Primele cărți, una de poeme (Zborul femeii pe deasupra bărbatului) și un roman (Cartea tuturor intențiilor), le-a scris în Spania dar le-a publicat în România. Se simte confortabil scriind și poezie, și proză. A scris, apoi, în 2010, un roman, Apropierea, ecranizat de Tudor Giurgiu sub numele de Parking. A revenit o clipă la poezie (La două zile distanță, 2011) și, în fine, la roman, Lunetistul (2013).Am stat de vorbă cu Marin Mălaicu-Hondrari după seara de lectură din cadrul Festivalului de literatură de la Brno.
Europa Liberă: Veniți din Bistrița, un oraș care a devenit, cumva, un pol nordic al literaturii române pentru că și zilele trecute ne-am întâlnit aici, în același mediu, cu Dan Coman și cu Ioana Nicolaie, cum se explică, ce e în atmosfera din Bistrița de a produs atâta literatură și literatură de bună calitate?
Marin Mălaicu-Hondrari: „O explicație realistă, să spunem, nu am, dar glumim între noi că de vină ar fi ”borcutul” adică apele minerale din Sângiorz Băi. Pentru că atât eu, cât și Ioan Nicolae și Dan Coman am copilărit în Sângiorz Băi, am trăit acolo, ne întoarcem des la Sângiorz Băi. Mai nou, de trei ani organizăm și o tabără de literatură. S-ar putea să fie asta, să ne lege locurile. Dar mă bucur că ajunge, cumva, să fie privit ca un pol literar al nordului pentru că, cu cât mai mulți poli, cu atât mai bine. Mi s-ar părea aberant ca toată literatura română să fie la București. Trebuie să fie și la Iași, și la Brașov și la Bistrița și la Târgu Mureș.”
Europa Liberă: Cu toate acestea, primul volum pe care l-ați scris, l-ați scris departe de casă . Este Zborul femeii deasupra bărbatului – un volum de versuri – pe care l-ați publicat în România, dumneavoastră fiind plecat în Spania. De ce ați plecat în Spania? Ați plecat din curiozitate intelectuală? Ați plecat din spirit de aventură? Pur și simplu v-a mânat sărăcia din spate?
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da, cred că mai degrabă din rațiuni strict economice. Nici din spirit de aventură nu am plecat..”.
Europa Liberă: Ați fost așadar un emigrant din rațiuni economice.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Eram un tipic emigrant român în anii 2000. La începutul anilor 2000.”
Europa Liberă: 2002.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Am plecat în 2002, da. Exact. Am stat cinci ani, din februarie 2002 și până în februarie 2007. Vă dați seama că mi-aș fi dorit foarte mult să plec mânat de curiozități intelectuale sau să plec pentru a cunoaște literatura spaniolă la ea acasă dar, pe atunci, așa ceva era imposibil pentru mine. Acum, sigur, lucrurile s-au schimbat, e altceva, chiar am tradus scriitori spanioli contemporani, poeți.”
Europa Liberă: Dar ce ați făcut în primul rând când ați ajuns acolo?
Marin Mălaicu-Hondrari: „Când am ajuns am lucrat la cules de măsline. Am ajuns în etapa de final a culegerii măslinelor. Măslinele se culeg până prin martie, cam așa. Începi prin octombrie și termini în martie, dacă ai foarte multe măsline de cules. Apoi, după trei săptămâni, m-a ”angajat” un tip ca paznic de noapte într-un parc auto. Și acolo am rămas vreo trei ani, trei ani și ceva.”
Europa Liberă: Acestei întâmplări îi datorăm romanul Apropierea.
Marin Mălaicu-Hondrari: Da, e adevărat.
Europa Liberă: Și filmul Parking.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da (râde). Uitați, ciudat, în Parking e mai puțină ficțiune decât în Apropierea. Pentru că, după ce am lucrat la scenariu destul de mult cu Tudor Giurgiu, el, cumva, a mutat greutatea de pe personajul Adrian din Apropierea a mutat-o pe un Adrian care avea foarte mult din mine, pe măsură ce eu îi povesteam despre viața mea, ca prieten, la o cafea. Când făceam pauze de lucrat la scenariu, el spunea: OK, mai spune-mi. A citit niște povestiri de-ale mele despre Sângiorz Băi într-atât încât. până la urmă, în film e mai puțină ficțiune decât în carte. Adrian Smarandache din film e mult mai apropiat de scriitorul Marin Hondrari decât e personajul meu Adriann din Apropierea.”
Europa Liberă: Se poate spune acum că ați plecat ca emigrant economic și v-ați întors ca un imigrant sau remigrant cultural până la urmă.
Marin Mălaicu-Hondrari: Nu. M-am întors tot așa să știți. Când am revenit la filmări – am stat în Cordoba trei săptămâni la filmări...
Europa Liberă: Deci filmul Parking s-a filmat în orașul Cordoba unde ați locuit dvs.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da. 90% s-a filmat acolo.”
Europa Liberă: Și e și vorbit în spaniolă.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da. E cu actori spanioli. Am avut un sentiment destul de straniu, totuși, cumva. Pentru că, în mintea mea, acel parking, locul acela rămăsese cumva la fel și era la fel. Doar că eu mă schimbasem fundamental. Și atunci există o ruptură între mine și locul unde mă întorceam așa cum ni se întâmplă cred tuturor când te întorci în locurile copilăriei. Dar nu mai ești copil. Și umbli prin acele locuri încercând să găsești ceva. Dar e ceva atât de evanescent, ceva ce nu-l vom putea preciza niciodată. Dar mereu simțim nevoia să ne întoarcem acolo.”
Europa Liberă: Cu certitudine ați descoperit ceva în Spania.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da. Pentru mine a fost o experiență absolut fundamentală. Nu-mi dau seama unde aș fi fost dacă nu mergeam în Spania.”
Europa Liberă: Și l-ați găsit pe Tudor Giurgiu ca să faceți împreună acest film. V-a găsit el mai degrabă.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Practic, m-a găsit el. A citit romanul ca urmare a unei cronici a lui Marius Chivu apărute în Dilema veche. Și a citit romanul și i s-a părut că e ceva acolo care îl interesa pe el, mi-a scris, ne-am întâlnit, am povestit...Dar și asta e o poveste. Pentru că e un proiect care a durat foarte mult. Vreo 6-7 ani, din 2008 până în 2011. Chiar dacă în 2014 am câștigat la CNC, la concursul de la CNC și am luat un loc bun, am luat locul al doilea, am luat destul de mulți bani, dar mă rog așa se întâmplă uneori lucrurile merg așa cum vor ele, așa cum obiectele dispar din când în când.”
Europa Liberă: Exact. Cum ați găsit România când v-ați întors?
Marin Mălaicu-Hondrari: „Mult schimbată și mult în bine, totuși. Noi, adeseori – și bine facem – criticăm foarte dur tot ce se întâmplă fără să ținem cont de lucrurile care cresc lângă noi. Mai încet, mai sigur, mai în ritmul ăsta care ne exasperează pe toți că nu suntem capabili să facem o autostradă ca lumea, în fine. Dar lucrurile cred că merg totuși bine. Și, în primul rând, mi-am dat sema de importanța investitorului particular. Dar cu adevărat particular. De investitorul care nu depinde de regimul politic, de guvernul actual. Nu va depinde nici de următorul. Cred că oamenii aceștia sunt extrem, extrem de importanți. E foarte greu, pentru că e foarte greu să reziști așa. Să faci afaceri mai mult sau mai puțin curate, să spunem. Dar cred că lor le datorăm extrem de mult, mai mult decât ne dăm noi seama.”
Europa Liberă: V-ați întors la mai bine din Spania în România?
Marin Mălaicu-Hondrari: „Cu siguranță mi-a fost mult mai bine în România decât atunci când am plecat. Pentru că România intrase deja în Uniunea Europeană. Lumea românească a început să se schimbe și destul de repede. Și da, acum, asta e o dovadă, trăiesc din traduceri, de exemplu. E mult mai bine decât trăiam înainte. Chiar dacă nu-mi permit capricii, dar nici nu vreau capricii. Capriciile mele sunt cărțile. Vreau să am bani să cumpăr cărți.”
Europa Liberă: Și să le scrieți.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Da, în măsura în care se poate. Asta ar fi ideal. Dar, până la urmă există literatură. Mie îmi plac cărțile altora mult mai mult decât cărțile mele și vă rog să mă credeți sunt foarte sincer, știu ce vorbesc, știu la ce mă raportez. Și atunci vreau o viață absolut normală: să pot să plătesc o chirie, să-mi iau niște haine și să-mi cumpăr niște cărți.”
Europa Liberă: Lucrați acum la un nou roman. Ați citit în seara acesta din el. E un roman inspirat din viața tinerilor. Ce v-a inspirat? Cum ați ajuns la acest roman?
Marin Mălaicu-Hondrari: „Cred că generația actuală de tineri merită o carte. O carte – sigur nu pot să-mi asum, ar fi un orgoliu mult prea mare să spun că e o carte care să-i reprezinte - dar măcar o carte care încearcă să-i prezinte publicului de vârsta noastră, să spunem. Sau celor mai în vârstă. Să-i prezinte propriilor părinți. Asta e în primul rând. M-am săturat să tot aud că tinerii din ziua de azi nu mai citesc, că tinerii din ziua de azi nu mai știu ce înseamnă să lucrezi, habar nu au ce e aia muncă, nu vor decât distracție, droguri și cluburi. Sau ce se mai spune despre ei. E absolut fals. Pentru că tinerii din ziua de azi muncesc enorm. Și la școală, au mult mai multe lucruri decât făceam noi la școală. Apoi, chiar cunosc personal mulți tineri care în vacanțele de vară lucrează deja, se angajează ca să-și câștige niște bani să meargă la mare...Și care sunt tineri absolut meritorii. Adică premianți, olimpici. Mi se par fabuloși. Am mare încredere în generația asta de tineri.”
Europa Liberă: Am înțeles că este și un roman despre protestele tinerilor. Și în principal pornind să zicem și de la protestele de anul trecut din august. Cum vă simțiți dvs. știind că protestul a fost în special al diasporei, dvs fiind așa ca Persefona, jumătate diasporă, jumătate român, cum ați resimțit acel protest și intervenția foarte brutală a autorităților.
Marin Mălaicu-Hondrari: „Am participat. Eram acolo. Eram cu Tudor Giurgiu. Pentru că întâmplarea face ca exact în acel 10 august noi, mai degrabă eu am avut o lectură în București invitat de o asociație unde l-am chemat și pe Tudor și acolo s-au proiectat primele imagini – cred – cu Parking. Și a fost o nebunie totală pentru că am mers la proteste, ne-au gazat jandarmii și apoi am fugit repede la o seară la lectura respectivă, încă îmi curgeau lacrimile și am ținut lectura pe repede-nainte, nu s-a mai întâmplat tot ce trebuia să se întâmple acolo pentru că voiam neapărat să ne întoarcem în Piața Vitoriei. Să știți că diaspora întotdeauna a gândit la România. Românii plecați în străinătate nu înseamnă că nu mai sunt români. Sau când își pierd interesul față de România. Uneori aș spune că dimpotrivă, pe măsură ce ești mai departe de casă cumva ești mai conectat, mai atent la ce se întâmplă cu casa ta. Pentru că orice român plecat din țară are o casă în România. Dacă nu are o casă, are o familie. Are un copil, are un bunic. Și distanța și greutățile îl fac să fie foarte centrat pe lucrurile astea care-i sunt apropiate de suflet. Nu. Nu m-a mirat deloc că diaspora a manifestat și diaspora va fi întotdeauna un barometru pentru omenie.”
Europa Liberă: Vă mulțumim, domnule Marin Mălaicu-Hondrari.
Facebook Forum