Asel Baimuqanova a încercat timp de un deceniu să afle mai multe despre focile caspice și motivele declinului accentuat al numărului lor - o căutare care a început cu o întâmplare emoționantă, care a făcut-o să nu poată dormi multe nopți.
„M-am târât până foarte aproape și am văzut foca abia respirând, cu gâtul încurcat într-o plasă de pescuit care îi tăia pielea”, povestește ea.
Baimuqanova abia se alăturase atunci grupului de cercetători internaționali care observau focile.
De la acel moment a participat la zeci de expediții; a petrecut adesea ore întregi stând nemișcată, în condiții dure.
„Dacă stai liniștit pe țărm, focile chiar te pot lăsa să te apropii. La mai puțin de un metru. Odată, în timp ce stăteam întinsă acolo, mai multe foci au încercat să se întindă lângă mine. Eram atât de fericită că, în sfârșit, mă vedeau ca pe una dintre ele! Și, uneori, ele însele te spionează. Nu ești singura curioasă; și ele te urmăresc”, spune Baimuqanova.
„Se stabilește o comunicare, o conexiune. Este un sentiment extraordinar, la care orice biolog s-ar raporta; ești în contact cu ceva uimitor.”
Focile caspice sunt singurele mamifere marine din Marea Caspică și, după denotă și numele, nu trăiesc nicăieri altundeva.
La începutul secolului al XX-lea, erau peste 1 milion de exemplare. Acum, se estimează că populația a scăzut undeva la 70.000 - 300.000 de exemplare.
Cifrele nu sunt precise, deoarece nu au fost studiate detaliat.
Baimuqanova lucrează la Institutul de Hidrobiologie și Ecologie, o organizație non-profit care studiază dacă focile caspice se pot adapta la un mediu în schimbare.
Un amestec de factori - activitatea umană, poluarea, schimbările climatice și micșorarea adâncimii Mării Caspice - joacă toate un rol.
Micșorarea mării face ca insulele să dispară, să se deplaseze sau să se unească, forțând focile să găsească noi locuri de odihnă.
„În perioada 2009-2011, în nordul Mării Caspice existau Insulele Durneva. Până la 25.000 de foci se odihneau acolo, toate în același timp. În 2016, au rămas aproximativ 200. Până în 2019, doar 69. Pe măsură ce nivelul mării a scăzut, insulele au devenit prea uscate pentru ele, iar focile au început să caute alte locuri”, spune Baimuqanova.
„În plus, în Marea Caspică sunt cicluri în care nivelul apei se schimbă din cauza direcției vântului. Această situație, în care zonele lor de odihnă se usucă, a existat întotdeauna. Poate că focile au capacitatea de a se adapta la fluctuații și vor continua să supraviețuiască.”
Poluarea este o altă amenințare serioasă. Peștii, pe care atât oamenii, cât și focile îi consumă, conțin macro și microplastice.
„La cinci specii am găsit aceste materiale plastice în stomacurile lor. Sunt toxice, se acumulează în organism, slăbesc imunitatea și pot provoca boli”, explică cercetătoarea.
În nord-estul Mării Caspice, unde focile se adună primăvara și toamna, impactul uman este relativ scăzut. Pe de altă parte, pe măsură ce marea regresează, locurile de odihnă s-ar putea deplasa spre nord, mai aproape de zonele populate.
În fiecare primăvară, ecologiștii monitorizează mortalitatea focilor din Peninsula Tupkaragan. Acolo, furtunile scot la mal animale care au murit în timpul iernii din diverse motive.
Baimuqanova spune că, an de an, cercetătorii găsesc foci cu leziuni mecanice: maxilare rupte, înotătoare rupte. „Putem doar specula, dar poate că iarna focile sunt prinse sub elicele spărgătoarelor de gheață”, a spus ea.
Recent, s-a înregistrat o altă dispariție în masă în partea kazahă a Mării Caspice. La sfârșitul lunii octombrie, 289 de foci moarte au fost găsite de-a lungul coastei provinciei Manghystau. Cauza decesului nu a fost încă stabilită.
O tragedie similară care s-a petrecut în 2017 – când 247 de foci moarte au fost găsite în Kazahstan – a făcut-o pe Baimuqanova să se gândească serios să renunțe la munca sa.
„Era greu să te uiți la ele. De obicei le vezi vii, fascinante și drăguțe. Dar aici sunt târâte, cu sutele, pe țărm. Mirosul de descompunere este copleșitor.”.
Tatăl ei, acum șeful organizației, a încurajat-o. I-a spus: „Dacă ești cu adevărat pasionată de acest lucru, trebuie să te obișnuiești nu doar cu animalele vii, ci și cu cele moarte. Pentru că trebuie să înțelegi motivele”.
Guvernul kazah intenționează să înființeze o rezervație naturală de 109.500 de hectare în provinciile Manghystau și Atyrau pentru a proteja specia, pentru a reabilita animalele bolnave și pentru a efectua cercetări.
Baimuqanova și echipa sa pledează pentru extinderea acestei zone și, în urmă cu doi ani, au elaborat un plan detaliat pentru conservarea focilor, dar acesta nu a fost adoptat de autorități.
Sensibilizarea este, de asemenea, o parte esențială a activității sale. Pe pagina sa de Instagram, Baimuqanova împărtășește povești despre expedițiile ei și despre foci.
„Fiecare are propriul ei caracter. Uneia nu i-a plăcut deloc să luăm mostre de la ea. Când am eliberat-o, a început să ne certe: stătea în centrul grupului de cercetători și mârâia. Nu s-a calmat până când nu s-a răstit la fiecare dintre noi. Apoi, s-a îndepărtat de mare și s-a târât spre echipamentul nostru. Am început să îmi cer scuze, încercând să o conving să se întoarcă în mare”, spune Baimuqanova zâmbind.
Ea încearcă să nu-și piardă optimismul și să găsească lucruri pozitive chiar și în expedițiile grele.
„Dacă e frig, fac supă cu ardei. Aducem dulciuri și cafea. Nu-mi plac dulciurile, dar în astfel de condiții, ți-e poftă de ele. Să stai pe un scaun lângă mare, să bei cafea, să mănânci turtă dulce - este perfect”, spune ea.
Țărmurile Kazahstanului, crede Baimuqanova, sunt cruciale pentru aceste animale, până la 98% odihnindu-se acolo primăvara și toamna. În opinia ei, această apropiere conferă Kazahstanului o responsabilitate specială pentru supraviețuirea lor.
Articol publicat inițial pe rferl.org și tradus de Europa Liberă Moldova.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.