Linkuri accesibilitate

Medicul rus care l-a salvat pe Navalnîi a murit după un presupus atac de cord


Serghei Maksimishin, medicul de la spitalul din Omsk, decedat după un presupus atac de cord.


Autoritățile ruse au anunțat că medicul care l-ar fi tratat pe Aleksei Navalnîi după otrăvirea sa din luna august a decedat în timp ce se afla în spital.

Serghei Maksimishin, specializat în resuscitare la Spitalul din Omsk, a murit în urma unui presupus atac de cord ale cărui cauze nu sunt cunoscute. Doctorul a condus echipa medicală care l-a îngrijit pe politicianul de opoziție Aleksei Navalnîi imediat după otrăvirea sa din vara trecută.

Decesul a fost confirmat de reprezentanți ai spitalului și ai ministerului regional al Sănătății. „Cu regret, vă informăm că directorul șef adjunct pentru anestezie și resuscitare din cadrul Spitalului de Urgență Nr. 1, asistent al departamentului Universității medicale de stat din Omsk, doctor în științe medicale, Maksimishin Serghei Valentinovici a murit brusc”, se spune în comunicatul transmis de spital, fără a se preciza cauza decesului.

Acesta a murit în secția sa din spitalul din Omsk în urma unui atac de cord, au declarat reprezentanți ai serviciul de presă al Ministerului regional al Sănătății pentru Open Media. Medicul avea 55 de ani.

Aleksandr Murakhovsky, șef al Ministerului Sănătății din regiunea Omsk, a declarat că Maksimishin a lucrat la spital timp de 28 de ani și a salvat mii de vieți. "A adus oamenii înapoi la realitate deplină. Ne va fi foarte dor de Dr. Maksimishin. A plecat prea devreme și din această cauză durerea pierderii este deosebit de amară", a spus Murakhovsky în declarația, care a fost citată de CNN.

Interacțiunea lui Navalnîi cu Maksimishin

Navalnîi a fost tratat în aceeași unitate de terapie intensivă după ce a fost otrăvit în august. Politicianul rus aflat cum în detenție, în vârstă de 44 de ani, a fost internat inițial la unitatea de boli infecțioase acute a spitalului de urgență din Omsk. Reamintim că acesta a ajuns la spital după ce s-a îmbolnăvit într-un zbor de la Tomsk la Moscova.

Inițial, medicii au recunoscut public sub anonimat că posibila cauză bolii lui Navalnîi a fost o otrăvire, dar apoi au negat că a fost așa. Fostul medic șef al spitalului Omsk, Aleksandr Murakhovsky, responsabil pentru comunicarea cu presa în timp ce Navalnîi era pacient acolo, le-a spus reporterilor că motivul stării grave a lui Navalîi a fost „tulburările metabolice”. La acel moment, doctorul Maksimishin nu a dorit să iasă cu declarații de presă. În noiembrie, Aleksandr Murakhovsky, Murakhovsky a fost numit șef al Ministerului Sănătății din regiunea Omsk.

Posibil martor al otrăvirii

Lui Navalnîi i-a fost indusă, după internare, o stare de comă, iar după multiple intervenții externe, inclusiv pe linie diplomatică, el a fost scos din Rusia și dus în capitala Germaniei, unde a petrecut cinci luni pentru a se recupera după otrăvire.

Leonid Volkov, șeful de cabinet al lui Navalnîi, a confirmat că Maximishin a fost însărcinat cu tratarea liderului opoziției. „Serghei Maximishin conducea departamentul care l-a tratat pe Alexey Navalnîi, fiind responsabil cu tratamentul său – în special de decizia privind coma indusă medical”, a declarat Volkov pentru CNN.

„Maximishim știa mai mult decât oricine altcineva despre starea lui Alexei, așa că nu pot respinge posibilitatea unui joc prostesc. Cu toate acestea, sistemul medical din Rusia este foarte slab și nu este neobișnuit ca medicii de vârsta lui să moară brusc. Mă îndoiesc că vor exista investigații despre moartea sa”, a adăugat el.

Cazul Navalnîi, evoluție

După ce s-a întors în Rusia luna trecută, Navalnîi a fost reținut și săptămâna aceasta a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare pentru încălcarea condițiilor de probă pe o sentință anterioară.

Codamnarea sa a stârnit condamnări internaționale, inclusiv din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite.

XS
SM
MD
LG