Dr. Martin Luther King, Jr. (1929-1968), cunoscut și ca MLK, a fost unul dintre cei mai importanți și admirați lideri ai mișcării pentru drepturile civile din SUA. Spre deosebire de alți lideri, precum Malcolm X, King era cunoscut pentru abordarea sa non-violentă în fața discriminării și a urii populației albe.

Martin Luther King, Jr. a condus marșul către capitala Americii, Washington DC, din 1963, la care au participat 250.000 de americani care cereau sfârșitul politicilor și atitudinilor rasiste. La o sută de ani de la Proclamația de Emancipare care a eliberat populația de culoare din sclavie, populația de culoare din Statele Unite se confrunta încă cu segregare, sărăcie, și chiar linșări.

„O sută de ani mai târziu, negrul încă nu este liber”, a strigat pastorul baptist de pe treptele Memorialului lui Lincoln din capitala americană.

În discursul său, King a acuzat SUA că nu-și respectă promisiunea fundamentală - dreptul la viață, libertate și căutarea fericirii - în fața populației sale de culoare.

Iar momentul de a trata negrii egal, cu demnitatea umană care le revine, era „acum”, spunea MLK. Doar așa își va puteau depăși SUA istoria sa amară, doar așa va exista pace între rase și dreptate pentru toți.

Discursul este considerat o capodoperă oratorică, fiind unul dintre cele mai importante din istorie. Ziarele vremii l-au lăudat pe King pentru elocvența cu care a imortalizat temele marșului.

Biroul Federal de Investigații (FBI) l-a pus, după acest discurs, pe o listă de urmărire intensă, considerându-l un inamic al Statelor Unite.

Iubit după moarte, detestat de cei mai mulți când era în viață

Martin Luther King, Jr. a devenit un simbol după moarte, însă în timpul vieții a fost detestat sau considerat un radical inacceptabil de către mulți americani albi.

Cei mai mulți îl urau pentru că discursul lui era inconfortabil.

Vorbea adesea despre realitățile pe care albii alegeau să le ignore, ori chiar le susțineau, despre violențe pe care ei înșiși le perpetuau. Le amintea că bogăția americană a fost construită prin sclavia negrilor. Crea intenționat tensiune în societate pentru a sparge monotonia cruzimii cu care erau tratați negrii la un secol după încheierea sclaviei.

„Acțiunea directă, nonviolentă, caută să creeze o asemenea criză și tensiune, încât comunitatea care a refuzat constant să negocieze este forțată să se confrunte cu această problemă”, preciza în 1963 MLK, în celebra sa scrisoare din arest, în Birmingham/AL.

„Am ajuns la concluzia regretabilă că cel mai mare obstacol în calea libertății nu este Ku Klux Klanul, ci albul cu opinii moderate care este mai devotat ordinii decât dreptății, care spune constant că este de acord cu scopul nostru, dar că nu ne poate accepta metodele, care se simte îndreptățit să programeze el libertatea altuia, care sfătuiește negrul să aștepte un moment mai convenabil”, scria King din închisoare.

Așadar, nu îi consola pe cei care se complăceau. Adesea, numea direct acest rău pe care dorea să-l confrunte: rasismul, supremația impusă de albi, discriminarea, linșările. În fapt, discursul „Am un vis” a fost unul dintre cele mai domoale ale liderului mișcării civile, concentrându-se mai degrabă pe speranța pentru viitor decât pe problemele prezentului.

În 1966, la apogeul carierei sale, King se bucura de sprijinul a doar 32% din americani, în timp ce 63% aveau o părere negativă despre el. În același an, un alt sondaj găsea că jumătate din albi considerau că „Martin Luther King Jr. dăunează cauzei drepturilor civile ale negrilor”.

Drepturile civile pentru negri (adică, scoaterea din lege a discriminării rasiale în alegeri, locuințe, școli și alte locuri publice) au fost câștigate după 13 ani de proteste, boicoturi și rezistență socială.

MLK a condus multe dintre aceste mișcări, începând de la boicotul autobuzelor din Montgomery/AL în 1955, protestele din Birmingham/AL din 1963 și marșul către Washington din același an.

În 1964, pastorul a devenit laureat al premiului Nobel pentru pace. Anul următor, a organizat marșurile dintre Selma și Montgomery.

Deja nu mai era mulțumit de câștigurile din 1964-65, care scoteau din lege discriminarea rasială. Lupta, în ultimii ani ai vieții sale, pentru un program imens de ajutor economic federal, care să rezolve problemele sociale produse de sărăcie și marginalizare: analfabetismul, șomajul, criminalitatea, și altele.

Dorea o reconstrucție radicală a societății, nu o schimbare incrementală. Era o inițiativă ce i-a făcut pe mulți să-l acuze de simpatii comuniste.

Înainte să fie ucis, pastorul organiza un marș spre Washington în care dorea să atragă atenția asupra legăturilor sistemice dintre rasism și sărăcie. Era momentul în care mulți au considerat că întrecuse măsura.

Cu scurt timp înaintea morții sale, trei din patru americani se declarau împotriva sa. Atitudinile negative față de King nu existau, însă, doar în rândul oamenilor de rând.

De-a lungul carierei sale ca lider civil, MLK a fost intimidat și spionat neîncetat de FBI. Primise în 1964 o scrisoare de șantaj care-l amenința să se sinucidă sau vor fi publicate materiale compromițătoare despre el și apropiații lui, documente care nu existau.

Timp de un deceniu s-a vorbit despre cum FBI-ul se afla în spatele acestei scrisori; faptul a fost confirmat în 1975, când o copie a scrisorii a fost găsită în sertarul directorului adjunct al FBI-ului. Se crede că acesta ar fi fost autorul.

În 1968, MLK a fost asasinat în Memphis/TN. Avea doar 39 de ani.

Se crede că ucigașul ar fi fost James Earl Ray, un criminal fugar. Familia King a contrazis această acuzație, spunând că adevăratul ucigaș ar fi fost un polițist local, care urma ordine de mai sus, parte dintr-o conspirație de a-l ucide pe MLK.

Asasinarea liderului mișcării civile a dus la proteste în întreaga țară, pe care autoritățile abia le-au putut ține sub control.

La acel moment, trei din zece americani considerau că era vina lui că a fost asasinat, că „și-a căutat-o cu lumânarea”.

De atunci, amintirea lui King a fost curățată de inconveniente și opoziția guvernamentală a fost uitată, iar pastorul a fost adăugat în panteonul american drept cel mai important luptător pentru drepturile civile.

În fiecare a treia luni din ianuarie, americanii sărbătoresc Ziua MLK.

King, sinonim cu nonviolența. Filosofie sau doar strategie?

Multe dintre demonstrațiile pașnice ale celor ce luptau pentru drepturi civile au încălcat mai multe legi și au deranjat liniștea publică.

Chiar și ideea că MLK nu ar fi îndemnat vreodată la violență, drept mișcare strategică, a fost un mit construit pentru a cosmetiza amintirea dureroasă a luptei împotriva segregării și a realităților dure cu care se înfruntau negrii în SUA în acea perioadă.

În discursul său „Am un vis”, King a rugat protestatarii să rămână demni, disciplinați și nonviolenți: superioritatea morală a nonviolenței condamna, astfel, orice atac împotriva protestatarilor și garanta că protestele vor continua până când guvernul va îngenunchea în fața lor.

Într-adevăr, protestele organizate de MLK au fost pașnice - dar au putut rămâne pașnice doar pentru că erau înconjurate de pază și pentru că amenințarea cu violența rămânea o posibilitate. Demonstranții din marșul de la Selma ori boicotul autobuzelor au fost apărați de aliați înarmați, împotriva atacatorilor rasiști.

Nu toți cei care luptau pentru drepturi civile aveau aceeași atitudine ca MLK. Mulți considerau că doar cu violență își vor putea câștiga drepturile.

Când pastorul a fost arestat în Birmingham/AL au început în afara închisorii revolte între susținătorii săi și polițiști - din celula sa, King a amenințat că dacă nu se vor respecta cererile protestatarilor, violențele vor continua.

„Știm, din experiența noastră dureroasă, că libertatea nu este niciodată dată cu bunăvoie de către cel ce oprimă; trebuie cerută de cel ce este oprimat”, scria pastorul din arest.

Confruntați cu alte alternative mai violente din rândul altor facțiuni, administrația lui John F. Kennedy a făcut pace cu King. După concesia guvernului, sub conducerea succesorului lui Kennedy, Lyndon B. Johnson, în iulie 1964, a intrat în vigoare Actul Drepturilor Civile.