Linkuri accesibilitate

Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Sentința se aplică imediat


Liderul PSD Liviu Dragnea și-a aflat sentința în dosarul angajărilor fictive, la o zi după eșecul răsunător pe care PSD l-a înregistrat la alegerile europarlamentare.

Verdictul este definitiv și se aplică deîndată. Asta înseamnă că Liviu Dragnea fie se prezintă, din proprie inițiativă, la Poliție, fie este ridicat și dus după gratii pentru ispășirea pedepsei.

Urmează ca președintele încă în funcție al Camerei Deputaților și al partidului aflat la guvernare să fie dus la Penitenciarul Rahova, unde va sta o vreme în carantină, un fapt fără precedent în politica românească.

Dragnea mai are posibilitatea să atace sentința definitivă a Curții Supreme prin două căi de atac: fie contestație în anulare, fie recurs în interesul legii, însă ambele demersuri nu se pot face decât prin intermediul avocaților, în timp ce el se va afla în închisoare.

Instanța a menținut verdictul aplicat și de completul de trei judecători în primă instanță. Inculpații din dosar au primit pedeapsă cu suspendare, dar, spre deosebire de Liviu Dragnea, ei nu aveau condamnări anterioare. Președintele PSD și al Camerei Deputaților mai primise o condamnare la închisoare cu suspendare în dosarul referendumului.

Liviu Dragnea trebuie să plătească în solidar despăgubiri de 60.000 de lei.

Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a fost achitată. Bombonica Prodana a achitat întregul prejudiciu la etapa de fond a procesului.

Adriana Botorogeanu a fost condamnată la doi ani cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu.

Constantin Balaban a fost condamnat un an cu suspendare pentru fals intelectual și achitat pentru abuz în serviciu.

Olguța Șefu, fosta șefă a DGASPC Teleorman, a fost achitată pentru abuz în serviciu, condamnată un an cu suspendare pentru fals intelectual.

Decizia în acest dosar a fost luată cu votul a patru judecătoare din cele cinci și unul împotrivă.

Completul care l-a judecat pe Liviu Dragnea este format din cinci judecătoare: Rodica Aida Popa, președinta completului, Lucia Tatiana Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera și Simona Encean. Judecătoarea Luciana Mera urmează să se pensioneze la 1 iunie, având deja decizia de pensionare de la CSM.

Sentința din primă instanță în dosarul angajărilor fictive. Dragnea, trei ani și jumătate, cu executare

Procesul lui Liviu Dragnea a început în ianuarie 2017 pe fond. Liviu Dragnea, alături de fosta sa soție, Bombonica, și de alți 10 inculpați, au fost judecați pentru că în perioada iunie 2006-decembrie 2012, două secretare de la PSD Teleorman, condus de Liviu Dragnea, au fost angajate la Protecția copilului fără să fi mers la serviciu vreodată. Liviu Dragnea a negat acuzația de abuz în serviciu, spunând că nu a știut că acestea nu se prezentau la instituția finanțată din bani publici, la care lucra și soția sa.

Magistraţii de la Curtea Supremă au arătat în motivarea sentinţei la 3 ani şi jumătate de închisoare că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a Direcţiei pentru Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu. „Funcţiile deţinute de inculpatul Dragnea Liviu în perioada infracţională, de preşedinte, atât al Consiliului (…) cât şi al organizaţiei judeţene a P.S.D (...), îi confereau acestuia autoritate, putere şi influenţă, realizând contextul favorabil iniţierii şi desfăşurării activităţii infracţionale”, se arată în motivare.

„Modul în care inculpata Alesu Floarea a acţionat, (...) fără a se opune şi fără a cere explicaţii, ci, pur şi simplu, a pus în practică solicitarea acestuia, reprezintă reflecţia exercitării cu succes de către inculpat a influenţei şi autorităţii de care dispunea”, au arătat judecătorii în decizia din primă instanță, din 21 iunie. Apelul a fost invocat a doua zi de Liviu Dragnea și de procurorii DNA.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG