Ministrul ucrainean al Apărării: Cel mai greu moment al războiului a trecut
Ministrul ucrainean al Apărării, Alexei Reznikov, a declarat pentru CNN că „cel mai rău scenariu” al războiului a fost deja depășit, iar Ucraina este pregătită de noi strategii de contra-ofensivă.
„Suntem în etapa de stabilizare a liniilor de luptă cu mișcări limitate ale unităților, ceea ce a dus la momente bune de descurajare a adversarului.
Întrebat despre posibila reducere a atenției Occidentului față de război, odată cu trecerea timpului, acesta a spus că „sindromul oboselii” față de evenimentele din Ucraina este un pericol major la adresa situației din Ucraina.
Zelenski: Trebuie să fim pregătiți pentru provocări și atacuri rusești brutale
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în discursul de marți seară că ucrainenii trebuie să fie pregătiți pentru atacuri brutale ale forțelor Rusiei de Ziua Independenței Ucraine, sărbătorită miercuri, în 24 august.
La Kiev, manifestările de marcare a 31 de ani de independență față de Moscova au fost anulate, iar autoritățile de aici și din alte localități ucrainene au cerut oamenilor să fie vigilenți.
„Forțele Armate, serviciile noastre de informații și serviciile speciale vor face totul pentru a proteja oamenii - cât mai mult posibil. Și cu siguranță vom răspunde oricărei manifestări a terorii rusești. Dar, vă rog, respectați cu strictețe regulile de siguranță, restricțiile de deplasare și fiți atenți la sirenele antiaeriene”, a transmis și președintele Zelenski.
Anterior, el a participat la reuniunea online a Platformei Crimeea, un format de dezbatere internațională a situației peninsulei anexate ilegal de Rusia în 2014. „Ucraina nu este dispusă să poarte negocieri cu Rusia pentru vreun acord de încetare a focului, pentru că nu vrea să repete experiența negativă a acordurilor de la Minsk”, a spus Zelenski la finalul reuniunii.