Linkuri accesibilitate

Măsurile luate de Guvern pentru stimularea angajărilor


Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat condițiile în care va fi acordat angajatorilor acel ajutor de la stat de 41,5% din salariul unei persoane reangajate, după ce a fost în șomaj tehnic.

Violeta Alexandru spune că firmele pot cere decontarea a 41,5% din salariul unui angajat, dacă acesta s-a aflat în șomaj tehnic măcar 15 zile.

„Limita pe care am pus-o este de 41,5% din câștigul salarial mediu brut. Condiția pe care o solicităm angajatorilor este să mențină relațiile contractuale cu salariatul până la sfârșitul anului. După cele 3 luni în care Guvernul acordă acest sprijin fix, angajatorul are obligația ca în următoarele 4 luni să mențină contractul activ cu respectiva persoană.”, a declarat Violeta Alexandru, citată de EuropaFM.

Firmele care angajează tineri până în 29 de ani, persoane peste 50 de ani, dar și români reveniți în țară, după ce le-au fost suspendate contractele în străinătate, vor primi de asemenea un ajutor de la stat de cel mult 2500 de lei pentru fiecare persoană angajată.

„O altă măsură activă constă în acordarea unei sume de maxim 50% din salariul unui angajat, până la 2.500 RON. Se acordă angajatorului pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani”, a mai arătat Violeta Alexandru.

Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în aprilie, cele mai multe cereri pentru șomaj tehnic s-au înregistrat în București, pentru peste 240.000 de angajați.

Urmează județul Timiș, cu solicitări pentru aproape 70.000 de salariați, Brașov, Cluj, Iași și Ilfov, cu cereri pentru mai mult 50.000 de angajați intrați în șomaj tehnic.

În condițiile în care pandemia nu a trecut, Violeta Alexandru a precizat că în continuare va rămâne valabilă interdicția privind organizarea de spectacole cu un public mai mare de 500 de persoane, privind redeschiderea restaurantelor sau a centrelor comerciale cu o suprafață mai mare de 15.000 de metri pătrați, iar acest lucru implică un sprijin oferit de stat celor afectați.

„Din statisticile epidemiologilor, pandemia este, în acest moment, ținută sub control, dar criza nu a trecut în totalitate. De aceea, fac un apel către toți cei care revin la muncă să păstreze măsurile de prevenție, să aibă grijă de sănătatea lor și a celor cu care muncesc, să revină în activitate cu toate măsurile de protecție puse la punct.

Suntem conștienți că unele domenii trebuie să rămână închise. E vorba despre domenii în care activitatea presupune participarea unui public numeros și de aceea, rămânem, în continuare în sprijinul acestor domenii, prin continuarea șomajului tehnic. Este vorba despre activitățile de tip spectacole/concerte cu public de peste 500 de persoane, atât în spații descrise, cât și închise. Orice fel de activitate de acest tip rămâne, pentru moment, interzisă. Este vorba și despre restaurantele cu spații închise, cu privire la care se menține măsura de restricție legată de permiterea accesului clienților în incintă. Alte exemple sunt mall-urile cu suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, activitățile sportive de tip fitness, piscine în spații închise, sporturile de contact, grădinițele, creșele în care activitatea însemnă lucrul cu copiii și transportul aerian, până la deciziile ulterioare pe care le va anunța Guvernul. Pentru că aceste activități rămân închise, Ministerul Muncii oferă în continuare sprijinul sub formă de șomaj tehnic pentru toți cei care desfășurau activități în aceste domenii și acum nu o mai pot face”, a spus Violeta Alexandru.

De asemenea, Violeta Alexandru a spus că o parte din fondurile pentru plata șomajului tehnic să fie acoperite din bani europeni.

Am încercat să recuperăm acești bani din bugetul public pentru a-i disponibiliza pentru alte cheltuieli necesare, semând deja cu Ministerul Fondurilor Europene un contract de finanțare pentru ca o parte din fondurile din șomaj tehnic să fie preluate din fonduri europene. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pregătește acum ultimele proceduri în vederea accesării acestor fonduri, astfel încât, o bună parte din bugetul alocat acestui demers să fie acoperit din resurse europene disponibile României. (...) Am efectuat plățile din resursele naționale, dar mă bucur să văd că, prin mobilizarea ANOFM, redistribuim acum fondurile către bugetul de șomaj pentru alte măsuri de sprijin, pentru că o parte din bani deja îi recuperăm de la Comisia Europeană”, a mai declarat Violeta Alexandru.

Conform datelor Ministerului Muncii din 28 mai, în România sunt aproximativ 600.000 de contracte de muncă suspendate și alte aproape 430.000 încetate.

Data

28.05.2020

Contracte individuale de muncă suspendate

595.672

Principalele categorii

· Industria prelucrătoare:

167.073

· Hoteluri și restaurante:

99.182

· Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:

93.814

Contracte individuale de muncă încetate

429.585

Principalele categorii:

· Industria prelucrătoare:

76.543

· Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:

75.848

· Construcții:

64.573

Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.

Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic se vor adresa agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.

Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică.

Indemnizația de șomaj tehnic se va acorda și după 1 iunie acelor angajatori care au înregistrat contracte de muncă suspendate, fie că au beneficiat sau nu de decontarea indemnizatiei de șomaj tehnic de la buget până acum. Perioada va fi de trei luni și se va deconta 41,5% din salariul brut primit de angajat, dar nu mai mult de 41,5% din salariul mediu brut pe țară.

XS
SM
MD
LG