În ziua în care România a atins un nou record în privința infectărilor cu COVID-19, Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că PSD se află pe primul loc în sondajele de opinie și că partidul se va afla la guvernare după 6 decembrie. Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a cerut redeschiderea școlilor, chiar dacă unele județe și municipiul București se află în scenariul roșu.
PSD a intrat în logica de campanie electorală, iar Marcel Ciolacu a încercat să își mobilizeze colegii înaintea alegerilor din 6 decembrie. Liderul PSD a recunoscut în ședința Consiliului Politic Național că sunt șanse foarte mici pentru amânarea alegerilor, iar partidul are șanse să câștige scrutinul. Senatorul Ion Ganea a fost exclus din partid după ce prin absența sa a făcut ca PSD să piardă majoritatea în Biroul Permanent din Senat.
Ciolacu și sondajele
„Marcel Ciolacu a spus că am trecut peste PNL în sondajele de opinie și avem 31%. PNL este sub noi cu un procent, iar USR-PLUS este cu puțin peste 20%. A spus că după 6 decembrie vom fi la guvernare”, au declarat surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă.
La începutul acestei săptămâni, Marcel Ciolacu își exprima încrederea că PSD va câștiga alegerile parlamentare, susținând că partidul care se va afla pe primul loc va trebui să desemneze și premierul.
„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: “Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile.” Așa este! Iar premierul va fi de la PSD!”, scria pe 24 noiembrie liderul PSD pe Facebook.
În pofida mesajelor optimiste din ședința Consiliului Politic Național, surse din conducerea PSD au precizat pentru Europa Liberă că partidul nu se află în fața celor de la PNL.
De altfel, joi a apărut un sondaj intern făcut la comanda USR-PLUS care arată că PNL ar obține 30%, iar PSD și USR-PLUS sunt la egalitate cu 23%.
Rafila, scos la lupta electorală cu pandemia
Surse din conducerea PSD au precizat pentru Europa Liberă că Alexandru Rafila va avea un rol important în comunicarea din perioada următoare și că el va atrage atenția că România poate să nu fie pregătită pentru desfășurarea alegerilor.
„Rafila va prezenta mesajul tehnic și va arăta erorile Guvernului și ale Ministerului Sănătății în gestionarea pandemiei. O să fie prezent la Antena 3 și alte televiziuni pentru a spune că România nu este pregătită pentru noul val de infectări. Marcel Ciolacu a spus că săptămâna viitoare putem avea peste 8.000 de cazuri de infectări. Subiectul o să fie folosit în campania electorală, alături de cel legat de criza economică”, susțin surse din PSD.
Directorul campaniei electorale a fost desemnat Paul Stănescu, actualul secretar general, iar acesta urmează să fie ajutat de Andrei Dolineaschi, fost secretar general al PSD în epoca Ponta. Sorin Grindeanu a fost desemnat coordonatorul programului politic, un fel de premier din umbră.
PSD cere redeschiderea școlilor
Gabriela Firea a insistat pentru redeschiderea școlilor, chiar dacă mai multe județe din țară se află în scenariul roșu.
„O măsură injustă pentru toți profesorii, doar România și Lituania țin școlile închise, nu există o justificare și cerem noului prefect să redeschidă școlile din Capitală. E o aberație ce se întâmplă acum, realitatea o putem afla doar prin testare masivă”, a spus fostul primar al Bucureștiului.
Prim-vicepreședintele PSD a cerut să fie aplicat programul inițiat pe vremea când era primar, iar profesorii și elevii să fie testați.
PSD îl cheamă pe Orban cu bugetul la raport
Social-democrații au decis să îl cheme săptămâna viitoare în Parlament pe premierul Ludovic Orban pentru a prezenta un raport privind bugetul pe anul viitor.
„Dacă nu e nimic de ascuns, de ce nu e publicat bugetul pentru anul viitor? Sunt analiști economici care fac tot felul de calcule și scheme cum va evolua economia românească dacă TVA crește. Solicităm informații clare despre bugetul pe anul viitor. Anunțăm că PSD nu va fi de acord cu creșterea TVA-ului”, a afirmat Gabriela Firea.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, i-a acuzat pe cei de la PSD că pregătesc supraimpozitarea pensiilor și a veniturilor Bisericii Ortodoxe dacă vor ajunge la guvernare. Ministrul a precizat că nu va majora taxele anul viitor.
Facebook Forum