Linkuri accesibilitate

Kovesi, prima în topul celor trei finaliști pentru postul de Procuror-șef european (DOCUMENT)


Laura Codruța Kovesi pleacă favorită în competiția pentru desemnarea procurorului-șef european
Laura Codruța Kovesi pleacă favorită în competiția pentru desemnarea procurorului-șef european

Laura Codruța Kovesi este principalul candidat pentru funcția de procuror general european, potrivit listei cu cei trei finaliști desemnați de comisia de specialitate care a audiat 24 de candidați eligibili.

Biroul Procurorului Public European (EPPO) a trimis luni o scrisoare președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani și ministrului Justiției din România, Tudorel Toader, dat fiind faptul că România deține președinția Consiliului UE, prin care anunță lista scurtă cu cei trei finaliști pentru această funcție, în ordinea preferințelor: 1. Laura Codruța Kovesi (România); 2. Jean-Francois Bohnert (Franța); 3. Andres Ritter (Germania).

„Calificarea și experiența acestor candidați îi plasează în cea mai înaltă poziție pentru funcția de procuror șef European, conform criteriilor de selecție stabilite în articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului (2017/1939)”, se arată în scrisoarea care i-a parvenit lui Tudorel Toader.​

Decizia comitetului de selecție a fost luată la 1 februarie, prin vot. Între timp, procedura a mai inclus o întâlnire la 20 decembrie, în care au fost stabilite limba de lucru și a fost ales președintele comisiei de selecție, Ulrike Haberl-Schwarz.

Calificarea și experiența acestor candidați îi plasează în cea mai înaltă poziție pentru funcția de procuror șef european.
Comisia de selecție

​În timpul Crăciunului, comisia a evaluat 24 de candidați înscriși în cursă, apoi, pe 11 ianuarie 2019, a primii 11 clasați au fost invitați la un interviu.

Interviul s-a desfășurat în prezența tuturor candidaților și a avut loc la Bruxelles, între 30 și 31 ianuarie.

Președintele comisiei de selecție, Ulrike Haberl-Schwarz, îi anunță pe președintele Tajani și pe ministrul Tudorel Toader că le stă la dispoziție pentru orice clarificări referitoare la procedura de selecție.

XS
SM
MD
LG