Linkuri accesibilitate

Medicul Beuran scapă de arestul la domiciliu şi contestă concedierea sa de la Floreasca


Medicul Mircea Beuran va fi cercetat sub control judiciar pentru luare de mită

Judecătoarele Ana Mirela Păstoreanu şi Lucreţia Albertina Postelnicu de la Curtea de Apel Bucureşti au decis să nu-i mai prelungească arestul preventiv medicului Beuran, el urmând a fi cercetat sub control judiciar, după acuzațiile de luare de mită pentru angajarea unui cadru universitar.

Pe 7 martie 2020, Tribunalul Bucureşti a decis să-i prelungească arestul preventiv medicului acuzat de luare de mită. Beuran a contestat decizia la instanţa suprerioară şi cele două judecătoare au decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar, decizia fiind definitivă. Medicul are o serie de interdicţii cât se află sub această măsură. “Înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la 12.03.2020 la 10.05.2020”, se arată în decizia instanţei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mircea Beuran trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;

  • c) să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia domiciliază, ce este desemnat prin prezenta cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
  • d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
  • e) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
  • f) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu să nu comunice în niciun mod cu martorii: Sinescu Ioanel, Sinescu Mircea-Constantin, Cioflan Bogdan, Haiducu Carmen, Haiducu Cornel, Haiducu Daniela, Haiducu Cristina, Lupu Cornelia, Turtoiu Rodica, Comşa Angelica, Ujică Daniela, Barbu Cornelia Nicoleta şi Dezhkam Mahmoud sau alţi martori ce vor fi identificaţi şi audiaţi în cauză;
  • g) să nu desfăşoare activitatea de preşedinte al Senatului Universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, de director al Departamentului 10 Chirurgie şi şef al disciplinei Chirurgie Generală din cadrul aceleiaşi universităţi, în exercitarea cărora se presupune că a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

În acelaşi timp, medicul Beuran a contestat în instanţă decizia de concediere din funcţia de şef al secţiei de Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, funcţie pierdută ca urmare a incidentului în care o femeie care trebuia operată de echipa lui Beuran a luat foc pe masa de operaţie.

Potrivit portalului instanţelor, primul termen de judecată va avea loc la data de 16 aprilie 2020.

Mită pentru funcţii

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut pe 13 februarie 2020 de procurorii DNA sub acuzaţia de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, Beuran a fost interceptat de procurori atunci când a recunoscut că, în 2018, a primit mită 10.000 de euro de la o doctorandă, ca să o ajute să obțină un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs, aşa că Beuran a fost denunţat de colegă.

Incident grav în spital

La sfarşitul anului trecut, o pacientă a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg din echipa medicului Beuran ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Anunțul a fost făcut de către deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Beuran a susținut că nu a fost de la bun început în echipa care a intrat în operație cu pacienta care a fost arsă în timpul procedurii de la Spitalul Floreasca, el fiind în drum spre spital când s-a întâmplat incidentul.

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă după ce femeia care a ars pe masa de operații de la Spitalul Floreasca.

XS
SM
MD
LG