Linkuri accesibilitate

MAE: Accidentul de circulație al ambasadorului român la Beijing, obiectul unor cercetări


Ministerul Afacerilor Externe a reacționat vineri după ce în presă au apărut informații despre un accident de circulație în care ar fi fost implicat ambasadorului României la Beijing, Vasilică Constantinescu.

Diplomația română transmite că accidentul, fără victime, este obiectul unor cercetări în curs, iar pentru moment nu pot fi oferite fi oferite informații suplimentare.

Cu privire la informațiile apărute în mass-media referitoare la implicarea ambasadorului României la Beijing într-un accident de circulație, fără victime, MAE precizează că situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate. În acest moment al cercetărilor, nu pot fi oferite informații suplimentare", transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Precizările vin după ce jurnalistul român Dan Tomozei, stabilit la Beijing, a susținut că ambasadorul ar fi provocat un accident de circulație după ce ar fi urcat sub influența alcoolului la volan, iar ulterior ar fi plecat de la locul accidentului.

Basil Vasilică Constantinescu este ambasador al României la Beijing din octombrie 2017.

XS
SM
MD
LG