Linkuri accesibilitate

Maia Sandu, primită de Iohannis: Parteneriatul cu Igor Dodon a fost singura soluție pentru a scăpa țara din captivitate


Președintele Klaus Iohannis și premierul Maia Sandu
Președintele Klaus Iohannis și premierul Maia Sandu

În conferința de presă comună de după întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, aceasta a declarat că alianța dintre blocul ACUM și partidul socialist al lui Igor Dodon era singura soluție pentru a scăpa țara de un ”regim corupt și antidemocratic”.

Doar prin această decizie politică putea fi statul eliberat din captivitate, a declarat Maia Sandu.

"Este adevărat că parteneriatul politic pe care l-am semnat noi, cei din Blocul ACUM, cu partidul Socialiștilor este unul mai puțin obișnuit, dar a fost singura soluție pentru a scăpa de un regim corupt, un regim antidemocratic, care a anulat alegeri atunci când rezultatele nu au fost pe placul regimului, care sărăcit o țară, care a terorizat oamenii care nu se subordonau regimului. Atunci când am semnat acest partenariat am pus la baza lui acțiuni concrete, decizii, politici care să elibereze statul din captivitate", a declarat Maia Sandu.

Sandu a spus că țara sa are nevoie de sprijinul României și are încredere că aceasta va rămâne un aliat de bază al Republicii Moldova.

”Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, ci și un fundament istoric, cultural și valoric. Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetățenii noștri. Au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale și au izolat R Moldova pe plan internațional. Avem încredere că România va rămâne alături în calitate de aliat de bază al cetățenilor din Republica Moldova și în parcursul nostru European. Am solicitat sprijin și asistență din partea României, inclusiv prin consilierea la nivel înalt”, a mai spus Maia Sandu.

Președintele Iohannis a declarat la finalul întâlnirii că Maia Sandu și Andrei Năstase au tot sprijinul româniei și al său personal.

”Doresc să îi asigur de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău, de disponibilitatea de a acorda, pe baza solicitărilor de asistență dedicată consolidării instituțiilor în Republica Moldova. Administrația prezidențială a transmis guvernului propunerea de creare a unui grup de experți care împreună cu experții din Rep Moldova să identifice de urgență domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete. Partea noastră a constitutit deja acest grup și a avut o primă întâlnire”.

Vizita la București a Maiei Sandu este prima vizită oficială în străinătate în calitate de șef al Executivului de la Chișinău. Maia Sandu are întâlniri atât cu prședintele Iohannis, cât și cu premierul Dăncilă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG