Linkuri accesibilitate

Ken Loach, „funeral blues” la Londra și un „impeachment digital” pentru Trump. Revista presei europene


Ebenezer Scrooge, personaj și scenă din nuvela lui Charles Dickens "A Christmas Carol".

Brexitul e suspendat o vreme. Până și presa britanică pare să-și fi rătăcit busola după votul contradictoriu de marți seara din parlament: o scurtă majoritate a deputaților a votat în favoarea planului lui Boris Johnson, ca imediat după aceea să îi respingă calendarul aplicării, făcând imposibilă o ieșire din UE săptămâna viitoare, pe 31 octombrie, și prelungind automat totul cu trei luni, până pe 31 ianuarie... cu condiția ca cei 27 din UE să accepte prelungirea... ceea ce ei ar fi gata să facă, organizând eventual un nou summit despre asta, după ce abia au isprăvit unul săptămâna trecută.

The Guardian, cotidian de centru-stânga anti-Brexit, scrie că Johnson amenință că ar putea declanșa alegeri generale înainte de Crăciun, ceea ce opoziția în realitate nu dorește, dar că Johnson ar putea accepta o scurtă extindere a răgazului, nu însă de trei luni, cum s-a votat deja, ci mai scurt, deși nimeni nu știe cât de lung ar fi scurtul.

Conservatorul, dar moderatul, cotidian The Times explică cum se pot declanșa alegerile anticipate: fie ele sunt cerute de două treimi din totalul parlamentarilor, fie guvernul e răsturnat printr-un vot de neîncredere, ambele variante fiind irealiste pe moment, întrucât ambele ar necesita participarea și acordul opoziției.

The Telegraph, cotidian pro-Brexit, scrie că partizanii rămânerii în UE pot să savureze victoria aceasta trecătoare, pentru că în realitate au pierdut războiul cel mare: Brexitul va avea loc, chiar dacă nu se știe când.

Perplexitatea este și mai mare pe continent, în special în țările care vor fi primele și cele mai direct afectate de Brexit: Franța, Belgia, Olanda și Germania.

În Franța, Le Monde notează că este prima oară că deputații britanici acceptă în majoritate principiul ieșirii din UE, chiar dacă au respins deocamdată calendarul grăbit al lui Johnson.

Bruxelles se pregătește acum de o nouă amânare a Brexitului, explică Le Figaro, iar în zilele următoare s-ar putea organiza un nou summit european, unul special, după ce un altul avusese loc pe 17-18 octombrie, săptămâna trecută, la Bruxelles. Un nou summit, de altfel, nu încântă pe nimeni, întreaga agendă europeană fiind acum răsturnată, totul fiind îngreunat și de absența unei Comisii Europene funcționale.

Vorbind marți, înainte de votul britanic, în fața eurodeputaților la Strasbourg, președintele Comisiei Europene care își încheie mandatul, Jean-Claude Juncker, a spus, cum o subliniază Le Monde, că regretă « timpul pierdut » cu Brexitul, dar că UE a făcut tot ce putea pentru ca ieșirea Marii Britanii să se petreacă în ordine, ceea ce nu pare încă a fi cazul. Totul s-a dovedit o risipă de timp si energie, cum o rezumă și site-ul american Politico prin portalul său de la Bruxelles.

În Olanda, conservatorul cotidian De Telegraaf prezintă totul ca pe o nouă lovitură pentru Boris Johnson, în vreme ce progresistul NRC Handelsblad scrie doar că Johnson așteaptă acum decizia UE. Opinii identice și în Germania, în Süddeutsche Zeitung și Frankfurter Allgemeine Zeitung, acesta din urmă având și un bilet de opinie despre Brexit văzut ca o partidă de ping-pong cu rezultat incert.

Donald Tusk recomandă celor 27 să accepte prelungirea cerută de Londra, anunță Le Soir în Belgia, care precizează că Tusk a cerut ca cei 27 să facă asta în scris, fără să mai fie nevoie să se reunească încă o dată la Bruxelles, ceea ce a făcut în mod sigur ca unele piepturi să palpite de ușurare. Consultările celor 27 continuă, completează La Libre Belgique, care pune în prima pagină titlul ce rezumă starea de spirit generală: “Boris Johnson câștigă și pierde” și rezumă: Brexitul dorit de Johnson va avea poate loc, însă nu pe 31 octombrie.

În alte țări de pe continent, inventivitatea merge spre domeniul referințelor literare. Haosul Brexit, scrie în Italia Corriere della Sera, cu accente de tragedie greacă, în vreme ce El Pais, în Spania, scrie despre ‘Funeral blues’ británico, ‘Funeral blues’ fiind acel poem al lui W.H. Auden popularizat de filmul Patru nunți și o înmormântare, a cărui concluzie este: „Căci nimic de acum înainte nu se va mai încheia cu bine.” (For nothing now can ever come to any good.)

El Pais atrage atenția și asupra faptului că doi deputați rebeli expulzați de Johnson din partidul conservator, fostul ministru de finanțe Philip Hammond și cel al cooperării internaționale Rory Stewart și-au exprimat teama că Johnson va profita de perioada de tranziție pentru a efectua totuși o ieșire din UE fără un acord.

Impeachment digital pentru Donald Trump

O altă saga prelungită ca un partidă de ping-pong cu rezultat incert este și întregul proces de demitere a lui Donald Trump lansat la Washington de opoziția democrată.

Le Monde schițează tabloul unei întregi campanii prin care politicieni și persoane publice din SUA cer ca Twitter să închidă contul lui Donald Trump. Asta a făcut, de pildă, senatoarea de California Kamala Harris, care s-a adresat direct lui Jack Dorsey, CEO de Twitter, cerându-i să suprime contul lui Trump, argumentând că mesajele acestuia încalcă toate regulile platformei.

Adevărul este că Twitter a devenit canalul de comunicare de predilecție al lui Trump, care, dacă în aprilie încă mai posta „doar” circa 200 de tweets pe săptămână, pe 11 octombrie a putut posta 33 de tweets în 25 de minute, probabil un record mondial.

« Hey Jack. E timpul să faci ceva. » l-a interpeleat fosta procuroare Kamala Harris pe patronul Twitter, în momentul în care Trump a început să posteze despre o « tentativă de lovitură de stat » împotriva lui și a preluat un tweet al unui pastor care amenința cu un « război civil » dacă democrații continuă cu tentativa de destituire.

Sigur, scrie Le Monde, Twitter, care depistează și închide cu ușurință conturile trolilor ruși, ar avea toate argumentele legale pentru a-l suprima pe Trump, care încalcă o serie de legi cu privire la decența în comunicațiile publice. Legal lucrul este posibil, iar o companie privată ca Twitter nu este obligată să respecte amendamentul constituțional privind libertatea de exprimare. Ar fi însă prima oară că Twitter ar face așa ceva cu un șef de stat, cu atât mai mult cu președintele Statelor Unite, ca să nu mai vorbim de faptul că Trump a devenit în realitate cel mai mare agent publicitar pentru Twitter.

Tot astăzi, ca un pandant comic la această campanie, cotidianul Kremlinului Rossiiskaia Gazeta oferă cititorilor o serie de recomandări despre cum pot fi depistați și învinși trolii pe internet.

Ken Loach’s ‘funeral blues’

În sfârșit, miercuri este și ziua în care filmele noi ajung în cinematografe în mai multe țări, precum Franța și Belgia. În condițiile în care Marea Britanie este de multă vreme principalul subiect al presei, iar dramele viitoare ale populației Albionului ce va fi lovită de sărăcie umplu titlurile ziarelor, unul din cele mai așteptate filme a fost cel care rulează începând de azi în cinematografe, după ce premiera avusese loc anul acesta la Cannes, cu mari aplauze: ultimul film al britanicului Ken Loach, « Sorry We Missed You ».

În Anglia, cronica apăruse deja în The Guardian, în urmă cu câteva zile, atunci când filmul a ajuns în săli peste Canalul Mânecii. Luna aceasta, chiar Senatul Franței a organizat o proiecție cu acest film, căruia ieri, marți, cotidianul stângii intelectuale Libération i-a dedicat nu mai puțin de șase pagini, inclusiv coperta numărului, iar astăzi săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné laudă felul în care Ken Loach, ca de obicei, reușește să facă să joace actori non profesioniști "pentru ne face să fim zguduiți de curentul indignării sociale".

Un film care înoată în plin ‘funeral blues’ al unei întregi societăți; cea britanică, a inegalităților dickensiene, a alcoolului ca liant social și a titlurilor nobiliare desuete.

Este un film despre deziluziile noii economii a serviciilor, despre ‘uberizarea economiei’ și inovațiile în domeniul exploatării celor precari.

Un film despre indivizi atomizați în plină sfâșiere a țesutului social care se străduie să-și câștige viața (prost) prin și pentru Uber: prima platformă internațională care s-a descotorosit de salariați. Deloc genul de film care ar putea rula în cinematografe în România (deși “Noul Val românesc” s-a inspirat enorm din cinematografia lui Ken Loach), « Sorry We Missed You » e construit pe deconectarea totală între traseul real al unui camion condus de personaj printr-un oraș britanic și același traseu văzut pe GPS-ul de monitorizare al firmei.

Un film-manifest ca o ilustrare a studiilor lui Thomas Piketty, sau ca un Dickens modern, despre cum subtilitatea diabolică a noilor relații de muncă îl face pe nefericitul care trăiește din Uber să se considere ‘lucrător independent’ în timp ce își distruge familia și personalitatea, neamaivând o clipă pentru el, nemaiavând vreme să gândească, mereu cu o normă de îndeplinit. Singurătatea noului tip de ‘lucrător independent’ vorbește o novlimbă managerială care te manipulează permanent spre un randament inuman (în care el e nevoit să urineze într-o sticlă, pe traseu, pentru a câștiga câteva secunde).

The Guardian, la Londra, scrie astăzi că Ken Loach se alătură lui Coppola și lui Martin Scorsese în cruciada lor împotriva filmelor cu super-eroi, pe care le consideră o manevră super-cinică a marilor corporații pentru a face bani.

Ken Loach spune chiar că industria americană a super-eroilor a devenit un fast food precum ‘precum hamburgerii’. Promovându-și filmul pe Sky TV, Ken Loach a spus: ‘Filmele astea sunt plicticoase. Un exercițiu al pieței care nu are nimic de-a face cu arta.’

Formal, însă, ultimul lui film face și mulți nemulțumiți, în special în Franța atât de mult pusă pe structuralism ideologic (sau pe ideologie structuralistă). Libération critică structura și ritmul montajului, care obligă și indică spectatorului unde să-și plaseze afecțiunea și indignarea: “Timpul filmului are propriile lui automatisme, încetiniri și accelerări arbitrare, ultra-scenaristice, folosite eficace pentru a ne emoționa până la lacrimi și a ne face să ne revoltăm într-un timp record, ceea ce e departe de a ne lăsa liberi. Dar, forțând spectatorul să accepte evidența, nu îl pune oare filmul astfel la muncă? Vechea cârdășie a cinematografiei cu capitalismul interzice filmelor să se fofileze așa ușor, supuse fiind ele uberizării artei, cel puțin începând cu prima lor ieșire din uzinele Lumière.”

Facebook Forum

Cine este Antony Blinken, viitorul secretar de stat SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
XS
SM
MD
LG