Laura Codruța Kovesi a acordat un interviu, pentru ziare.com, în care spune că secția care a funcționat în DNA pentru cercetarea magistraților nu a urmărit procurori sau judecători, ci doar fapte de corupție, iar dacă ar avea ocazia, ar semna din nou un protocol de colaborare între SRI și DNA.
Interviul cu Laura Codruța Kovesi apare după ce a fost numită oficial în funcția de procuror-șef al EPPO - Parchetul european antifraudă, care va deveni funcțional la finalul anului viitor.
Kovesi a făcut referiri și la actuala Secție Specială pengtru cercetarea magistraților, înființată prin modificarea Legilor Justiției, și care i-a deschis mai multe dosare.
„Dosarul a fost un semn că atunci când o persoană își face treaba și devine incomodă se pot gasi soluții. Este o coincidență că la trei zile după ce s-a aflat în România de candidatura mea, s-a început acest dosar și toate celelalte elemente? Nu cred!”, a spus noul procuror EPPO.
Declarațiile despre Secția Specială și cercetarea magistraților la DNA
- Este o mare confuzie. In DNA nu a existat o sectie de investigare a magistratilor. A existat un serviciu pentru investigarea faptelor din Justitie. El a fost creat ca urmare a faptului ca in raportul MCV unul dintre obiective a fost un sistem de justitie curat.
- Serviciul nu a cercetat doar procurori sau judecatori. Au fost cercetati si executori judecatoresti, avocati sau chiar persoane fara nicio calitate, dar care spuneau "da-mi 10.000 de euro ca il cunosc eu pe judecator sau pe procuror si iti solutionez dosarul", deci trafic de influenta.
- Am vazut si ideea ca acest serviciu ar fi fost ceva ascuns si nimeni n-ar fi stiut de el. Procurorul sef al acestui serviciu a fost numit de CSM in urma unui interviu, totul a fost public.
- La fel s-a spus si despre protocolul cu SRI, ca a fost ceva secret. Nici vorba! In raportul de activitate din 2009 si 2012, in care am spus public ce am facut in calitate de procuror general, este trecuta si incheierea protocolului cu SRI. Continutul era clasificat, dar de protocol se stia.
- Deci in DNA nu a fost o sectie pentru a investiga procurori si judecatori, nu a existat niciodata o sectie pentru o anumita categorie profesionala. A fost pentru fapte din Justitie.
- De coruptie. Noi la DNA investigam doar fapte de coruptie. Celelalte fapte comise de magistrati erau investigate de parchete de Curti de Apel sau de PICCJ, nu aveam o competenta exclusiva pe magistrati. Nu pot sa nu remarc ca s-a distorsionat ceea ce a existat in realitate.
- Eu spun cu certitudine ca nu exista procuror din DNA care sa fi facut dosar penal pentru a santaja judecatorul. Daca nu e asa, sper ca judecatorul care a fost in aceasta situatie sa iasa si sa spuna, iar procurorul care a facut asa ceva sa fie cercetat.
Kovesi, despre protocolul cu SRI. Ar semna din nou o colaborare
- Sigur ca da. Nu a fost ceva nelegal, din punctul meu de vedere. Daca a fost bine sau nu ca protocolul a fost clasificat? Acest lucru nu mi s-a parut o problema in 2009, acum poate ca l-as trimite la CSM pentru o opinie.
- Dar protocolul trebuia incheiat. Pana la aparitia lui, fiecare lucra cum voia cu SRI. Acest protocol a instituit reguli scrise.
- Nimeni, la momentul respectiv, din sistemul judiciar si CSM nu a avut nicio problema. Dupa 10 ani, orice reevaluezi poti spune ca ai fi facut mai bine sau mai putin bine. Dar, din punctul meu de vedere, nu e nimic rau ca un conducator de institutie sa faca un acord de lucru, ca se numeste protocol sau altfel.
Facebook Forum