Linkuri accesibilitate

Timișoara/22 decembrie 1989: Trăiască România liberă!


Timișoara/22 decembrie 1989: Trăiască România liberă!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00

În dimineața de 22 decembrie, Bucureștiul s-a trezit într-un coșmar. La ordinul autorităților comuniste, bulevardul Magheru, Pasajul Universității și tot pavajul din zona Hotelului Intercontinental fuseseră spălate. De sânge.

În toiul nopții dinainte, în timp și după ce baricada de la Inter a fost îndepărtată, forțele speciale operaseră sute de arestări. Jurnalele de luptă au reținut cu exactitate câte și ce unități ale Armatei și ale Securității au acționat în zonă. Dar nu e clar nici până astăzi câți dintre manifestanți au ajuns la Penitenciarul Jilava. E sigur însă că închisoarea devenise atât de aglomerată încât gardienii au redeschis și Fortul13, cel prin care trecuseră deținuții politici în anii '50.

Arestații fuseseră groaznic bătuți acolo unde fuseseră prinși, adică la zidul Universității, vis-a-vis la Palatul Șuțu (Muzeul Bucureștiului), pe peronul stațiilor de metrou Universitate sau Romană. Arestări fuseseră operate și pe străzile din jur. Oamenii treceau mai întâi pe la Secțiile de Miliție din zonă, unde erau de asemenea brutalizați. Când ajungeau în spațiul de triere de la Jilava, li se spunea să stea cu fața la perete. După cum spun victimele, peretele era pătat de sângele celor care primiseră același ordin cu puțin timp înainte.

În ciuda iadului prin care acești oameni treceau, când s-a luminat de ziuă, gardienii au devenit mai pașnici. Copiii au fost scoși din penitenciar și trimiși cu o dubă în oraș.

La miezul zilei, toți deținuții au fost eliberați. Inclusiv unii care fuseseră arestați înainte de zilele Revoluției, inclusiv arestații din alte orașe. Alungat de sutele de mii de protestatari, Nicolae Ceaușescu fugise din clădirea Comitetului Central cu un elicopter. După 45 de ani de dictatură, România era liberă.

Manifestanții au ajuns la radio și la televiziunea publice și au anunțat victoria. Dar la momentul anunțului, Timișoara era deja de trei zile în Piața Operei. Acolo libertatea a început mai devreme, fără acces la televizor.

Imaginile pe care le urmăriți aici, la Europa Liberă, au fost filmate de un amator și au fost păstrate de unul dintre medicii chirurgi care au operat răniții din oraș în teribila noapte de 17 spre 18 decembrie 1989. Ne-au fost puse la dispoziție de un jurnalist care s-a aflat la Consiliul Județean în data de 17 și care, împreună cu alții, a încercat să-și apere orașul cu orice preț în fața represiunii. Nici unul, nici celălalt nu vor să li se menționeze numele. Consideră că astfel de imagini trebuie să fie cunoscute de toată lumea și să fie explicate copiiilor la școală.



Facebook Forum

XS
SM
MD
LG