Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: România susține propunerea Germaniei pentru deblocarea bugetului UE


Cancelarul german Angela Merkel și președintele României, Klaus Iohannis

România este de acord cu propunerile de compromis negociate de președinția germană a Consiliului UE cu Parlamentul European pe tema acordului pentru bugetul UE și o va susține la reuniunea Consiliului European de joi seară.

Decizia a fost anunțată de președintele Klaus Iohannis în convorbirea telefonică pe care a avut-o joi seară cu cancelarul german Angela Merkel înainte de întrunirea Consiliului European în format de videoconferință.

„Președintele României a subliniat că țara noastră a susținut de la început instituirea unei condiționalități privind respectarea principiilor statului de drept în gestionarea bugetului Uniunii Europene și, în consecință, susține acordul obținut de Președinția germană pe acest dosar”, se spune într-un comunicat al Cotroceniului remis presei joi seară.

Șefii de state și de guverne din Uniunea Europeană se vor reuni joi în format videoconferință într-o încercare de a debloca acordul pentru bugetul UE pe următorii 7 ani și pachetul de relansare economică post-pandemie, la trei zile după ce Ungaria și Polonia au anunțat un veto ca urmare a condiționării fondurilor europene de statul de drept.

Miza este una de 1.8 trilioane de euro care vin din bugetul UE 2021-2027 și planul de 750 de miliarde de euro alocate pentru ca statele din blocul comunitar să își refacă economia afectară de pandemia de coronavirus.

Pe de o parte se află 24 de state susținute de Comisie și de o majoritate din Parlamentul European, iar în tabără opusă Ungaria și Polonia, dar și Slovenia, care este pregătită să ofere sprijin celor două state dizidente.

XS
SM
MD
LG