Linkuri accesibilitate

Liberalii și-au pus la butonieră un sondaj favorabil și pe moderatorul Tv Rareș Bogdan cap de listă


Rares Bogdan a lasat jurnalismul pentru politica
Rares Bogdan a lasat jurnalismul pentru politica

Dacă rezultatele s-ar transpune în realitate la europarlamentare, PNL ar obține 27,9%, iar PSD 24,6%, ceea ce ar însemna un avans de 3 procente față de adversari.

Întrebarea e cine sunt cu adevărat adversarii PNL, pentru că luând în calcul răceala prost ascunsă față de PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, și USR chiar, care merge uneori până la declarații arțăgoase, ar părea că adversarii sunt și în zona asta. Potrivit propriului sondaj, liberalii nu ar avea motive de îngrijorare, noua Alianță 2020 (USR-PLUS) ar scoate 16%. Cât privește celelalte partide, ALDE ar obține 11,8%, iar Pro România 6,7%.

Sondajul IMAS de acum două săptămâni cota alianța cu 18%, iar PSD și PNL se aflau umăr la umăr, dar cu scoruri semnificativ mai mici, ambele în jur 23%.

Sondajul a fost prezentat de Ludovic Orban înaintea ședinței unde urmau să se definitiveze listele electorale, probabil acesta fiind motivul discreției asupra procentelor și notorietății principalilor competitori.

Surse din PNL au declarat pentru Europa liberă că în afară de Rareș Bogdan, toți ceilalți stau prost la aceste capitole. Notorietatea lui Mircea Hava, de exemplu, plasat pe locul doi pe listă, nu ar depăși 5%, la fel Gheorghe Falcă, Dan Motreanu, Adina Vălean, Cristian Bușoi sau Daniel Buda. Doar Siegfried Mureșan și Vasile Blaga stau mai bine, cu aproximativ 10 procente. Cu toate acestea, motivul principal pentru care pe listă figurează o serie de primari din Ardeal este miza pe această zonă mereu nefavorabilă PSD, pe care PNL vrea s-o maximizeze pe cât poate.

Probabil acesta, plus notorietatea, este și motivul plasării lui Rareș Bogdan pe prima poziție. Chiar el a plusat în această direcție în prima postare de după oficializarea candidaturii sale: "Venirea mea aduce voturi din zona #Rezist, din zona Transilvaniei si e un plus pentru a prinde viteza."

În primele declarații în calitate de politician, Rareș Bogdan a anunțat că părăsește presa și a spus că ”România nu poate fi abandonată în brațele PSD”

”Voi rămâne același și mă voi bate pentru libertatea cuvântului. Mulțumesc colegilor de la Realitatea TV pentru modul în care timp de șase ani au fost lângă mine. Îi mulțumesc lui Cosmin Gușă și sper să găsească un înlocuitor mult mai bun. Eu părăsesc presa cu durere, a fost cea mai grea decizie din această viață. Urmează o etapă în care sper să am același succes ca în presă”, a declarat Rareș Bogdan.

Nu e însă clar dacă socoteala de acasă se va potrivi cu cea din târg, pentru că a merge pe ideea persoanelor cu notorietate, pe post de locomotivă, arată și neîncrederea PNL în propriile forte, spune pentru Europa Liberă sociologul Andrei Țăranu.

” E vechea obsesie a PNL de a aduce ”elite” cu suprafață care să tragă partidul. Ceea ce arată de fapt neîncrederea în propriile puteri. PNL, ca și PD, au fost mereu partide care au nevoie de vehicule de tracțiune, pentru că ele nu au nimic de spus electoratului, ca partide. Mesajele lor sunt întotdeauna negative. Nu au doctrină, ideologie, dar au avut nevoie de unii ca Băsescu, Antonescu, Câmpeanu etc. ca să le tragă în sus. Iar atunci când nu au avut lideri din aceștia au adus din altă parte. Rareș Bogdan intră în această paradigmă, dar nu există încă un sondaj care să-l măsoare. Pe de altă parte, cu această candidatură Orban a încercat să-și rezolve și problemele interne din partid, să-l blocheze pe Crin Antonescu și gruparea lui.”, susține Andrei Țăranu.

Lista anunțată de Ludovic Orban este una de compromis, mai ales de la pozițiile 3 în jos.

1. Rares Bogdan, jurnalist Realitatea TV
2. Mircea Hava, primar Alba Iulia
3. Siegfried Muresan, europarlamentar
4. Daniel Buda, europarlamentar
5. Adina Valean, europarlamentar
6. Vasile Blaga, fost co-presedinte PNL, fost presedinte PDL
7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL
8. Gheorghe Falca, primar Arad
9. Cristian Busoi, europarlamentar
10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar
11. Vlad Nistor
12. Mihai Turcanu, europarlamentar

XS
SM
MD
LG