Președintele Klaus Iohannins a dat asigurări miercuri seară că nu intenționează să instituie carantină la nivel național după alegerile parlamentare din 6 decembrie, așa cum susțin detractorii săi politici. Declarația a fost făcut-o într-o conferință de presă după o întâlnire avută marți cu ministrul Sănătății Nelu Tătaru și cu secretarul de stat Raed Arafat pe tema evoluției Covid-19, în special despre carantinarea zonală.
Datele furnizate relevă că, începând cu 20 noiembrie se observă o tendință de scădere a evoluției infectării cu SARS-CoV-2, spune șeful statului.
Principalele declarații ale președintelui:
Covid-19
- Am avut o ședință cu premierul, ministrul pe tema situației actuale a pandemiei
- Am cerut INSP o analiză privind evoluția epidemiei în orașele carantinate. Datele relevă că începând cu 20 noiembrie la nivel național se observă o tendință de scădere a infecțiilor
- Acest lucru se reflectă atât în numărul de infecții săptămânale și în media zilnică. Acest grafic arată evoluția de la începutul pandemiei și se vede foarte clar cum, de câteva zile bune, am ajuns pe un palier și tendința este de scădere
- Sunt date concrete, care dovedesc că măsurile luate de autorități au fost corecte și că populația a respectat măsurile
- Nu am învins virusul: măsurile rămân în vigoare. Orice relaxare prematură periclitează rezultatele obținute
- De ce e nevoie de carantinare în localități? Când rata de infectare crește prea mult se impun măsuri suplimentare, adică carantinare zonală, care reduce mobilitatea. Locuitorii se întâlnesc mai rar, inhibând răspândirea virusului
- Exemple în orașele carantinate din Cluj (Gherla), Sălaj (Zalău). Se vede pe grafic că din momentul carantinării, foarte rapid creșterea încetinește și după 7 zile începe să scadă rata infectării. În aceste două grafice se vede chiar o scădere accentuată
- În Sibiu și Baia Mae se observă aceeași tendință
- Pentru a fi mai eficienți și a controla epidemia, pe baza acestor date INSP a actualizat procedura de evaluare a riscului de răspândire într-o localitate în vederea instituirii și ridicării carantinei
- În acest context de carantină și lockdown, vreau să fie foarte clar: nu există nici o intenție să promovez o carantină la nivel național după alegerile parlamentare din 6 decembrie
- Sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional
- Deci lockdown nu se întâmplă
- Abordarea s-a dovedit că dă rezultate. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale unde situația o impune
- Trebuie eforturi susținute pentru a avea schimbări pozitive
- Din păcate, mortalitatea și ocuparea ATI sunt mult prea ridicate
- Prea multe persoane mor, prea multe persoane dezvoltă forme severe
- Medicii și tot personalul suport depun eforturi uriașe, aproape supraomenești pentru a salva vieți. Fac din nou apel către oameni să respecte măsurile de prevenție
Celebrarea Zilei Naționale
- În acest an vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării la manifestările tradiționale
- Dar vom fi împreună în spirit, ca o națiune unită. Am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf, să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini, medici și personal militar. Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului, din păcate
Întrebări din partea jurnaliștilor:
Jurnalist: PSD a depus plângere la CNA. E normal să fiți parte activă a bătăliei pentru Parlament?
Klaus Iohannis: Ca președinte, mă simt chemat să am opinii în toate chestiunile care privesc viața românilor. Președintele României nu poate fi cenzurat politic și indiferent că le place sau nu PSDiștilor, și cred că nu, voi face în continuare evaluări. Cred că PSD s-a supărat foarte tare pentru că aseară am spus lucrurilor pe nume: PSD a guvernat foarte prost.
Jurnalist: Vă veți vaccina public?
Klaus Iohannis: Da, dacă se crede că asta dă încredere. Eu sunt pentru vaccinare dacă era o întrebare indirectă privind vaccinarea. Da, susțin vaccinarea.
Jurnalist: Recorder a dezvăluit povestea unui șef de la Apele Române Mureș, presat de PNL să demisioneze și înlocuit cu un membru de partid. Directorul schimbat a trimis o petiție la Cotroceni, colegii dvs au trimis la Ministerul Mediului. Atât poate face Administrația Prezidențială?
Iohannis: Nu cunosc, o să mă interesez. Mă documentez și vă răspund.
Jurnalist: Au apărut imagini din spitalele depășite de situație. Pacienți internați pe holuri, dorm pe tărgi. Când și dacă are de gând statul român să facă demersuri ca aceștia să fie transferați în străinătate?
Klaus Iohannis: Facem mereu demersuri pentru a crește numărul de paturi. Duminică, când am vizitat Fundeni, am spus că numărul de paturi ATI s-a dublat din martie, cu efort public sau privat. Aceste eforturi continuă. Și azi am discutat chestiunea: Facem toate eforturile să creștem capacitatea. Imaginile la care vă referiți – mi s-a relatat că au fost din zona de primire a pacienților. E foarte adevărat că suntem la limită. De aceea e foarte important să ne ferim de virus, pentru a nu avea prea mulți pacienți în spitale.
Jurnalist: Rata de infectare se menține destul de mare, deși nu se fac foarte multe teste, în contradicție cu recomandările OMS. În urmă cu 2 zile au fost raportate circa 10.000 de testări, iar premierul Orban vorbea de o capacitate de 50.000 pe zi. De ce nu creștem capacitatea de testare?
Klaus Iohannis: Teoretic am putea prelucra 50.000. Dar testările sunt făcute la persoane la cerere sau la cele trimise de DSP. Mai mult decât s-a făcut nu se poate pentru că nu a existat cerere.
Jurnalist: A trecut peste o lună de când Capitala a intrat în scenariul roșu, iar rata de infectare și numărul de cazuri s-au dublat. E o rată mult mai mare decât în Ilfov. De ce nu se carantinează Bucureștiul?
Klaus Iohannis: Decizia de carantinare nu e ușoară, fiindcă impactează viața tuturor locuitorilor. Exact din acest motiv am solicitat INSP o metodologie clară pentru carantinare. E un sistem de puncte pentru diferite criterii și în final se face o sumă, iar carantinarea se poate lua în calcul local când punctajul devine foarte mare. Am întrebat azi unde stăm și pentru București încă nu s-a ajuns, din fericire, la un număr de puncte care să aducă carantinarea.
Jurnalist: Ministerul Finanțelor a anunțat că a plătit avansul pentru vaccin Covid. Pentru câte doze?
Klaus Iohannis: Nu există încă nici un vaccin agreat la nivel european. Când va fi agreat, va fi livrat în condițiile stabilite prin contractul cu UE. Împărțirea numărului de doze se face proporțional cu populația din fiecare țară. Dar la noi e foarte probabil ca primul set, cel cu care va fi vaccinat personalul medical, să ajungă la începutul anului viitor.
Jurnalist: Ieri ați avut o întâlnire la Vila Lac cu PNL. Care este raționamentul pentru care le-ați transmis că nu vor mai fi restricții noi, indiferent de numărul de infectări?
Klaus Iohannis: Nu obișnuiesc să povestesc ce s-a povestit, dar cred că e legitimă curiozitatea dvs. În acest moment nu există intenția de a declara starea de urgență și de a institui carantină generală. După cum vedem pe grafic, măsurile în vigoare au dus la reducerea numărului de infecții. În aceste condiții, experții sunt de părere că în perioada următoare nu e nevoie de noi restricții. Dar trebuie să fim precauții, nu se vor lua înapoi restricțiile, numărul de infectări e în continuare foarte mare, ATI-urile sunt aproape pline, numărul de decese e foarte mare. Deci nu putem vorbi de o relaxare, e puțin probabil ca până la finalul lui decembrie să se renunțe la restricții. Evoluția se analizează de specialiști, mai ales de INSP, și cel puțin o dată pe săptămână se emit recomandări noi.