Această investigație face parte din Caspian Cabals, un proiect condus de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), care are peste 20 de parteneri media – inclusiv RFE/RL.

La fiecare câteva luni, Alina Qusmanghalieva leșină. Alina e cosmeticiană.

O dată a leșinat în fața unui client. Când era studentă, a căzut de pe un scaun în timpul orelor de curs. Altă dată a leșinat într-un avion.

Prima dată când s-a întâmplat a fost într-o zi de toamnă, în urmă cu zece ani. În acea dimineață de 28 noiembrie 2014, Qusmanghalieva, care avea atunci 14 ani, mergea, ca de obicei, la singura școală din Beryozovka (Berezovka în rusă), un sat ascuns în pajiștile din nord-vestul Kazahstanului.

Mirosul de ouă stricate plutea în aer, dar ea era obișnuită cu el; crescuse cu mirosul de gaze de la un câmp petrolier din apropiere.

„Pentru noi, a fost un fenomen normal”, a declarat femeia, acum în vârstă de 24 de ani.

La prima oră a zilei, a ajutat un elev care se simțea rău să ajungă la punctul de prim ajutor. Apoi, Alina Qusmanghalieva însăși a început să se simtă rău și a leșinat.

Până la prânz, alți 20 de copii și câțiva profesori au amețit, și-au pierdut cunoștința și au suferit convulsii. Unii dintre elevi făceau spume la gură.

Vestea s-a răspândit rapid prin sat. Sirenele răsunau și ambulanțele treceau pe lângă case, iar părinții disperați alergau pe străzi strigând că ceva s-a întâmplat la școală și că elevii leșină.

Următoarele câteva ore au adus și mai multă agitație. Medicii i-au pus pe bolnavi pe tărgi, i-au urcat în ambulanțe și i-au dus la un spital de la aproape 30 de kilometri.

Sute de localnici s-au adunat în fața școlii, cerând răspunsuri de la autoritățile locale. Nu au primit, însă, nici o explicație care să aibă sens.

Qusmanghalieva și-a recăpătat cunoștința în acea seară. Zăcea dezorientată pe un pat de spital.

O săptămână mai târziu s-a putut întoarce acasă, dar a continuat să leșine în fiecare zi, fără nicio explicație plauzibilă din partea medicilor.

„Ni s-a spus: „Ești în perioada adolescenței. Ceva este în neregulă cu capul tău”, a declarat Qusmanghalieva.

În săptămânile care au urmat, medicii și autoritățile locale au oferit, în timpul întâlnirilor publice, o serie de explicații dubioase pentru boala misterioasă, apărută în același timp la mai multe persoane.

Printre ele: părinții le dădeau copiilor prea mult junk food; ciclul menstrual al fetelor le făcea să se prăbușească; a existat o scurgere de gaze în camera boilerului școlii; copiii se prefăceau că sunt bolnavi.

Localnicii erau însă convinși că ceva se întâmplă în viața copiilor lor. Ceva care făcea ca satul să miroasă urât și să fie luminat intens de flăcările de gaz. Chiar și noaptea.

Ei erau siguri că emisii de gaze toxice de la un câmp uriaș de petrol și gaze condensate, aflat la aproximativ cinci kilometri distanță, în vestul Karachaganak, ajunseseră în comunitatea lor.

În 1998, Agip (în prezent Eni S.p.A.), British Gas Group (în prezent Shell PLC), Texaco (în prezent Chevron Corp.) și LUKoil din Rusia au început să exploateze o rezervă subterană de gaze naturale și petrol în vestul Kazahstanului. Consorțiul a fost denumit Karachaganak Petroleum Operating (KPO).

La momentul respectiv, aceștia le-au promis localnicilor „paradisul”, a declarat Sergei Solyanik, un ecologist care a lucrat pe post de consultant pentru Crude Accountability, o organizație neguvernamentală americană care militează în numele comunităților din Marea Caspică și Marea Neagră afectate de exploatarea petrolului și a gazelor.

Le-au promis, potrivit unei plângeri din 2010 depusă în numele locuitorilor satului, că vor da bani pentru construirea unei conducte de gaz în Beryozovka, pentru repararea școlii și a centrului cultural sau că vor cumpăra instrumente muzicale și cadouri, precum rucsacuri pentru copii.

