Linkuri accesibilitate

Le Monde: România pe calea Ungariei și a Poloniei


O zi înaintea preluării președinției rotative a Uniunii Europene de către România, cotidianul Le Monde publică sub semnătura lui Jean-Baptiste Chastand, trimisul său special la București, un amplu și semnificativ reportaj pentru percepția occidentală a actualei guvernări.

Potrivit reportajului, „evenimentul care promitea să fie un simbol al integrării reușite a României în UE, va atrage, în mod contrar, atenția asupra derivelor partidului aflat în prezent la putere la București”. „În cauză sînt: asalturile repetate ale PSD și, în special, ale liderului său, Liviu Dragnea, împotriva sistemului judiciar, într-o manieră aproape continuă de la căderea lui Ceaușescu în 1989. Oficial de stînga, virajul său recent național-conservator, trezește temerea că România, mult timp printre statele cele mai pro-europene ale continentului, se alătură acum taberei vecinilor suveraniști, unguri și polonezi.”

Pentru trimisul cotidianului Le Monde, accesul României la conducerea UE în acest moment se transformă într-un „simbol stînjenitor la ora la care prejudiciile aduse statului de drept se multiplică în Răsăritul continentului”. De aici și întrebarea dacă România va fi capabilă să înscrie pe ordinea de zi a Consiliului Europei procedura de sancționare a Varșoviei și a Budapestei, în condițiile în care omul forte al puterii de la București, Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudă electorală și acuzat de corupție în alte dosare, s-a lansat într-o cursă frenetică pentru a scăpa de justiție și închisoare.

Jean-Baptiste Chastand îl citează în acest caz pe senatorul USR, scriitorul Dan Lungu: „Este singurul său scop în acest moment, iar pentru a reuși, el [i.e. Liviu Dragnea] este gata să arunce România în haos, inclusiv cultuvînd un discurs anti-european și naționalist, fiindcă nu vrea să aplice deciziile UE”.

Rezumînd pentru cititorii cotidianului Le Monde acțiunile liderului PSD, corespondentul francez se oprește îndelung asupra „discursului cu accente naționaliste” pronunțat la 16 decembrie de Liviu Dragnea. „Timp de o oră și jumătate, el a luat ca țintă veritabilă UE, care «ne tratează ca pe o țară de clasa a doua», «multinaționalele», cu băncile lor «nesătule», și existența unui așa-zis «stat paralel» al cărui scop ar fi să destabilizeze guvernul.” Vizat a fost, se amintește în Le Monde, și miliardarul american de origine maghiară, George Soros, „după modelul discursurilor ultraconservatoare la modă la Budapesta și Varșovia”.

Trimisul special al cotidianului francez citează și spusele ministrului de externe Teodor Meleșcanu, care se străduie să relativizeze măsurile împotriva justiției preconizate de Liviu Dragnea, afirmînd: „Pentru moment, gestul nu este înscris în agenda guvernului”, adăugînd imediat că „există totuși o problemă reală cu justiția în România, din cauza abuzurilor”. Meleșcanu promite, altfel, un „program de guvernare profund pro-european”, chiar dacă, „la nivelul partidelor, există membri ce exprimă poziții” diferite”. În ce privește sancțiunile împotriva Poloniei și Ungariei, ministrul român de externe afirmă pentru Le Monde: „noi sîntem în căutarea unui consens, nu avem o poziție specială”.

Citate sînt și alte două personalități ale zilei. Victor Negrescu, ministrul afacerilor europene, demisionat în noiembrie, care constată cu regret: „Mă gîndeam că România trebuie să continue parcursul său european, să respecte obiceiurile și valorile europene; am demisionat pentru a deschide o dezbatere, dar această dezbatere, din nefericire, nu a avut loc”.

Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afacerile europene din Senat, declară ziaristului de la Le Monde: „Sînt neliniștită de direcția adoptată de partid. Chiar dacă există probleme reale cu Europa sau cu justiția în România, ele nu pot fi rezolvate printr-o abordare anti-europeană, fapt ce riscă să mineze președinția” rotativă. Iar un membru al PSD, sub acoperirea anonimatului, de teama de a fi expulzat din partid, merge pînă la a-i spune trimisului special al cotidianului parizian că PSD s-a angajat într-un „viraj anti-european de extremă dreaptă”...

Articolul din Le Monde se încheie cu un capitol intitulat „o retorică anti-europeană oportunistă”, jurnalistul francez apreciind că această retorică va avea în final „un impact asupra opiniei publice române”. După estimarea lui, „pluralitatea mediilor de informare rămâne încă asigurată, chiar dacă televiziunile apropriate puterii au adoptat și ele accente complotiste și eurosceptice. Președintele liberal Klaus Iohannis, îndeosebi, a reușit să frâneze mai multe măsuri, chiar dacă nu are puterea de a le bloca complet”.

Mesajul oportunist al puterii are însă efecte, insistă corespondentul cotidianului Le Monde, care îl citează în încheiere pe Florin Bădiță, unul din liderii mișcării anti-corupție: „Acest discurs, care consistă în a spune că străinii cumpără toate pămînturile și uzinele, funcționează în cazul unor persoane aflate încă în faza tranziției post-comuniste”, în timp ce partea de Românie urbană, masiv pro-europeană, sfîrșește prin a se dovedi „obosită” în confruntarea cu „puterea care își face să avanseze reforma aparatului judiciar asemenea unui buldozer”.

XS
SM
MD
LG