Linkuri accesibilitate

Macron și Merkel, apel la statele G20 pentru sprijinirea țărilor sărace. Fără vaccinare în două viteze


Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel le-au cerut sâmbătă statelor G20 să fie solidare economic cu statele mai sărace, contribuind financiar la eforturile de a le face accesibilă vaccinarea anti-Covid, făcând un apel împotriva vaccinării în două viteze.

Emmanuel Macron a amintit că marile puteri reunite în G20 dețin circa 90% din PIB-ul mondial și că ar putea „să cumpere doze de vaccin pentru ţările mai puţin avansate'' și că împreună ar putea concepe un mecanism de donaţii pentru vaccinarea categoriilor prioritare din aceste țări.

„Vom fi pregătiţi să garantăm accesul la scară planetară şi să evităm cu orice preţ scenariul unei lumi cu două viteze, în care doar cei mai bogaţi vor putea să se protejeze de virus şi să-şi reia viaţa normală ?'', a întrebat Macron la summitul organizat în sistem de videoconferință.

Cancelarul german Angela Merkel a spus că îngrădirea pandemiei nu este posibilă fără accesul tuturor țărilor și a atras atenția că fondurile promise până acum nu sunt suficiente.

Ea le-a cerut tuturor participanților la summit să sprinine inițiativa de vaccinare globală COVAX, al cărei obiectiv este distribuirea a două miliarde de doze de vaccin până la finele anului viitor.

„Prin urmare, vă cer tuturor să sprijiniţi această importantă iniţiativă'', a spus cancelarul german.


Potivit unei declaraţii de vineri a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din contribuţia financiară de 1,8 miliarde de dolari făcută până în prezent pentru proiectul COVAX 800 de milioane de dolari reprezintă finanţarea oferită de UE.

Însă pentru această iniţiativă este nevoie în total de circa 5 miliarde de dolari, fără a lua în calcul finanţarea suplimentară necesară pentru testare şi tratamente, estimată la 38 de miliarde de dolari, din care sunt disponibile în prezent doar 4 miliarde, a adăugat Ursula von der Leyen.

Diferenţa de 37,2 miliarde de dolari de care mai este nevoie pentru a acoperi nevoile economiilor cele mai puţin dezvoltate probabil că ''pare mult, dar nu este dacă facem comparaţie cu costul acestei pandemii'', consideră preşedinta Comisiei Europene.

XS
SM
MD
LG