Pe lângă aceste proiecte – unele au fost mai necesare decât altele, spun activiștii – localnicii au ajuns să creadă că au primit și ceva mult mai rău, al cărui efect avea să se vadă pe termen lung.

„Pământ otrăvit, aer otrăvit, apă otrăvită, niciun loc de muncă, nimic bun pentru localnici”, a declarat Solyanik pentru Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ).

În câțiva ani de exploatare a rezervei de petrol și gaze, agricultura și fauna sălbatică au început să aibă de suferit, iar localnicii să se confrunte cu problem de sănătate: hipertensiune arterială, dureri de cap și pierderi de memorie – potrivit localnicilor și activiștilor.

Aceste probleme de mediu și de sănătate – care au tot crescut – au dus la o campanie publică, timp de mai mulți ani, pentru mutarea locuitorilor satului și acordarea compensațiilor.

În cele din urmă, autoritățile kazahe au anunțat, în 2015, că locuitorii din Beryozovka vor fi mutați, iar KPO va achita toate cheltuielile. Procesul de relocare a avut loc în următorii ani.

Berdibek Saparbaev, care era viceprim-ministru al Kazahstanului la momentul respectiv, a declarat atunci când a anunțat mutarea că, potrivit evaluării guvernului kazah, nu zăcământul de petrol și gaze Karachaganak era cauza problemelor de sănătate și de mediu.

Și KPO a declarat că nu operațiunile sale au contribuit la problemele de sănătate ale locuitorilor din Beryozovka.

Dar problemele nu au apărut doar la Beryozovka, după dezvoltarea Karachaganak.

Oamenii care locuiesc în apropierea câmpurilor petroliere Kashagan și Tengiz, la peste 644 de kilometri și, respectiv, 966 de kilometri sud de Beryozovka, se plâng de aerul irespirabil, de apa uleioasă și de faptul că nu mai pot să facă agricultură.

Producția de petrol de la Kashagan este gestionată de North Caspian Operating Company (NCOC), o companie care include, printre altele, Eni, Shell, ExxonMobil și TotalEnergies (o companie franceză), fiecare dintre acestea deținând o participație de 16,8 %. Producția de la Tengiz este gestionată de Tengizchevroil, care include Chevron (50 %) și o filială ExxonMobil (25 %).

Deși aceste companii mixte operează în regiuni diferite ale Kazahstanului și poartă nume diferite, ele fac parte din aceiași giganți energetici care au profitat de cele mai valoroase resurse ale țării.

Unele dintre aceste companii occidentale împărtășesc, de asemenea, un interes pentru o conductă caspică de 1.511 kilometri, care transportă petrolul kazah prin Rusia și către piețele europene.

Proiectul Caspian Cabals, condus de ICIJ și din care fac parte peste 20 de parteneri media, inclusiv RFE/RL, analizează evoluția conductei și a câmpurilor petrolifere din Kazahstan care o alimentează.

Ancheta, care a durat doi ani, se bazează pe zeci de mii de pagini de e-mailuri confidențiale, prezentări ale companiilor și alte înregistrări din industria petrolieră, audituri, documente judiciare, dosare de reglementare, precum și pe sute de interviuri, inclusiv cu foști angajați ai companiilor petroliere și persoane din interior de la Shell, Chevron și Exxon.

Dar, în timp ce companiile au încheiat acorduri cu liderii autoritari, comunitățile din prima linie au fost devastate sau, precum Beryozovka, mutate.

„Oamenii și-au pierdut patria”, a declarat Solyanik

ICIJ cercetează de doi ani dacă companiile energetice occidentale care au venit în Kazahstan au lăsat în urmă dezastrul, așa cum cred locuitorii, sau dacă există alte explicații plauzibile pentru ceea ce le-a afectat sănătatea, animalele și pământul.

Este clar că ceea ce s-a întâmplat aici ar putea servi drept avertisment pentru următoarea țară avută în vedere de companiile petroliere în căutare de noi resurse și profituri.

