Linkuri accesibilitate

Ciolacu îi amenință cu excluderea din PSD pe parlamentarii care au lipsit de la votul moțiunii


Președintele PSD, Marcel Ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu

Președintele PSD Marcel Ciolacu i-a amenințat cu excluderea din partid pe parlamentarii care au lipsit de la votul moțiunii de cenzură.

„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Potor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Moțiunea de cenzură a PSD nu a putut fi dezbătută și votată luni în parlament din cauza lipsei cvorumului, la care au contribuit din plin parlamentarii PSD sau afiliați PSD care au lipsit luni din plen.

Carmen Dan, fost ministru de Interne, o apropiată a lui Liviu Dragnea, a anunțat pe Facebook că nu se poate prezenta la votul din parlament, pentru că, deși a fost testată negativ, trebuie să stea în autoizolare după ce a fost contact direct al mamei sale, diagnosticată cu Covid-19.

De asemenea, deputatul PSD Adrian Todor este în carantină după ce a fost contact al unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Și deputatul Rădulescu a anunțat că este bolnav de bronșită acută.

XS
SM
MD
LG