Acum aproape 15 ani, pe 13 aprilie 2010, un grup de 31 de senatori și deputați români depunea la Senat un proiect de lege care pedepsea clonarea umană și dezvoltarea în laborator a unui embrion uman, altfel decât prin fertilizarea in vitro.
Cei mai mulți dintre parlamentari din grup erau de la Partidul Democrat Liberal (PD-L), o formațiune care nu mai există astăzi.
În propunerea lor, aleșii invocau mai multe convenții internaționale, precum și o Declarație asupra clonării adoptată de ONU în 2005, prin care Națiunile Unite făceau un apel către toate statele membre să interzică toate formele de clonare umană.
„Germania, Franța, Canada și Canada sunt printre cele 23 de țări care au interzis clonarea umană. […] În aceste țări clonarea este ilegală și se pedepsește atât cu amendă, cât și cu pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru cazurile grave de încălcare a legii”, motivau inițiatorii Mircea Lubanovici, Marius Dugulescu, Mircia Giurgiu și Gheorghe David.
Niciunul dintre ei nu mai e, în prezent, în Parlament. În schimb, legea inițiată de ei așteaptă și astăzi să fie analizată de membrii Comisiei de sănătate din Camera Deputaților.
„Îmi aduc aminte de proiect”, spune fostul senator Gheorghe David. „Atunci era de actualitate și cred că și acum este, pentru că este o problemă la nivel internațional și România ar trebui să aibă un punct de vedere – să legiferăm într-un fel sau altul.”
Gheorghe David – acum profesor universitar la Timișoara – crede că, dacă ar mai fi fost parlamentar, ar fi avut grijă ca proiectul său să se încheie într-un fel: să fie aprobat, fie respins.
Proiectul inițiat de David și de colegii săi din Parlament, adoptat tacit de Senat, interzicea – printre altele – clonarea umană, dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro sau comerțul cu gameți și embrioni umani.
Dacă ar deveni lege, conform propunerii, cei care comit astfel de fapte ar putea fi pedepsiți cu până la șapte ani de închisoare. Iar, dacă o clinică ar realiza astfel de operațiuni, ar urma să fie desființată.
Pe 16 noiembrie 2010, după ce a fost adoptat de Senat și trimis la Camera Deputaților, for decizional, proiectul a fost prezentat Biroului Permanent – pe 22 noiembrie 2010 – după care a fost trimis în comisii pentru raport.
Comisiile juridică și pentru drepturile omului l-au avizat – cu unele amendamente – după doar câteva zile.
Acesta nu a putut merge mai departe însă pe traseul legislativ deoarece o altă comisie sesizată – cea de sănătate – nu a întocmit raportul. Trebuia să o facă până pe 21 decembrie 2010. 14 ani și patru legislaturi mai târziu, raportul este încă așteptat.
Nici guvernul nu s-a grăbit și a transmis un punct de vedere favorabil adoptării proiectului abia pe 28 iunie 2021.
Potrivit portalului legislativ al României, o lege care să reglementeze chestiunile menționate în proiectul uitat în Parlament din 2010 nu a fost adoptată în vreo formă prin alte legi.
De ce ajung unele proiecte să zacă în Parlament?
Stagnarea în comisiile parlamentare a proiectelor de lege blochează dezbaterea lor în plenul Parlamentului – ceea ce înseamnă că senatorii sau deputații, în numele celor care i-au ales – nu mai ajung să discute dacă o propunere ar trebui să devină lege sau nu.
De ce există acest blocaj în comisii? Deputatul Uniunii Salvați România (USR) Emanuel Ungureanu este vicepreședintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților. El spune că procedurile din comisii sunt „extrem de greoaie” și că acestea depind în mare măsură de președinte.
„Nu există alt mijloc prin care poți să împingi în comisie o inițiativă. Procedurile parlamentare sunt construite să depindă strict de cel care conduce comisia”, spune Ungureanu.
Deși Emanuel Ungureanu este vicepreședintele comisiei pentru sănătate, chiar și un proiect de lege inițiat de el zace în sertare în așteptarea unui raport.
Este vorba de un proiect de lege privind înființarea și gestionarea de către Agenția Națională de Transplant a Registrului Național de Transplant România – un organism care ar trebui să păstreze evidența donatorilor vii, a donatorilor decedați, listele de așteptare, precum și evidența pacienților care au trecut printr-o operație de transplant.
Proiectul a fost adoptat de Senat încă din aprilie 2020, însă a rămas blocat în Camera Deputaților chiar la comisia în care inițiatorul ei este vicepreședinte.
Deputatul Ungureanu descrie ca superficial modul în care se desfășoară activitatea în comisia din care face parte. Spune că, în trecut, unele ședințe durau doar câte trei minute – fără ca parlamentarii să dezbată real proiectele.
„Sunt voturi care se cer pe grupul de WhatsApp. «Votați, nu știu ce». Și eu le zic: «dar vă aștept la comisie, că sunteți plătiți din bani publici». De multe ori mă duc la comisie, sunt două persoane, restul zic că votează pe WhatsApp”, dezvăluie deputatul.
„Votul trebuie să fie la locul de muncă, la Parlament, după dezbatere. Dar, după pandemie, s-a folosit ca o situație excepțională votul hibrid. Apoi, în unele comisii, votul hibrid s-a transformat în votul comod. Stai acasă și votezi.”
Până la finele lunii noiembrie, Comisia de sănătate a fost condusă în actualul legislativ de Nelu Tătaru, deputatul Partidului Național Liberal (PNL).
El a fost înlocuit, după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită. Tătaru nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol.
Cine răspunde pentru blocarea unui proiect de lege
Dacă lucrezi la o companie privată și nu respecți un termen de predare sau lipsești în mod repetat de la muncă riști să fii sancționat. Mai întâi cu un avertisment scris. Dacă recidivezi, poți fi concediat, conform art. 47, alin. 2 din Codul Muncii.
Ce se întâmplă când un parlamentar nu face timp de 15 ani ceea ce, conform regulamentului Parlamentului, ar trebui să facă, de regulă, în 30 de zile?
„Există termene [care ar trebui respectate], cel puțin în ceea ce privește comisiile, dar nu există sancțiune pentru nerespectarea lor. Așa că nu există vreo reținere în a le depăși”, declară avocatul Andrei Lupu, profesor în Drept Constituțional la Universitatea București, pentru Europa Liberă.
Andrei Lupu spune că proiectele care rămân de regulă blocate în comisiile parlamentare sunt cele inițiate de parlamentari din opoziție.
„Proiectele majorității parlamentare sunt de obicei împinse în față de către președinții de comisie și apoi de către liderii de grup pentru a fi adoptate.”
Proiectele de lege care rămân des blocate în comisiile de specialitate sunt cele care au fost adoptate tacit de prima cameră sesizată a Parlamentului și au ajuns astfel în cel de-al doilea for, care este decizional.
Prima cameră, fie că este Senatul sau Camera Deputaților, are termene clare cu privire la traseul unui proiect de lege. În funcție de dificultatea acestuia, acest termen poate fi de 30, 45 sau 60 de zile, explică specialistul în drept constituțional Andrei Lupu.
Dacă proiectul nu a fost votat în această periodă, se consideră că a fost adoptat tacit.
Însă, pentru ca el să devină lege, e nevoie și se votul celeilalte camere a Parlamentului. „A doua cameră nu are niște termene imperative”, spune Andrei Lupu.
După ce un proiect este înregistrat pe rolul camerei decizionale, Biroul Permanent decide ce comisii parlamentare trebuie să dezbată acel proiect. În Camera Deputaților, care este de cele mai multe ori cameră decizională, există 25 de astfel de comisii.
Fără avizele comisiilor sesizate, proiectul nu poate fi pus pe ordinea de zi de același Birou Permanent. Odată pus pe agenda zilei, poate fi admis sau respins de parlamentari. E penultimul pas înainte ca proiectul să devină lege, după care urmează promulgarea președintelui.
Andrei Lupu spune că nu doar în comisii, ci și în Birourile Permanente ale camerelor apar întârzieri, cele mai multe generate de interesele politice.
„Ambele etape sunt absolut la latitudinea politică a liderilor, fie de comisie, fie de grupuri parlamentare și ai Biroului Permanent. Acesta e modul în care se ajunge să fie trenată adoptarea unor proiecte ani și ani de zile”, explică Andrei Lupu.
El consideră că, în privința traseului legilor prin parlament, este „o flexibilitate prea mare lăsată pentru decizia politicului”.
Lupu crede că există două soluții pentru a nu se mai ajunge ca unele proiecte să zacă în sertare și câte 15 ani: fie sancționarea disciplinară a parlamentarilor care întârzie să se pronunțe, fie respingerea pur și simplu a proiectelor care nu sunt dezbătute într-o anumită perioadă, considerându-se că termenul a fost depășit.
Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților – acolo unde 126 de proiecte de lege au termenul depășit – crede și el că „ar trebui să existe niște sancțiuni pentru nemuncă”.
Comisiile cu cele mai multe proiecte întârziate
Camera Deputaților este singurul for al Parlamentului care are o platformă publică cu proiectele care trenează în comisiile de specialitate. Astfel de date nu sunt disponibile pe site-ul Senatului.
Potrivit datelor prelucrate de Europa Liberă, cu câteva zile înainte ca actualul Parlament să își înceteze activitatea, 1.445 de proiecte aflate în comisii aveau termenul depășit.
Cele mai multe dintre acestea erau la comisia juridică, urmată de comisiile buget și administrație.
Lista completă, mai jos:
Printre cele mai vechi proiecte de lege pe care actualul Parlament nu a izbutit să le analizeze se numără o propunere din 2010 privind modificarea și completarea legii de protejare a patrimoniului cultural național mobil.
Proiectul propune interzicerea scufundărilor și pescuitul în zona siturilor arheologice și a fost gândit pentru a proteja comorile arheologice de sub apă din zona Constanței, Mangaliei și din Delta Dunării, unde se află ruinele fostelor orașe antice Tomis, Callatis și Histria.
A ajuns la Camera Deputaților pe 22 noiembrie 2010, trebuia să primească raport de la comisia de cultură până pe 21 decembrie în același an.
De atunci și până în ziua publicării acestui articol, pe 19 decembrie 2024, au trecut 5.111 zile. Raportul nu a venit.
Un alt proiect care zace în comisii de foarte mult timp ar fi trebuit să fie avizat de către comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților. E vorba de o propunere legislativă privind protecția minorităților naționale.
Termenul până la care trebuia trimis raportul a fost 25 septembrie 2012, însă proiectul este mult mai vechi de atât.
A fost întocmit de Guvern în procedură de urgență în 2005, pe când premier era Călin Popescu Tăriceanu. Respins de Senat în același an, propunerea legislativă a ajuns de două ori în plenul Camerei, unde deputații au dezbătut-o.
De fiecare dată, aleșii au trimis-o înapoi comisiilor de specialitate, ultima oară în 2012 – anul în care a rămas blocată în comisia pentru drepturile omului.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
