Total polițiști sancționați disciplinar în ultimii 5 ani: 2101
Dintre aceștia:
- 1905 au primit mustrare scrisă,
- 42 au avut salariul redus cu 5-20% pentru 1-3 luni,
- 73 au fost amânați la promovare între 1-3 ani,
- 39 au fost retrogradați,
- 42 au fost destituiți din poliție.
Care sunt abaterile disciplinare confrom Statutului Polițistului (legea 360 / 2002)
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției;
b) neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor;
c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii;
e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne;
g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
h) nerespectarea prevederilor jurământului de credința;
i) imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist;
j) intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane.
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite prin lege.
Facebook Forum