„Am avut totul... apoi am devenit nimeni”

Aproape cât Europa Occidentală ca suprafață, Kazahstanul este cea mai bogată țară din Asia Centrală, însă amploarea resurselor sale naturale a fost în mare parte necunoscută până în 1979, când țara încă făcea parte din Uniunea Sovietică și geologii sovietici au descoperit două câmpuri imense de petrol și gaze: Karachaganak, de mărimea orașului Salt Lake City (capitala și cel mai populat oraș din statul Utah al Statelor Unite ale Americii – n.r.), și apoi, la aproximativ 966 de kilometri mai la sud, Tengiz, de peste patru ori mai mare decât Parisul.

Celălalt câmp gigantic al țării, Kashagan, a fost descoperit în 2000.

Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, mulți au văzut o oportunitate în câmpurile de petrol și gaze.

Kazahstanul, care spera să își valorifice resursele naturale, avea nevoie de tehnologie modernă, occidentală, pentru a dezvolta câmpurile. Companiile energetice erau dornice să profite de aceste zăcăminte subdezvoltate. Iar guvernele occidentale credeau că există posibilități dincolo de petrolul în sine.

„Promovarea stabilității și independenței Kazahstanului sunt esențiale pentru accesul SUA și al Occidentului la resursele sale energetice”, se arată într-un document elaborat înainte de călătoria în Kazahstan a primei doamne de atunci, Hillary Clinton, în 1997.

„Kazahii, la rândul lor, recunosc că investițiile străine mai mari și accesul la tehnologia occidentală vor fi esențiale pentru dezvoltarea resurselor care alimentează creșterea economică și socială și promovează stabilitatea politică”.

Steve LeVine, fost corespondent străin în Uniunea Sovietică pentru The Wall Street Journal și autor al cărții „Petrolul și Gloria: Cursa pentru imperiu și avere pe Marea Caspică” ( The Oil And The Glory: The Pursuit Of Empire And Fortune On The Caspian Sea), a declarat pentru ICIJ că Statele Unite au avut o altă motivație geopolitică pentru a încuraja investițiile străine în Kazahstan. America dorea să țină Rusia sub control.

„Cum ne asigurăm că Rusia – acum înapoi în spatele granițelor sale inițiale și care nu s-a extins în Europa de Est și nici în sudul său, în Caucaz și Asia Centrală … cum ne asigurăm că Rusia rămâne acolo și nu se întoarce?”, a spus el.

În mare parte datorită investițiilor străine în sectorul de petrol și gaze, produsul intern brut al Kazahstanului a crescut vertiginos în anii 1990 și 2000, conform cifrelor Băncii Mondiale.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, petrolul și gazele sunt principalele exporturi ale țării și cea mai mare sursă de venituri guvernamentale.

Dezvoltarea afacerilor în domeniul petrolier a creat noi locuri de muncă și coincide cu o perioadă de creștere economică și a calității vieții, în special în marile centre urbane Almaty și Astana. Țara din Asia Centrală a urcat în Indicele de Dezvoltare Umană al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare până pe locul 67 în 2024, depășindu-și cu mult vecinii și fiind la mică distanță de Serbia și Thailanda.

Dar imensa bogăție generată de industria petrolului nu s-a răspândit echitabil.

Firma multinațională de audit și consultanță KPMG, folosind datele Credit Suisse, a raportat că aproximativ 160 de persoane dețineau, în 2018, jumătate din averea țării.

Karachaganak se află în imediata vecinătate a Beryozovkei, un sat din stepa întinsă a Kazahstanului, numit după numeroșii săi „berezy”, sau mesteceni.

Timp de mai multe decenii, Beryozovka a fost o comunitate agricolă plină de viață în care au trăit generații întregi de kazahi și slavi. Avea un centru cultural, o clinică medicală și o stație de reparații pentru tractoare; un magazin alimentar modest, un râu plin cu pește și cimitire pentru creștini și musulmani. Casele erau vopsite în albastru și galben strălucitor, pentru a se potrivi cu steagul Kazahstanului.

Localnicii creșteau vite și cai și își îngrijeau grădinile de legume. Pe măsură ce infrastructura din era sovietică se prăbușea, locuitorii spun că trăiau bine, dar nu ușor: drumurile erau în principal de pământ, nu existau instalații sanitare interioare, iar cel mai apropiat oraș se afla la aproximativ 24 de kilometri distanță.

„Aveam totul”, a declarat Svetlana Anosova, o profesoară de muzică care locuia în Berezovka. „Apoi am devenit nimeni”.

