Linkuri accesibilitate

Mica piesă de teatru a tripletei Ciolacu-Stănescu-Firea pentru Congres și anticipate


PSD nu a reușit să crească în sondaje în cele trei luni de când este condus de Marcel Ciolacu.
PSD nu a reușit să crească în sondaje în cele trei luni de când este condus de Marcel Ciolacu.

Gabriela Firea i-a cerut lui Marcel Ciolacu să candideze pentru șefia PSD în cadrul Congresului extraordinar care urmează să fie organizat pe 29 februarie. Paul Stănescu a fost propus pentru funcția de secretar general, iar Firea a fost lansată din nou în cursa pentru Primăria Capitalei. Într-o atmosferă de victimizare față de ”forțele care vor răul PSD”, liderii social-democrați au început să transmită mesaje că nu le e teamă de anticipate.

Gruparea din jurul lui Marcel Ciolacu vrea să fie organizat Congresul extraordinar al PSD în luna februarie, iar președintele Camerei Deputaților să fie instalat oficial drept șeful partidului. Printre social-democrați au existat discuții dacă mai este util un astfel de eveniment, existând voci care ar dori un Congresul ordinar după încheierea tuturor alegerilor.

Miza o constituie însă cine semnează listele pentru locale și parlamentare. Stănescu a fost cel care a insistat pentru Congres, decizia urmând să fie validată mâine în cadrul Comitetului Executiv al PSD. Secretarul general al PSD le-a vorbit colegilor în discuțiile informale despre necesitatea acestui Congres, spunând că Ciolacu trebuie ales acum după victoria de la moțiunea de cenzură prin care a fost dărâmat guvernul Orban.

În condițiile în care Ciolacu și Stănescu sunt aleși de partid și nu mai sunt interimari obțin un ascendent printre social-democrați. Ei pot opri astfel orice discuție internă despre o altă candidatură, din momentul în care președintele interimar a început campania internă. Spre exemplu, la finalul acestei săptămâni, organizația PSD Arad a votat o Rezoluție prin care viitorul președinte al partidului ar trebui să fie Sorin Grindeanu sau Vasile Dâncu. În fieful lui Radu Moldovan, județul Bistrița Năsăud, a fost propus Dâncu pentru funcția de președinte al Consiliului Național.

Întregul scenariu privind Congresul a fost susținut de Gabriela Firea, care a cerut organizației de București să voteze o Rezoluție pentru susținerea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte PSD. O altă rezoluție a vizat ca data Congresului să fie 29 februarie, iar primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, l-a propus pe Paul Stănescu pentru funcția de secretar general. Firea l-a comparat pe Ciolacu cu gardurile de lângă liniile de tramvai, care deși nu arată bine, eficientizează traficul.

„Amânarea sine die a unui Congres ne-ar face rău, e o sursă permanentă de tensiune, e o sursă să nu fim atât de concentrați pentru alegerile locale și generale. PSD are nevoie în această etapă de un lider care să pună împreună cu noi osul la treabă, un lider care să ne unească și să nu ne dezbine, un lider care să stea puțin în weekend și concedii și să stea alături de noi. Vă propun ca astăzi, în cadrul Conferinței extraordinare, să îl susținem pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al PSD”, le-a cerut Gabriela Firea colegilor din București la câteva minute după ce a coborât din biroul lui Marcel Ciolacu în sala unde avea loc evenimentul.

Ciolacu s-a arătat surprins de ideea Gabrielei Firea și a ținut un discurs despre cum este obligatoriu ca aceasta să fie susținută pentru Primăria Capitalei.

„La București se dau cele mai grele bătălii electorale, aici sunt cele mai mari mize, avem nevoie de luptători adevărați. Pentru asta o susțin pe Gabi Firea și pe toți primarii de sectoare. Aici va fi miza alegerilor electorale din acest an. Dacă vom câștiga alegerile în Capitală, vom câștiga alegerile în România”, a spus Ciolacu în fața delegaților PSD București.

Stănescu: „Vrem anticipate”

Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, a venit în fața social-democraților cu un mesaj total diferit de cel al președintelui PSD. Dacă Marcel Ciolacu susține că anticipatele înseamnă austeritate, Stănescu și-a asumat rolul de a pregăti partidul pentru ceea ce urmează.

„Se vehiculează că ne e teamă de anticipate. Vrem alegeri anticipate, chiar dacă sunt convins de data aceasta că trebuie să dăm dovadă că nu ne este frică”, a fost mesajul războinic al lui Stănescu.

Afirmația „vrem anticipate” a fost însă nuanțată de Marcel Ciolacu, cel care a negat mereu că a negociat cu PNL o soluție pentru primari într-un singur tur și alegeri anticipate.

„Ne aflăm într-o criză fără precedent pentru România, are urmări grave asupra economiei. PSD are soluții pentru a ieși din această criză, avem o majoritate stabilă cu care România poate să fie guvernată. Iohannis vrea să prelungească criza, l-a propus tot pe Orban. Va trebui să le explicăm românilor cine sunt adevărații vinovați, ei vor alegeri anticipate pentru că nu vor să majoreze pensiile și salariile, pentru că se împrumută de bani și noi nu știm unde se duc miliardele acestea. Vor anticipate pentru că vor să ascundă faptul că România cu guvernul PNL merg spre austeritate. Anticipate înseamnă de fapt austeritate”, a fost poziția lui Ciolacu.

Poziția lui Stănescu pregătește însă Comitetul Executiv de mâine al PSD, unde liderii de organizații sunt chemați să se pronunțe asupra strategiei din perioada următoare.

De ce se teme PSD de anticipate

PSD a arătat public că este nemulțumit de trei lucruri în privința anticipatelor: votul de trei zile din Diaspora, posibilitatea de a se vota oriunde în țară, dorința PNL de a avea alegeri anticipate cu o săptămână înainte de locale. Social-democrații vor ca alegerile să fie cuplate într-o singură zi pentru a beneficia de sprijinul primarilor, iar cele două prevederi din Ordonanța de Urgență privind anticipatele să nu intre în vigoare. De altfel, OUG referitoare la anticipate nu a fost publicată în Monitorul Oficial deoarece îi lipsește avizul de la Consiliul Legislativ. PNL a acuzat PSD că a influențat decizia Consiliului Legislativ pentru a scăpa de aceste prevederi care nu îi convin.

Un alt motiv care îi neliniștește pe liderii PSD este legat de faptul că partidul nu reușește să crească în sondaje. Deși au trecut trei luni de când partidul se află în Opoziție, nu există semne că acesta ar câștiga puncte electorale. În toate sondajele, social-democrații sunt situați în jurul a 20%, deși liderii partidului doresc să obțină în alegeri un scor cu cifra trei în față.

În discuțiile informale din PSD, social-democrații sunt conștienți că va urma o perioadă de Opoziție, în care este nevoie de reconstrucția partidului.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG