În 2018, cehii au marcat o sută de ani de la formarea Cehoslovaciei. Cu această ocazie, în piața Vaclav Havel din Praga, fotografa Martina Storek a expus o serie de portrete ale oamenilor născuți odată cu țara ei.
Martina Storek: „Expoziția a fost gândită ca o celebrare a Cehoslovaciei, care a fost fondată o sută de ani în urmă. Noi am decis să fotografiem cetățenii care s-au născut în 1918. Deci, nici mai tineri, nici mai bătrâni. Am contactat Ministerul Afacerilor Sociale, fiindcă ei au aceste date. Și le-am scris acestor oameni, i-am întrebat dacă ar vrea să participe. Cei care și-au dorit să facă parte din proiect, ne-au răspuns.
Cu patru ani în urmă, erau 78 de oameni de această vârstă, dar până am reușit să obținem finanțare, au trecut câțiva ani. Unii dintre potențialii eroi au murit. Până la urmă, am reușit să fotografiez 28 de oameni, care și-au dorit să participe și se simțeau bine. Am avut patru luni să duc proiectul la bun sfârșit. Am călătorit mult. Lucrez full-time în mod normal, deci am călătorit în fiecare weekend. Mulți dintre protagoniști locuiesc în provincie, în Moravia-Silezia sau în afară. Ne-am întâlnit cu familiile lor. De fiecare dată, a fost o familie care a organizat întâlnirea. Jumătate din bătrâni trăiesc acasă, ceea ce e foarte bine. Am fost la ei acasă, am băut o cafea împreună, le-am făcut poze.”
Europa Liberă: Ce mesaj ați vrut să transmiteți prin această expoziție?
Martina Storek: Mesajul principal este că acești oameni, care au trăit 100 de ani, fac parte din istoria acestei țări. Eu nu am apărut din senin și le-am făcut poze. Noi am vorbit cu ei, uneori i-am filmat pentru a le afla povestea. Cinci dintre acești bătrâni vor fi protagoniștii unor filme documentare despre ei. Un film este deja gata, a fost difuzat la televizor. Acești oameni își povestesc viețile, iar aceste povești sunt strâns legate de istoria Cehoslovaciei, a Cehiei de astăzi.
Europa Liberă: Care este propria dvs. relație cu Cehia? Ați redescoperit istoria prin intermediul acestui proiect?
Martina Storek: Eu m-am născut în 1960, iar familia mea a plecat din Cehia în 1968, după invazie, după ce țara a fost ocupată. Eu am crescut în Suedia, deci știam țara din exterior.
Am redescoperit istoria țării împreună cu protagoniștii mei...
Am revenit aici la începutul anilor '90 și am redescoperit-o. Nu știu dacă pot numi acest sentiment patriotism, dar eu am redescoperit istoria țării împreună cu protagoniștii mei.
Europa Liberă: Ați reușit să dezvoltați o relație cu ei?
Martina Storek: Oamenii au o sută de ani, dar nu sunt toți la fel. În primul rând, două treimi sunt femei și o treime sunt bărbați, așa arată și statisticile. Peste tot e la fel, cred. Femeile trăiesc mai mult. Depinde desigur dacă protagonistul locuiește în oraș sau la țară. Am cunoscut bărbați care au îngrijit vița-de-vie și au băut vin până la o sută de ani. Săptămâna trecută, am sărbătorit cu cineva a suta zi de naștere. Mâine, merg la petrecerea unui bărbat care împlinește 101 ani, fiindcă m-a inclus în familia lui. E frumos. El mi-a spus: nu trebuie să-ți iei aparatul de fotografiat, vino pur și simplu și sărbătorește cu mine. Îi voi lua un cadou, vom ciocni un pahar. E plăcut să păstrezi legătura cu acești oameni.
Europa Liberă: Ce se va întâmpla cu expoziția mai departe?
Martina Storek: Expoziția va călători. În această formă, pe care o vedeți aici, va merge la Mladá Boleslav, la Liberec. Nu-mi amintesc toată lista, mai târziu va fi publicată. Va exista și o versiune restrânsă a expoziției, care va călători în zonele de unde provin protagoniștii. Va fi expusă în incinta teatrelor, a primăriilor, în alte locuri publice, unde oamenii pot să o vadă.
Europa Liberă: Această expoziție face parte dintr-un proiect mai mare, dedicat celor 100 de ani ai Cehoslovaciei.
Martina Storek: Da, există și o carte care se află sub tipar chiar acum. De fapt, sunt două volume groase care conțin fotografii de arhivă. Și asta a făcut parte din vizita noastră: i-am rugat pe protagoniști să ne dea fotografiile lor. Aceste familii au fost foarte generoase și ne-au crezut că le vom întoarce. La urma urmei, aceste fotografii sunt comoara familiei. Unii dintre protagoniști au fost săraci și au văzut pentru prima dată un aparat de fotografiat când aveau peste 30 de ani. Alții, însă, au avut propria cameră de filmat, deci au filme din timpurile lor. Așadar, există diferențe sociale mari între protagoniști.
