Linkuri accesibilitate

Locuitori din Irpin, în fața mașinilor distruse
Locuitori din Irpin, în fața mașinilor distruse

Războiul lui Putin în Ucraina | Polonia și Bulgaria rămân fără gaz rusesc. Podul de la Zatoka, în apropiere de granița cu România, bombardat

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declară din nou că trimiterea de arme către Ucraina înseamnă că NATO este „în esență angajată în război cu Rusia și că există riscul escaladării conflictului în unul nuclear.

De miercuri, Rusia taie furnizarea gazului către Polonia, pe motiv că nu l-a plătit în ruble. Anunțul survine celui făcut de Polonia că va înăspri sancțiunile împotriva a 50 de entități și persoane din Rusia, printre care și cea mai mare companie de gaze din Rusia.

Premierul României, Nicolae Ciucă, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au fost marți în Ucraina. Cei doi oficiali români au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denîs Șmihal și cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Putin, despărțit de masa de șase metri, deja celebră, i-a spus marți secretarului general al ONU, António Guterres, că Moscova nu a fost implicată în atrocitățile de la Bucea/Ucraina, care au avut loc începutul acestei luni.

Podul feroviar și rutier de la Zatoka, de peste Nistru din sud-vestul Ucrainei a fost grav avariat într-o explozie.

O nouă explozie a avut loc marți în Transnistria, după ce luni au avut loc mai multe explozii la sediul „ministerului securităţii publice” de la Tiraspol.

Separatiștii transnistreni le-au calificat drept„atacuri teroriste”, motiv pentru care au declarat cod roșu pentru „atacuri teroriste” pentru următoarele 15 zile. Ministerul Apărării din Ucraina a descris exploziile care au avut loc în regiunea transnistreană din Moldova drept o „provocare planificată” a serviciilor secrete ruse.

SUA sunt dispuse să „mute munții din loc” pentru a ajuta Ucraina să se apere, a afirmat secretarul american al apărării Lloyd Austin, la întâlnirea NATO de la baza aeriană Ramstein din Germania.

Soldații ucraineni vor fi pregătiți în Germania, care a decis să furnizeze echipamente antiaeriene Kievului.

Între timp, orașele din sudul și estul Ucrainei continuă să fie bombardate de ruși. Un ultim bilant al oficialilor ucraineni arată că cel puțin cinci persoane au fost ucise și 18 rănite în atacurile din weekendul trecut. Președintele Volodimir Zelenski a spus că este imposibil de prezis când se va termina războiul, dar că victoria Ucrainei este inevitabilă.

În Herson, singurul oraș important pe care Rusia îl ocupă în continuare, soldații ruși au preluat controlul clădirii consiliului local, potrivit primarului.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că transporturile de arme occidentale către Ucraina înseamnă că NATO este „în esență angajată în război cu Rusia” și că există riscul „considerabil” ca conflictul să devină nuclear.

În replică, ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a spus că Lavrov doar încearcă să „sperie lumea să sprijine Ucraina”.

Anterior, oficialii ruși declaraseră că Rusia a atacat șase instalații feroviare din centrul și vestul Ucrainei, cu scopul de a bloca furnizarea de armament străin către Ucraina.

07:28 26.4.2022

Lavrov aduce din nou în discuție folosirea armelor nucleare

Livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianţa NATO este „în esenţă implicată în război cu Rusia", iar Moscova consideră aceste arme ca fiind ţinte legitime, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu difuzat luni, relatează Reuters.

„Aceste arme vor fi o ţintă legitimă pentru acţiunea militară a Rusiei în contextul operaţiunii speciale", a afirmat Serghei Lavrov în interviul difuzat de televiziunea de stat din Rusia.

Lavrov a spus că există posibilitatea ca acest conflict să escaladeze la arme nucleare, deși a declarat că există o speranță cu privire la perspectivele unui acord de pace. El a spus că Moscova vrea să evite riscurile „artificial” crescute ale unui astfel de conflict: „Nu aș vrea să ridic aceste riscuri în mod artificial. Mulți ar dori asta. Pericolul este grav, real și nu trebuie să-l subestimăm"

„Au fost vizate instalaţiile de depozitare din vestul Ucrainei de mai multe ori (de către forţele ruse). Cum poate fi altfel?" a spus Serghei Lavrov.

„NATO, în esenţă, este angajată într-un război cu Rusia printr-un proxy şi înarmează acel proxy. Războiul înseamnă război", a mai declarat ministrul de externe rus.

Lavrov l-a acuzat și pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski că „s-a prefăcut” că negociază, numindu-l „un actor bun”. „Dacă priviți cu atenție și citiți cu atenție ceea ce spune el, veți găsi o mie de contradicții”, a spus diplomatul rus.

Ministrul de externe rus reia declarațiile privind escaladarea conflictului din Ucraina în unul nuclear
Ministrul de externe rus reia declarațiile privind escaladarea conflictului din Ucraina în unul nuclear

07:24 26.4.2022

Exploziile din Tiraspol, o provocare a Moscovei

Mai multe explozii au avut loc luni la sediul „ministerului securităţii publice”, la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria, în urma unui atac cu un lansator de grenade, care nu s-a soldat cu răniţi.

Ministerul Apărării din Ucraina a descris exploziile care au avut loc în regiunea transnistreană din Moldova drept o „provocare planificată” a serviciilor secrete ruse, a transmis CNN.

Departamentul de informaţii al Ministerului Apărării a transmis, pe canalul său Telegram, că, cu trei zile înainte de incident, liderii regiunii separatiste „se pregăteau deja pentru asta şi au avut grijă să instaleze un buncăr sigur şi confortabil” la Ministerul Securităţii Statului care a fost avariat în explozii.

„În mod evident, acest caz este una dintre numeroasele măsuri provocatoare organizate de FSB (serviciul de securitate rus) pentru a insufla panică şi sentimentul anti-ucrainean”, se arată în comunicat.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG