Linkuri accesibilitate

După anunțul morții lui Ali Khamenei, pe 1 martie 2026, oamenii au ieșit în stradă –unii, pentru a plânge moartea liderului suprem, alții, mai ales în diaspora, pentru a sărbători.
După anunțul morții lui Ali Khamenei, pe 1 martie 2026, oamenii au ieșit în stradă –unii, pentru a plânge moartea liderului suprem, alții, mai ales în diaspora, pentru a sărbători.

LIVE Iranul amenință cu represalii după moartea ayatollahului Ali Khamenei. Donald Trump: „Îi vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”

update

Pe scurt

  • Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că în țările vecine Iranului se află aproximativ 1.000 de cetățeni cu care MAE și misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact.
  • Peste 200 de persoane au fost ucise în Iran, potrivit organizației Semiluna Roșie. Cel puțin 108 au fost ucise când atacurile americane și israeliene au lovit o școală de fete, potrivit Iranului.
  • Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în biroul său sâmbătă dimineață, în timpul atacurilor aeriene americano-israeliene, a confirmat presa de stat de la Teheran.
  • Președintele Trump a declarat sâmbătă noapte, cu câteva ore înainte de confirmarea iraniană, că ayatollahul Khamenei a fost „unul dintre cei mai malefici oameni din istorie” și i-a îndemnat pe iranieni să „își ia înapoi țara”.
09:03

Președintele parlamentului iranian amenință cu reciprocitate

Președintele parlamentului iranian, Ali Larijani, a apărut la televiziunea de stat și a promis reciprocitate față de „grupurile secesioniste”. El a declarat că va înființa astăzi un „consiliu de conducere temporar”.

Acest triumvirat este format din președintele iranian, Masoud Pezeshkian, șeful puterii judiciare în Iran, Gholamhossein Mohseni Ejei, precum și dintr-un membru al Consiliului Gardienilor Constituției, după cum a anunțat televiziunea de stat.

08:33

Cine conduce Iranul acum

Teheranul a confirmat duminică moartea liderului suprem Ali Khamenei, ucis în operațiunea militară americano-israeliană, la care a ripostat cu lovituri asupra Israelului și mai multor țări arabe care găzduiau baze militare americane, relatează agențiile internaționale de presă.

Tranziția va fi asigurată de un triumvirat format din președintele iranian, Masoud Pezeshkian, șeful puterii judiciare în Iran, Gholamhossein Mohseni Ejei, precum și dintr-un membru al Consiliului Gardienilor Constituției, a anunțat televiziunea de stat.


08:13

Donald Trump avertizează Iranul: „vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”

Președintele american, Donald Trump, avertizează duminică, într-o nouă postare pe reţeaua sa socială, că Iranul ar putea fi „mai puternic ca niciodată” și ameninţă că va răspunde „cu o forţă nemaiîntâlnită”.

„Iranul tocmai a declarat că astăzi va lovi foarte tare, mai tare decât a lovit vreodată“, a scris președintele american pe Truth Social.

„Însă ar fi bine să nu facă asta, deoarece, dacă o vor face, îi vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”, a adăugat Trump pe Truth Social.

Avertismentul vine după ce sirenele au început să sune dimineață în Israel și în Dubai, Emiratele Arabe Unite, Doha, precum și la Manama, capitala Bahreinului, unde s-au auzit iar explozii puternice.

Sâmbătă seara, preşedintele Donald Trump anunța într-o postare pe Truth Social că Ali Khamenei, liderul regimului islamic de la Teheran, „unul dintre cei mai răi oameni din istorie”, este mort.

La câteva ore după acest anunţ, duminică dimineaţă, presa de stat iraniană a confirmat decesul liderului suprem. Fiica, nepotul, nora şi ginerele său au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.

Iranul a lansat atacuri de represalii asupra statelor vecine din Golf, ca răspuns la atacurile SUA şi Israelului, lovind o serie de alte ţinte.

08:09

Iranul: Am luat în considerare toate scenariile

Iranul s-a pregătit pentru „toate scenariile”, inclusiv moartea liderului suprem Ali Khamenei, a declarat, duminică, preşedintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf.

„Ne-am pregătit pentru aceste momente şi am luat în considerare toate scenariile”, a declarat Mohammad Bagher Ghalibaf într-un videoclip difuzat la televiziunea de stat.

El a adăugat că preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au „depăşit limitele noastre” şi „vor suporta consecinţele”.


Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG