Linkuri accesibilitate

Summit-ul G7. Macron poartă consultări cu Iranul, SUA merg singure


Macron va purta negocieri cu Iranul, Donald Trump va avea propria abordare în relația cu Teheran.

Emmanuel Macron va purta consultări cu Iranul după ce liderii G7 au discutat despre relațiile cu Teheran în cadrul summit-ului de la Biarritz. Macron a explicat că nu e vorba de un mandat oficial din partea G7, în timp ce Donald Trump s-a delimitat, spunând că SUA vor avea o abordare proprie.

Duminică, la summitul G7 de la Biarritz, a sosit într-o vizită neașteptată și ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Principalele obiective ale G7 în relația cu regimul de la Teheran sunt împiedicarea dotării Iranului cu arme nucleareși detensionarea situației din Golful Persic, a declarat o sursă oficială franceză, conform Reuters.

„În calitate de preşedinte al G7, preşedintele Macron a fost mandatat să discute şi să trimită un mesaj autorităţilor iraniene pe baza schimburilor de opinii pe care le-am avut seara trecută'”, a spus oficialul francez.

Emmanuel Macron s-a întâlnit vineri cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, pentru a discuta o serie de propuneri menite să detensioneze situația din Golf. Printre propuneri s-ar fi aflat și reducerea unora dintre sancțiunile impuse de către Statele Unite sau înființarea unui mecanism de compensare economică pentru Iran, arată Mediafax, citând Reuters.

Deși propunerile urmau să fie discutate în cadrul summit-ului de la Biarritz cu Donald Trump, președintele american nu a oferit niciun indiciu că ar fi dispus să reducă sancțiunile impuse Teheranului, iar Macron nu a oferit informații suplimentare despre ce ar urma să conțină un eventual mecanism de compensare.

Macron i-a cerut lui Zarif ca, în schimbul unor eventuale astfel de concesii, Teheranul să respecte din nou toate prevederile Acordului nuclear și să revină la masa negocierilor cu statele occidentale în privința programului său nuclear.

„Am adoptat o declarație comună, care, în opinia mea, are o mare valoare”, a declarat Macron în cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune francez, conform Bloomberg.

Cu toate acestea, Donald Trump a părut sceptic în legătură cu impactul pe care acest mesaj îl va avea la Teheran.

„Vom avea o abordare proprie. Dar nu pot să împiedic pe nimeni să vorbească”, a spus Donald Trump.

Întrebat de jurnaliști dacă a semnat vreun document care să îl mandateze pe Macron în acest sens, Donald Trump a spus: „Nu am discutat asta. Nu, nu am discutat”.

Ulterior, potrivit Bloomberg, Emmanuel Macron și-a nuanțat declarațiile, explicând că G7 este un grup informal, ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi de un mandat propriu-zis în acest caz.

„În primul rând, niciun membru al G7 nu vrea ca Iranul să fie vreodată capabil să aibă arme nucleare. În al doilea rând, toți membrii G7 își doresc stabilitate și pace în regiune. G7 este un club informal. Niciun mandat nu se dă în contextul G7”, a spus Macron.

Facebook Forum

Internațional - Multimedia

„Un lunetist te va ucide” - 15 ani de la drama din Beslan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
XS
SM
MD
LG