Atunci când ştirea că postul de radio Europa Liberă va emite din nou în România a devenit publică, majoritatea celor care şi-au adus aminte de perioada comunistă au salutat decizia. Cu atât mai mult cu cât nu se putea alege un moment mai potrivit. Multora dintre concetăţenii noştri li se pare că retrăiesc astăzi acel trecut odios pe care îl credeau îngropat şi tot mai multe voci vorbesc despre turnura periculoasă pe care regimul de la Bucureşti a angajat ţara şi atrag atenţia că la capătul liniei ne aşteaptă o dictatură comparabilă cu cea de care am scăpat cu preţul unor jertfe uriaşe. Aşadar, ce poate fi mai potrivit decât revenirea celui mai redutabil inamic al fostului regim Ceauşescu? Întrebarea este însă cu cine se va confrunta de această dată. Cu fantomele trecutului revenite sub o altă formă sau cu monştrii prezentului?
Securitatea lui Nicolae Ceuşescu a numit în documentele sale interne postul Europa Liberă în diferite moduri. El a fost, pe rând, „Meliţa”, „Negura” sau „Cobra”. Ar fi interesant de observat că pe măsura trecerii timpului numele conspirative alocate de Securitate au devenit din ce în ce mai grave. Iar aici se pot măsura etapele proprii ale colapsului sistemului. Dacă la început există o oarecare nuanţă persiflantă („Meliţa”) derivată din siguranţa că regimul este de neclintit şi deci ceea ce se auzea nu era decât „gura lumii”, care poate vorbi vrute şi nevrute dar poate fi ignorată, spre sfârşitul anilor 80’ lucrurile sunt luate mult mai în serios, de unde ameninţătoarea „muşcătură” a „Cobrei”. Oricum, indiferent de perioadă, Europa Liberă a fost principalul duşman al regimului lui Nicolae Ceauşescu, care dezvoltase o ură personală faţă de ziariştii postului, dar şi o teamă nespusă faţă de ceea ce se spunea sau puteau auzi românii acolo. Principala lui teamă nu era neapărat legată de dezvăluirile periodice privind natura regimului de la Bucureşti, care aveau într-adevăr un mare impact, dar care erau importante în special pentru publicul din afară, care nu trăia realităţile româneşti. Marea supărare a regimului de la Bucureşti era că Europa Liberă câştigase bătălia pentru încrederea românilor ca sursă primară de informaţii. Iar Nicolae Ceauşescu ştia că pierderea acestei bătălii este mai periculoasă pentru regimul său, care se baza exclusiv pe mistificarea realităţii, decât o ameninţare militară.
De la ştiri despre evenimente dramatice (precum cutremurul din martie 1977) sau realităţi internaţionale la informaţii despre cărţi, muzică sau modă, toate erau căutate în primul rând la Europa Liberă cu atât mai mult cu cât presa internă nu mai reprezenta un reper al relevanţei informaţiei, credibilităţii şi corectitudinii. Astfel, de cele mai multe ori ştirile despre realitatea internă din România ale postului erau mult mai urmărite fiind larg receptate drept corecte în comparaţie cu cele oferite de organele de presă internă. La orice semn că se petrec lucruri importante, mâinile febrile căutau frecvenţele Europei Libere pentru a afla „ce se întâmplă în realitate”. Spre sfârşitul regimului nimeni nu se mai obosea să deschidă televizorul sau să citească ziarele oficiale, ci apăsa simplu butonul care deschidea radioul setat deja pe frecvenţă. Europa Liberă a câştigat atunci bătălia decisivă pentru „inima şi mintea” românilor.
Deşi multora li se pare că situaţia de astăzi este oarecum similară, acest lucru nu este în întregime adevărat. Sigur că trecutul nu a fost rezolvat şi că tragem ponoasele acestui eşec, că regimul creat de Ceauşescu a supravieţuit Revoluţiei pe care a reuşit să o oprească şi că şi-a perpetuat progeniturile, dar astăzi bătălia se duce pe aliniamente noi. Astăzi lupta se duce contra dezinformării, propagandei şi a instrumentelor de manipulare profesioniste, în spatele cărora stau de cele mai multe ori grupuri de interese greu de identificat. Noile cleptocraţii de inspiraţie putinistă, între care se numără şi regimul Dragnea, nu mai au o ideologie bine definită, nu lucrează cu instrumente la vedere şi nu îşi declară explicit intenţiile. Singura constată a lor este efortul de a manipula electoratul şi a-i construi o realitate alternativă. De a prezenta „albul” drept „negru” şi viceversa. Tot acest efort este susţinut prin trusturi media, vectori de comunicare sau utilizarea reţelelor de socializare şi alimentat cu resurse financiare aparent inepuizabile. Scopul este acela de slăbi discernământul publicului, de a introduce teme false de dezbatere mergând până la pierderea încrederii acestuia în instituţiile statului, în justiţie, lege şi în final în democraţie.
Până în prezent riposta în faţa acestui atac organizat nu a fost pe măsură şi a constat în existenţa unor „insule” care s-au încăpăţânat să reziste valului. De aceea salut revenirea Europei Libere, căci avem nevoie de toţi prietenii, vechi sau noi, pentru a face faţă acestui nou val revizionist şi antidemocratic care încearcă să ne înghită. Am câştigat odată împreună împotriva uneia dintre cele mai nocive dictaturi din istorie. O putem face împreună din nou.
