S-a uitat astăzi că în România, prima propunere legală a depenalizării prostituției și drogurilor ușoare a venit de la Traian Băsescu, în 2009, prin raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Unii din PSD au re-scos acum propunerea, ca și cum le-ar aparține, când de fapt îl atacau pe Băsescu pentru asta acum un deceniu.
Problema legalizării drogurilor ușoare se pune peste tot în lume. Anul trecut, Canada a devenit a treia țară, după Africa de Sud și Uruguay, care a legalizat folosirea cannabisului în scopuri recreative. Altfel zis, Canada pune de acum înainte iarba, hașișul, marijuana, pe același picior cu alcoolul: un drog legal.
Cannabis era legal în Canada încă din 2001 în scopuri medicale. În scopuri medicale cannabis e de altfel legal, cu rețetă, într-o duzină de țări. Multe farmacii canadiene vindeau, de asemenea, și înainte marijuana pe rețetă.
Premierul Justin Trudeau își pusese legalizarea cannabisului în programul electoral în 2015. Unul din scopurile legalizării era și distrugerea traficului ilegal și a micii delincvențe. Când statul îl vinde legal, traficanții dispar. Doar pentru provincia Québec, comerțul cu cannabis e evaluat la peste un miliard de dolari pe an.
În SUA, doar câteva state, precum Washington, au depenalizat cannabisul.
În Europa, cazul cel mai cunoscut rămâne Olanda. Au trecut aproape patru decenii de când guvernul olandez a anunțat, spre surprinderea generală, că va tolera comerțul și consumul de droguri ușoare. Argumentele erau simple și de bun-simț: tolerând comerțul cu marijuana și hașiș, statul neutralizează traficul la negru, iar faptul că drogurile ușoare sunt accesibile oricui va face ca numărul celor care ajung să folosească droguri dure să scadă. Argumente similare celor invocate în momentul legalizării prostituției.
Vecinii Olandei nu au fost însă mulțumiți de asta și ani de zile au făcut presiuni asupra Olandei pentru a pune capăt acestei toleranțe. Toleranța este, de altfel, termenul potrivit, pentru că în termeni strict legali comerțul cu droguri nu este în realitate permis în Olanda, iar cultivarea lor e interzisă.
Exemplu al complexității mentalității batave: cafenelele care arborează deasupra ușii denumirea Coffee Shop pot vinde iarbă de fumat, însă numai în proporție de 5 grame pentru fiecare client, iar acel hașiș nu poate fi produs în Olanda.
Tot așa, paradox al Europei cu identitate compozită, în Olanda pot fi cumpărate hașis și marijuana, dar, trecând granița în Germania, cumpărătorul depistat de poliție poate avea mari probleme. Așa se face că Amsterdam a devenit una dintre marile destinații turistice ale Europei, însă nu neapărat pentru muzeele sale sau pentru frumusețea orasului (cu totul remarcabilă, de altfel).
În alte țări, precum Belgia, încă din 2014, când a venit la putere actuala coaliție din care face parte partidul flamand al dreptei naționaliste N-VA, Nieuw-Vlaamse Alliantie, s-a impus din nou toleranța zero.
Primul gest politic al noii coaliții a fost, din 2014, să interzică în urgență cânepa, cannabis. Cu Olanda fumătoare legal alături, Belgia a ajuns acum la următorul compromis schizoid: comerțul cu cannabis e in continuare interzis, în schimb consumul personal e relativ tolerat de poliție. Nu ești arestat în Belgia pentru că te plimbi fumând rășină sau ierburi, chiar dacă, în mod absurd, nu ai de unde să ți le procuri în mod legal…
Peste toate astea au mai venit, în majoritatea țărilor, și prohibiția fumatului în public, iar în Olanda interdicția de a se mai vinde alcool în Coffee Shops. Parcă dinadins pentru a face situația și mai absurdă pentru turiști, în Olanda, în cafenelele în care se fumează hașiș nu mai e voie să se fumeze țigări din tutun.
În ce privește România, nu are importanță dacă propunerea lui Băsescu, în 2009, de legalizare a prostituției și de depenalizare a consumului drogurilor ușoare a venit din considerente electorale, Băsescu făcând atunci pe olandezul pentru a părea "cool" în fata tinerilor, sau din dorința reală de a îngrădi "riscurile sociale și demografice". Important este să putem curăța dezbaterea publică de toata retorica ipocrită și fals virtuoasă care deformează – cu sau fără voie – datele problemei.
Așa încât lansarea unei asemenea dezbateri în România nu poate fi, teoretic, decât salutară. La urma urmei, și la noi s-au folosit întotdeauna macul, cânepa și afionul. Abia acum, din această perspectivă, putem face o exegeză autentică a "Amintirilor din copilărie" ale lui Creangă și ajungem să înțelegem disperarea mătușii Marioara după ce, fugărindu-l pe Nica prin gradină, a pus la pământ toata frumusețea de cânepă… Săraca femeie și-o fi dat seama că deodată nu mai avea ce fuma toată iarna!
