Linkuri accesibilitate

Maia Sandu, la Timișoara: „Sprijinul pentru integrarea europeană este mai mare decât sprijinul pentru mine”


Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, își face selfie cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, la Timișoara, sâmbătă, 13 ianuarie 2024. (Sursă: Primăria Timișoarei)
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, își face selfie cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, la Timișoara, sâmbătă, 13 ianuarie 2024. (Sursă: Primăria Timișoarei)

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a respins ideea că ținerea în aceeași zi a referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană și a alegerilor prezidențiale ar avantaja-o electoral, sugerând că întâietate va avea consultarea referitoare la UE, iar suprapunerea scrutinelor va aduce economii.

„Eu cred că sprijinul pentru integrarea europeană este mai mare decât sprijinul pentru Maia Sandu sau oricare alt politician”, a spus președinta, răspunzând sâmbătă unei întrebări a Europei Libere, la Timișoara, unde a primit „premiul Timişoara pentru Valori Europene”.

Maia Sandu a explicat decizia parlamentului de la Chișinău, dominat de PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate), privind comasarea celor două scrutine și prin rațiuni economice, spunând că se pot ține „cu resurse financiare mai puține”.

„Cred că este important să le demonstrăm tuturor că există sprijin mare în R. Moldova în rândul cetățenilor pentru cel mai important proiect al nostru, care este proiectul de integrare europeană”, a spus președinta.

Întrebată tot de Europa Liberă ce se va întâmpla cu ideea europeană dacă PAS pierde următoarele alegeri, și dacă există și alte formațiuni care pot prelua efortul integrării, Maia Sandu a spus că alegerile parlamentare din 2025 sunt „destul de departe”.

Ea a dat însă asigurări că „atât timp cât marea majoritate a cetățenilor R. Moldova sprijină integrarea europeană, acest sprijin se va regăsi în partidele politice cu care va vota cetățeanul R. Moldova”.

Maia Sandu a mai fost întrebată sâmbătă despre încercările Federaţiei Ruse de destabilizare a Republicii Moldova.

„În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău şi bineînţeles că de fiecare dată a încercat să folosească regimul din regiunea Transnistreană. Noi suntem conştienţi de aceste riscuri şi, bineînţeles, întreprindem toate acţiunile pentru ca să nu permitem aceste destabilizări”, a afirmat Maia Sandu.

Președinta Rep. Moldovei a declarat că va conta în continuare pe sprijinul României și al comunităţii internaţionale. „Fără acest sprijin nu puteam face faţă acestui risc”, a afirmat Sandu.

Ea a mai precizat că Federaţia Rusă îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare.

„Există planuri ale Federaţiei Ruse, unele dintre aceste riscuri materializează, altele nu se materializează. Dar ştim că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu s-a aflat la Timișoara într-o vizită la invitația autorităților orașului din vestul României, ca să-i fie înmânat premiul „Timișoara pentru Valori Europene”.

Ea a mai avut pe agendă întâlniri cu membri ai diasporei moldovenești din Timișoara și cu familia regală a României, la castelul acesteia de lângă Arad.

  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

    armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG