect este unul tabu. Atât în familiile din România, cât și la facultățile de Drept sau la Institutele pentru Magistrați sau Poliție. Nu discutăm deschis despre viața sexuală, nu avem educație sexuală. Și nici mentalitatea nu există. Nici în România și nici la unii judecători.”
La Europa Liberă, Cristi Danileț aduce aminte de cazuri similare, care au șocat opinia publică din alte țări:
„Am văzut astfel de motivări halucinante și în Italia, unde acum câțiva ani judecătorii de la Curtea Supremă au spus că victima, pentru că avea blugi strâmți pe ea, nu putea fi violată. Și revoltele sociale au fost și acolo foarte mari. Judecătorii nu sunt foarte deschiși la critică, să știți. Iar pe fondul motivării, nimeni nu poate contesta ce scrie un judecător. Cei nemulțumiți, victima sau procurorul, pot contesta la o instanță superioară. Altceva nu ai ce să-i faci. Odată ce l-ai primit în profesie, respectiv ai atestat că are pregătirea teoretică și parțial practică, nu mai ai ce să faci. Judecătorul este inamovibil”.
Sentința la care face referire judecătorul Danileț a fost pronunțată însă în 1998. La scurt timp, femeile din Parlamentul italian au venit la serviciu în blugi, pentru a-și arăta solidaritatea cu supraviețuitoarea violului. Zece ani mai târziu, în 2008, Curtea Supremă din Italia a decis să întoarcă verdictul, în încercarea unei reparații morale față de întreaga societate. Detalii AICI.
Până să vedem astfel de mișcări și atitudini sociale din interior, România e monitorizată din exterior. CEDO a plasat țara sub supraveghere încă din 2016, tocmai pentru că, statistic, în 3 din 4 dosare penale în care au fost judecate acte sexuale cu copii, judecătorii au apreciat că relațiile intime au fost consimțite, deși era vorba de fete cu vârste de până în 13 ani.
Și până la alte acțiuni venite poate chiar de la CEDO, ce ar putea totuși face autoritățile române pentru a reduce măcar din amploarea acestui fenomen?
Ar trebui un program de pregătire permanent
„Ar trebui un program de pregătire permanent și care să vizeze fenomenele cu care România se confruntă. Corupția, traficul de persoane, infracțiunile sexuale. Dar lucrurile acestea nu sunt privite cu destulă seriozitate”, răspunde judecătorul Cristi Danileț.
O altă soluție, rămasă însă strict la nivel de dezbatere teoretică, vizează aplicarea jurisprudenței, a precedentului. Dosarele ar putea fi astfel mai rapid soluționate, iar pedepsele ar deveni unitare:
Profesorii noștri nu acceptă că jurisprudența este un izvor de Drept
„Din păcate, profesorii noștri nu acceptă că jurisprudența este un izvor de Drept. Este o dezbatere doctrinară, dacă vreți. Să știți că noi, pe forumurile de magistrați, dezbatem și preluăm. Inclusiv în aceste zile am discutat despre cazul acelei colege care a motivat o hotărâre cu privire la un viol repetat asupra unei minore de 13 ani. L-am discutat și noi, intern. Însă nu ne putem exprima public pe cazuri concrete. Cred că Institutul de pregătire a magistraților ar trebui să tragă un semnal de alarmă și să introducă o serie de cursuri speciale în cadrul formării magistraților. Nu ar fi nicio rușine. Pentru că, repet: subiectele acestea au fost tabu ani de zile în societatea românească. Și brusc avem pretenția ca judecătorii să fie extrem de conștienți. Din păcate, societatea are motive uneori să fie stupefiată”, își încheie apelul judecătorul Danileț.
