Pentru o lungă perioadă de timp – mai bine de zece ani – omul de afaceri Lanfranco Cirillo a fost cunoscut ca „arhitectul lui Putin”.
Asta datorită rolului lui de arhitect al moșiei secrete și extrem de luxoase din stațiunea Gelendzhik, de la Marea Neagră, despre care se crede că ar fi fost construită pentru președintele Rusiei.
Reporterii de investigație de la Systema (RFE/RL Rusia) au aflat că, de fapt, Cirillo – ale cărui proprietăți erau vizate de fiscul italian încă din 2022 – are legături cu o firmă implicată în construcția unei reședințe de lux pentru Putin în Crimeea ocupată de Rusia, lucrare pentru care autoritățile fiscale rusești cer acum taxe de milioane de dolari.
Reclamația fiscală împotriva Star-Yug, compania legată de Cirillo, se referă la renovarea și alipirea a două proprietăți de vacanță care au fost folosite în trecut de către liderii sovietici Mihail Gorbaciov și Leonid Brejnev.
Compania este suspectată că ar fi eludat taxe de mai mult de 500 de milioane de ruble (5,4 milioane de dolari americani), în timpul lucrărilor în care a fost contractor al reședinței, despre care televiziunea rusă de stat spune că include casele pentru oaspeții președintelui, un heliport și un doc pentru iahturi.
Cirillo (65 de ani) este menționat în investigația fiscală ca terță parte. Dar o analiză Systema a documentelor juridice și din surse deschise îl leagă pe omul de afaceri de Star-Yug. Această companie are, în plus, și o solicitare de 60 de milioane de dolari din partea unei unități a Spetsstroy, firma de constructii detinuță de statul rus care a construit moșia „Palatul lui Putin”.
După ce autoritățile italiene l-au acuzat de contrabandă, furt și evaziune fiscală, Cirillo s-a stabilit în Rusia, unde s-a reprofilat.
La începutul acestei luni, Sberbank, banca rusească deținută de stat, a anunțat că Cirillo, căruia Putin i-a acordat personal cetățenia rusă în urmă zece ani, a fost numit vicepreședinte al instituției.
Herman Gref, CEO-ul Sberbank, i-a urat bun venit în echipă, lăudând, în același timp, „extraordinarul său simț al stilului”.
Problema dacelor
În vara lui 2019, Putin a stat în Crimeea mai mult decât de obicei – după cum arată un reportaj al televiziunii ruse de stat din insula ucraineană, preluată ilegal de Rusia în 2014.
Președintele a fost mulțumit de renovări și de unirea Dacei nr 6 și a Dacei nr. 8 într-o singură reședință prezidențială din satul Oliva, situat în apropierea stațiunii Foros – menționa reportajul.
Zona trecuse printr-o reconstrucție majoră, supervizată de Spetsstroy, care, pe lângă „Palatul lui Putin”, a constuit clădiri pentru Ministerul rus al Apărării și pentru Roskosmon, agenția spațială rusă.
Star-Yug, compania legată de Cirillo, a fost numită contractor al renovărilor și i s-au dat sarcini legate de „îmbunătățiri”: alegerea mobilierului, argintăriei, robinetelor și a altor elemente de decor, precum și de peisagistică și alegerea marmurei.
În timp ce televiziunea de stat spunea că Putin e mulțumit de renovări, autoritățile fiscale controlează Star-Yug. Asta, la scurt timp după vizita președintelui rus în peninsulă. Inspecția se referea la perioada 2016-2019, atunci când compania se ocupa de reconstrucția dacelor din Crimeea.
Reprezentanții Fiscului au tras concluzia că firma a deturnat fonduri și i-a impus taxe și penalități suplimentare de 743 de milioane de ruble (8,4 milioane de dolari).
Compania nu a fost de acord cu constatările inspectorilor și le-a contestat în instanță. În prezent, compania contestă sancțiunile la Curtea Supremă a Rusiei, după ce o instanță inferioară a dat cîștig de cauză inspectorilor fiscali.
În aceste proceduri, Cirillo e terță parte și nu a luat parte la niciuna din audieri. Dar există multe indicii care demonstreză că arhitectul italian e strâns legat de Star-Yug.
Cirillo e pomenit în documentele instanței ca proprietar al unui depozit de lângă Moscova în care erau livrate materialele pentru peisagistica reședinței lui Putin din Crimeea.
Mai mult, fondatorul și directorii Star-Yug au lucrat înainte pentru Cirillo, iar două dintre companiile lui au avut proiecte la Oliva, satul din Crimeea unde e situată reședința lui Putin – printre ele, și un contract cu Star-Yug.
GetContact, o aplicație care asociază numerele de telefon cu numele sub care sunt salvate în telefoanele mobile ale utilizatorilor, arată că numărul lui Cirillo a fost salvat sub numele „Lanfranco Star Yug”.
În 2017, Cirillo a achiziționat un elicopter de la Star-Yug, pe care autoritățile italiene l-au confiscat dintr-una dintre vilele sale, într-o percheziție din 2022.
Elicopterul l-a costat pe Cirillo 30 de milioane de ruble (520.000 de dolari), deși Star-Yug îl cumpărase cu doi ani mai devreme cu 105 de milioane de ruble (1,6 milioane de dolari), arată înregistrările instanței ruse.
Compania a intrat în procedură de faliment în 2020, în jurul perioadei în care a început auditul fiscal, iar administratorul de faliment al lui Star-Yug a contestat vânzarea elicopterului.
Unitatea de la Spetsstroy nu a acceptat încă lucrările la proprietate făcute de Star-Yug și a căutat să recupereze 60 de milioane de dolari de la antreprenor, potrivit înregistrărilor instanței.
Aceasta ar putea fi o veste proastă pentru Cirillo, care ar putea răspunde pentru datoriile lui Star-Yug.
„Victimă colaterală a războiului”
Cazul Star-Yug este una din numeroasele probleme cu autoritățile rusești pe care le-a avut, în ultimii ani, Cirillo.
În toamna lui 2018, banca centrală rusă a revocat licența Băncii Soyuzny, pe care Cirillo o deținea împreună cu Tatiana Kuznețova, soția unui ofițer al Serviciului Federal de Protecție al Rusiei, al cărui mandat include paza lui Putin și a proprietăților prezidențiale.
Kuznețova a deținut și o companie care administra „Palatul lui Putin”. Între timp, în vara lui 2019, o instanță rusă a dispus confiscarea unei cabane din regiunea Moscovei de la o companie deținută anterior de Cirillo, pe baza unei plângeri a Agenției Federale de Administrare a Proprietății de Stat din Rusia.
În 2021, autoritățile fiscale ruse au închis cu forța biroul de arhitectură al lui Cirillo, invocând informații inexacte despre adresa acestuia. Arhitectul italian a declarat pentru Meduza că aproape a rupt legăturile cu Rusia și s-a stabilit în Dubai.
Dar s-a întors în Rusia în urma dosarului penal italian. El neagă orice faptă greșită. „Sunt o victimă colaterală a războiului din Ucraina – persecutat pentru că sunt cunoscut drept arhitectul lui Putin”, a spus el într-un interviu din decembrie 2023 pentru ziarul britanic „The Times”.
La Sberbank, Cirillo urmează să supravegheze o divizie cu investiții de 10 miliarde de dolari și un personal de 36.000 de angajați.
„Avem 137 de proiecte în Rusia, India și China. Construim vile și hoteluri la Marea Neagră, o stațiune din Siberia, lângă granița cu Mongolia”, a declarat Cirillo pentru ziarul italian „Corriere della Sera”, care a scris că noul director al Sberbank a vorbit cu jurnaliștii prin telefon, în timp ce era în vacanță în Crimeea ocupată de ruși.
Systema l-a sunat pe Cirillo la puțin peste o săptămână după acest interviu și l-a contactat prin telefon în timp ce se afla în Crimeea. A spus că era la volan, dar era pregătit pentru un scurt interviu.
De îndată ce conversația s-a îndreptat către Sberbank, conexiunea a fost întreruptă. Mai târziu, în acea seară, Cirillo a răspuns în engleză prin mesagerie. El s-a autointitulat „rus” și a criticat autoritățile italiene, susținând că îl persecută pentru că lucrează „pentru cel mai faimos rus”.
El a susținut că doar s-a intersectat cu Star-Yug într-o „consultare la o cafea” pe probleme generale „cu mulți ani în urmă”. Toate celelalte evenimente din jurul lui Star-Yug, a spus Cirillo, nu au nimic de-a face cu el.
Despre noul său job la Sberbank, Cirillo a scris că lucrează acolo „pentru că sunt profesionist și îmi cunosc profesia. Nimic altceva”.
Sberbank nu a răspuns până la publicarea acestui articol unei solicitări de a ne furniza un punct de vedere.
Adaptare după articolul în limba rusă de Carl Schreck.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.