Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis consideră „constructivă” intenția președintelui Trump de implicare mai activă a NATO în Orientul Mijlociu


Klaus Iohannis spune că implicarea mai puternică NATO în Orientul Mijlociu este o discuție care abia a început, iar România o sprijină
Klaus Iohannis spune că implicarea mai puternică NATO în Orientul Mijlociu este o discuție care abia a început, iar România o sprijină

Președintele Klaus Iohannis consideră constructivă abordarea președintelui american Donald Trump de implicare mai activă a NATO în Orientul Mijlociu.

Klaus Iohannis a salutat făcută cu o zi înainte de președintele american, Donald Trump, precizând că „se pot examina căi pentru ca NATO să se implice mai mult în regiune și în combaterea terorismului”.

Întrebat cum anume se poate implica NATO mai mult în regiune, Iohannis a spus că discuția se află la început, iar România „sprijină această intenție”.

„Această discuție a fost antamată și cred că este o abordare foarte constructivă. Ce anume ar însemna asta, vom vedea în discuțiile care urmează, și între miniștrii afacerilor externe, și, în continuare, între specialiștii NATO. Dar este clar că trebuie să se lucreze, cel puțin în planul securității, unde, sigur, NATO se poate implica mai mult, prin personal de instruire, de exemplu, dar trebuie să avem în vedere și al doilea plan, cel al reconstrucției, și aici, sigur, și România este interesată să facă parte din statele care se ocupă și de acțiuni de reconstrucție”, a comentat joi seara președintele Klaus Iohannis intenția președintelui american de implicare mai activă a NATO în Orientul Mijlociu.

„Vă asigur că România se coordonează permanent în NATO și UE și cu partenerii săi strategici, în primul rând cu SUA”, a spus președintele României în prima sa declarație pe acest an. El a spus că s-a aflat în legătură cu șefii statelor partenere de la declanșarea crizei din Orientul Mijlociu. Poziția României, a arătat Iohannis, este rodul consultărilor, inclusiv între instituțiile autohtone.

Amplificarea tensiunilor nu este în interesul regiunii și al comunității internaționale, a spus șeful statului român, adăugând că recentele evoluții din regiune „au impact la nivel internațional si sunt relevante pentru securitatea Europei și a cetățenilor noștri”.

Iohannis a mai arătat că interesele României nu au fost direct afectate.

Calmul și reluarea dialogului pentru detensionarea situației, alături de respectarea angajamentelor asumate sunt condiții pentru soluționarea pe termen lung, consideră președintele Iohannis.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a avut o convorbire telefonică miercuri cu președintele SUA, Donald Trump, cu privire la evoluțiile din Orientul Mijlociu.

Potrivit unui comunicat al Alianței, cei doi au discutat situația din regiune și rolul NATO. Președintele i-a cerut secretarului general ca NATO să se implice mai mult în Orientul Mijlociu. Cei doi au fost de acord că Alianța ar putea contribui mai mult la stabilitatea regională și la lupta împotriva terorismului internațional. De asemenea, au fost de acord să rămână în contact strâns în legatură cu această problemă.

Alianța Nord Atlantică joacă un rol cheie în lupta împotriva terorismului internațional, inclusiv prin misiuni de instruire în Irak și Afganistan și ca membru al Coaliției globale pentru înfrângerea ISIS, se mai spune în comunicatul NATO.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG