„Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu inainte!”, a spus Regele Mihai în seara zilei de 18 decembrie 1989, în cadrul mesajului transmis românilor prin intermediul Europei Libere, în cadrul emisiunii Actualitatea românească.
Mesajul Regelui Mihai venea după ce, cu o zi înainte, pe 17 decembrie, forțele Armatei, Miliției și Securității descinseseră la Timișoara. Cu o zi înainte, s-a tras în demonstranții de la Timișoara. Corpurile celor uciși au devenit apoi cenușă în ceea ce planul lui Nicolae Ceaușescu a numit „Operațiunea Trandafirul”.
În aceeași ediție, din 18 decembrie, a Actualității românești, au fost prezentate și mărturii ale unor martori oculari despre ce se întâmplase la Timișoara.
„Este un început în tot sfârșitul”, au fost cuvintele care au deschis emisiunea din 18 decembrie de la Europa Liberă și au fost rostite de Neculai Constantin Munteanu, care s-a aflat la microfon atunci alături de Emil Hurezeanu, precum și de Șerban Orescu și William Totok. Aici puteți reasculta fragmente din emisune.
Documentul sonor se află în arhivele Hoover Institution de la Washington.
Facebook Forum