Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis la Tokyo: România va încheia un parteneriat strategic cu Japonia


Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni întrevederi cu liderii Parlamentului din Japonia.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni întrevederi cu liderii Parlamentului din Japonia.

România și Japonia ar putea colabora în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare mici, potrivit Administrației Prezidențiale. Aflat în vizită la Tokyo, Klaus Iohannis a discutat cu oficialii niponi despre Parteneriatul Strategic România-Japonia, iar documentul va fi semnat marți, 7 martie, în a doua zi a vizitei.

Președintele Klaus Iohannis a avut, luni, în prima zi a vizitei oficiale pe care o face în Japonia, întrevederi cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta (Parlamentul) Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda.

Preşedintele României a arătat că lansarea Parteneriatului Strategic reprezintă un moment istoric pe care România doreşte să îl pună „în slujba prieteniei şi dezvoltării relaţiilor dintre cele două popoare”. Iohannis a subliniat obiectivul României de a fi un partener de încredere al Japoniei, atât în avansarea cooperării bilaterale, cât şi în plan multilateral, în cadrul ONU, precum şi în relaţia Japoniei cu NATO şi Uniunea Europeană.

De asemenea, Klaus Iohannis a discutat cu oficialii niponi și despre situaţia regională de securitate și le-a prezentat detaliat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Iohannis a transmis aprecierile României cu privire la implicarea constructivă a Japoniei în sprijinul Ucrainei şi a salutat obiectivul asumat de Japonia, în calitate de Preşedinţie rotativă a G7, de a continua mobilizarea comunităţii statelor care împărtăşesc aceleaşi valori în sprijinul Ucrainei.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG