Linkuri accesibilitate

Kasparov, la București: Sper ca dictatorul Putin să fie adus în fața justiției. Zilele dictaturii din Belarus sunt numărate


Aflat la București, Garry Kasparov a transmis un mesaj de susținere pentru opozanții Kremlinului aflați în închisoare. 4 iunie 2021.
Aflat la București, Garry Kasparov a transmis un mesaj de susținere pentru opozanții Kremlinului aflați în închisoare. 4 iunie 2021.

Fostul campion mondial la șah, Garry Kasparov, a spus, vineri, la București, unde participă la Grand Chess Tour: „nu știu ce face președintele Putin, știu de dictatorul din Rusia. Dacă îi spui președinte, îi dai mai multă credibilitate în sistemul politic fals folosit în Rusia”, a spus Kasparov potrivit Digi 24.

Sper ca într-o zi să fie adus în fața justiției pentru cele comise, infracțiuni și altele. Sunt sigur că atunci când se va prăbuși regimul, și dictatorul se prăbușește. Nu o să-l ajute nimeni. Cei care au curajul să protesteze în Rusia merită sprijinul și respectul nostru”, a spus Garry Kasparov.

Potrivit News.ro, Kasparov, care a petrecut la rândul lui cinci zile în închisoare, în 2007, în Rusia, pentru organizarea unui protest neautorizat, a avut un mesaj pentru cei aflați acum în închisoare: „Profit să le transmit toate cele bune, să fie sănătoşi, Alexei Navalnîi este prizonierul nr. 1, sunt peste 400, mult mai mulţi în Belarus, şi le putem dori doar sănătate pentru că trebuie să depăşească o soartă foarte dură. Pe cei care sunt dispuşi să se opună, să se ridice împotriva dictatorilor din Belarus şi Rusia, pe aceştia îi sprijin".

Despre situația din Belarus, acesta a spus „Au forţat un avion să aterizeze la Minsk. Niciun dictator nu se va opri dacă nu este oprit. Comunităţile internaţionale, dacă nu sunt hotărâte să oprească aceste activităţi şi să pună un preţ pe crime şi pe dictatori, n-o să se oprească nimic".

Zilele dictaturii din Belarus sunt numărate. Și indiferent ce face Putin, că trimite oameni sau bani, doar prelungește agonia până când Belarus va fi liber”, a adăugat Kasparov.

Întrebat despre tensiunile Ucrainei cu Rusia, Kasparov a spus, citat de News.ro că poziția sa nu s-a schimbat: „Este un stat independent, Ucraina de Est fiind ocupată ilegal de trupele ruseşti. Rusia viitoare, liberă şi democrată, nu va avea decât să-i redea teritoriile şi cei responsabili vor fi traşi la răspundere".

Născut în fosta Uniune Sovietică, la Baku în Azerbaijan, Kasparov a devenit, în 1985, la 22 de ani, cel mai tânăr campion mondial la șah. De-a lungul carierei a doborât mai multe recorduri, iar meciurile sale din 1996-97 împotriva unui computer, au adus șahul și inteligența artificială în atența publicului larg.

Kasparov este un cunoscut activist pro-democrație. La începutul 2007 era considerat unul dintre principalii lideri ai opoziției și potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2008, câștigate de Dmitri Medvedev, aliatul Lui Vladimir Putin. Kasparov a renunțat la candidatură la finalul lui 2007 după ce, au spus reprezentații opoziției, autoritățile au blocat organizarea unei conferințe pentru nominalizare.

În 2013, aflat la Geneva, fostul campion mondial a anunțat că nu se întoarce în Rusia de teama represiunii politice și a faptului că riscă „să nu o mai poată părăsi niciodată".

Garry Kasparov participă la București la Turneul Grand Chess Tour, primul turneu de șah ce are loc de la începutul pandemiei.

România este reprezentată de Constantin Lupulescu, cel mai bine cotat jucător român și de Bogdan Deac, singurul junior din turneu.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG