Sigur, a pus Budăi în CV niște indicații prudente de franceză și engleză mânuite „independent”, zice el înduioșător, dar la engleză a notat chiar mai mult decât „independent”, la rubrica Ascultare scrie acolo: „Utilizator experimentat”. Al ascultării.
Îi este însă greu utilizatorului experimentat la ascultare Marius-Constantin Budăi, când vine la Bruxelles, să semneze toate hârtiile și comunicatele finale ale celor 28 de țări, zidit cum este el în propria lui limbă, ca un orfan de Logos.
Iată așadar aici: intervenția lui Budăi de miercuri 20 martie, la înspăimântător numitul Summit Social Tripartit, alături de Comisarul UE pentru stabilitatea financiară Valdis Dombrovskis. În română.
Atunci când nu vorbesc fără hârtii și trebuie să improvizeze liber, cei de la putere vorbesc însă precum ministrul afacerilor europene George Ciamba, în acest hipnotic interviu.
La fel, toate discursurile și intervențiile Vioricăi Dăncilă sunt ca exemplele de mai sus, doar că la ea schingiuitor de extinse. Un exemplu care ne iluminează e acel interviu pe care i l-a luat site-ul Politico.eu și care a fost tradus în România Liberă (RL scrie eronat că Politico ar fi „revista Parlamentului European”; câtuși de puțin, e un grup de presă american de tendință eurosceptică):
„Care a fost cea mai inspirată și mai influentă carte pe care ați citit-o și de ce?
Viorica Dăncilă: Îmi place să citesc și încerc să citesc ori de câte ori găsesc timp. Și cred că ceea ce citim, în ansamblu, ne influențează, ne modelează gândirea și de a vedea lumea, chiar și modul nostru de a trata dificultăți sau provocări.”
Pentru a reveni la discursul de la Bruxelles al lui Budăi, miercuri, tonul plat, voluptatea reprimată cu care el pronunță siglele JAI si ECOFIN și goliciunea totală a textului pe care îl citește chinuitor, în română, sunt exact ceea ce se numește limba de lemn. Nimic metaforic aici. Ne și închipuim chinul traducătorilor. Unii ar fi poate invidioși pe asemenea artă de a nu spune nimic în așa multe cuvinte. Este ceea ce Françoise Thom, într-o carte celebră, La langue de bois (1987), Limba de lemn (expresie pre-existentă, însă această carte a consacrat-o), definea ca pe un soi de discurs permanent, vid de sens, menit mai mult a zăpăci și a crea o stare de transă în care și vorbitorul și ascultătorul se îndepărtează de adevărata temă a discursului. Discurs de netradus, dar scopul limbii de lemn e numai de a umple pentru a nu comunica.
