Este vorba despre modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală și de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care au fost modificate în doar zece zile în Parlament, în ambele camere. O altă sesizare, pe aceeași temă, se referă la modificarea Legii de organizare judiciară/
Adoptarea prin Parlament a fost decisă de PSD, după ce Tudorel Toader a refuzat să adopte ordonanțe de urgență pentru aceste modificări, care ar fi însemnat intrarea în vigoare instantanee a acestora.
Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
În sesizarea către CCR, șeful statului arată că Parlamentul și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din Codul penal cu decizii anterioare ale Curții Constituționale și nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității.
Principalele modificări sunt în favoarea marilor corupți
- Prescripția se reduce la opt ani pentru infracțiunile care primesc pedepse cu închisoarea mai mari de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani. De asemenea, pentru pedepsele mai mici de zece ani, prescipția se reduce la șase ani, față de opt, cât era până acum.
- Reducerea pedepsei prin „circumstanțe atenuante” în cazul în care un inculpat plătește prejudiciul oricând pe parcursul cercetării penale sau până la sentința definitivă. Până acum era permisă plata doar până la primjul termen în instanță.
- Dacă abuzul în serviciu este al unui funcționar public, are o reducere a pedepsei cu o treime. Pedeapsa pentru abuz în serviciu este între 2 și 7 ani de închisoare.
- făptuitorul în cazul cumpărării de influență nu se pedepsește dacă denunță fapta în termen de un an. În Codul penal aflat în vigoare nu exista un termen-limită
- Nu se mai pedepsește neglijența în serviciu, care era închisoare între trei luni și trei ani sau plata unei amenzi - o prevedere introdusă acum
Liviu Dragnea este printre beneficiarii acestor modificări. Îl ajută intrarea în vigoare a reducerii prescripției. În dosarul angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în primă instanță, faptele s-au produs între 2006 și 2012. În actuala formulă a Codurilor, prescripția intervine după 10 ani.
De asemenea, abuzul în serviciu are o reducere de o treime din pedeapsă dacă este funcționar public, așa cum era Liviu Dragnea când avea funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman.
Curtea Constituțională va trebui să-i răspundă președintelui, dar și celor de la PNL și USR, care, de asemenea, au atacat ultimele modificări ale Codurilor.
Modificările la Codul Penal au fost adoptate cu 180 de voturi pentru și 81 împotrivă, iar cele la Codul de Procedură Penală cu 181 pentru și 83 împotrivă.
Un singur deputat PSD a votat împotriva modificărilor la Codul de Procedură Penală, însă la Codul Penal a votat pentru. Este vorba despre vicepreședintele PSD Brăila, Nicu Niță. Deputații UDMR au votat toți în favoarea modificărilor.
Facebook Forum