În 1997, LUKoil și partenerii săi occidentali au semnat un acord pe 40 de ani cu guvernul Kazahstanului pentru a exploata zăcământul Karachaganak în cadrul consorțiului KPO.

KPO este în prezent operată de Shell și de compania italiană de energie Eni, fiecare dintre acestea deținând o participație de aproape 30% în cadrul companiei. Chevron (18%), LUKoil (13,5%) și compania de stat kazahă de petrol și gaze KazMunayGas (10%) dețin, de asemenea, acțiuni în KPO.

Exploatarea zăcământului de petrol și gaze a adus sătenilor speranța că Beryozovka se va dezvolta.

Dezvoltarea câmpului petrolier le-a dat sătenilor speranța că compania va moderniza satul Beryozovka, aflat într-o stare precară.

Kate Kopischke, fost specialist în soluționarea litigiilor la International Finance Corporation, parte a Grupului Băncii Mondiale, a declarat că, în multe țări în curs de dezvoltare, „guvernele nu lucrează pentru oameni”, astfel încât locuitorii apelează la companii străine pentru a le furniza serviciile de bază de care au nevoie.

Fosta bibliotecară Damilya Mursalimova, în vârstă de 69 de ani, care s-a născut și a crescut în Beryozovka, a lăudat mai întâi îmbunătățirile aduse infrastructurii, spunând că societatea „a avut grijă de satul nostru”, aducând gaz și lumină în casele oamenilor, gratuit. Curând, însă, unii locuitori au început să observe schimbări alarmante: fum care șerpuia peste sat, dispariția peștilor din râu, legume care putrezeau rapid și animale care se nășteau cu malformații sau mureau în mod misterios.

Cu toate acestea, într-o evaluare de rutină a impactului asupra mediului efectuată în 2002, KPO nu a constatat „niciun impact evident al câmpului petrolier asupra florei și faunei”.

Vera Voskoboi și soțul ei locuiau în apropierea râului. Într-o dimineață, când femeia în vârstă de 68 de ani a ieșit să își mulgă vaca, a observat o „ceață roz” plutind deasupra apei. Curând, găinile ei au căzut la pământ. Pisica ei, de asemenea, s-a prăbușit și a murit. Ea crede că animalele ei au inhalat hidrogen sulfurat.

Un purtător de cuvânt al KPO a declarat pentru ICIJ că societatea efectuează evaluări periodice ale calității culturilor, solului și apei din împrejurimi și lucrează „pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului, pentru a reduce nivelurile de poluare [și] pentru a asigura protecția și siguranța mediului”.

Pe întreg teritoriul Kazahstanului, zăcămintele de petrol și gaze produc hidrocarburi cu concentrații periculos de mari de hidrogen sulfurat, numit „gaz acid”. Inhalarea hidrogenului sulfurat reduce fluxul de oxigen către creier, ceea ce poate provoca amețeli sau probleme neurologice mai grave. Expunerea extremă poate face o persoană să-și piardă cunoștința sau chiar să moară.

În anul 2000, o comisie a guvernului kazah a constatat că 64 de muncitori de pe câmpul petrolier Tengiz și 5% dintre locuitori, adică 189 de persoane, din satul vecin Saryqamys, muriseră de la începutul producției pe câmpul petrolier. Potrivit presei locale, majoritatea deceselor au avut loc la domiciliu și au fost cauzate de probleme cardiovasculare.

Un director al companiei a declarat că nu există nicio legătură între aceste decese și câmpul petrolifer, conform relatărilor din presă de la acea vreme, însă ecologiștii susțin că expunerea pe termen scurt și lung la vapori toxici precum hidrogenul sulfurat a fost cel puțin parțial responsabilă.

Pe atunci, regretatul Muftah Diarov, un cunoscut ecologist kazah, scria într-o revistă de mediu că 90% din populația satului era bolnavă. El a atribuit îmbolnăvirile și decesele „dezastrului ecologic local”, despre care a spus că era rezultatul „influenței complexului Tengiz”. El a semnalat că și alte comunități din apropiere se vor confrunta în curând cu efecte similare.

Așa cum locuitorii din apropiere de Tengiz erau îngrijorați de aceste riscuri, la fel erau și cetățenii din Beryozovka, care locuiau lângă Karachaganak.

„Tuturor le era teamă să nu fie otrăviți într-o zi, să nu se mai trezească”, a spus Mursalimova.

Anosova, profesoara de muzică, a făcut un sondaj privind starea de sănătate a locuitorilor. A mers din ușă în ușă, în 400 de gospodării în 2002 și 2003. Dintre cei pe care i-a intervievat, a constatat că peste 75% dintre adulți au suferit pierderi de memorie și același procent de elevi de liceu au leșinat.

„Capul nu a încetat niciodată să mă doară”, a declarat Svetlana Voskoboi, o fostă localnică, mutată la Berezovka la vârsta de 24 de ani, când s-a căsătorit cu fiul Verei Voskoboi. „Durerea m-a făcut să vreau să mă urc pe perete și să țip”.

La scurt timp după aceea, 110 liceeni au semnat o scrisoare în care făceau apel la guvernul național și la comunitatea globală să răspundă îngrijorărilor lor medicale.

„Mulți dintre noi au leșinat în ultimii unu-doi ani și, potrivit profesorilor noștri, am devenit mai puțin atenți în timpul orelor”, se arată în scrisoare.

În anii următori, KPO a răspuns îngrijorărilor tot mai mari ale sătenilor republicând articole din presa regională care susțineau că „îngrijorarea locuitorilor pentru sănătatea lor pare teatrală” și catalogând organizația de mediu Crude Accountability, care milita în favoarea rezidenților, drept „altruistă”.

Compania petrolieră a susținut că degradarea stării de sănătate în comunitate a fost rezultatul degradării condițiilor socio-economice din Kazahstan după prăbușirea Uniunii Sovietice, inclusiv deteriorarea infrastructurii din era sovietică, cum ar fi sistemele de apă și canalizare.

În 2004, autoritățile sanitare regionale au stat de vorbă și au examinat medical mai mult de 840 de locuitori. Presa locală a relatat că medicii nu au descoperit nicio boală „legată de impactul nociv al hidrogenului sulfurat”.

Detaliile raportului, însă, nu au fost puse la dispoziția sătenilor.

„Au fost testați și de autoritățile din Kazahstan, iar apoi nu au primit niciodată rezultatele”, a declarat Kate Watters, director executiv al Crude Accountability. „A fost un alt moment în care au spus: „Suntem doar cobai pentru voi?”

Câteva luni mai târziu, Crude Accountability a realizat un studiu medical independent, aducând 60 de beryozoviți la o clinică dintr-un oraș din apropiere pentru a completa un chestionar și a li se recolta sânge pentru analize. În timp ce sătenii ieșeau din clinică, bărbați neidentificați, în jachete negre de piele, au încercat să îi împingă pe unii dintre ei în mașini de poliție.

„Aveau aceste concursuri de împins și tras”, a declarat Watters, care a fost martor la încăierări. „Poliția încerca să tragă femeile în mașini de poliție și, când acestea se împotriveau, le răneau fizic.”

În încercarea de a calma haosul, Watters i-a însoțit pe bărbați la biroul guvernului districtual, unde a fost interogată timp de aproximativ o oră despre activitatea Crude Accountability în sat. Ulterior, un ziar local a publicat informațiile despre pașaportul ei, spunând că a încălcat regulile vizei sale turistice.

În cele din urmă, rezultatele studiului medical nu au fost concludente. Medicii ruși care au analizat chestionarele și analizele de sânge ale sătenilor au scris într-un raport împărtășit cu ICIJ că simptomele descrise de pacienți erau „caracteristice expunerii cronice la gaze iritante” și „direct legate de activitățile de producție de la Karachaganak”.

Dar medicii au scris, de asemenea, că e nevoie ca un număr mai mare de localnici să fie examinați înainte de a trage mai multe concluzii.

Membrii comunității care au participat la studio – majoritatea fiind copii, femei sau bătrâni – au fost speriați de această încercare, a spus Watters, așa că s-au gândit: „Hai să ținem capul plecat”.

Incidentul i-a descurajat pe mulți dintre ei să vorbească din nou împotriva KPO.

Probele

Când KPO a preluat dezvoltarea Karachaganak în 1998, o parte din Beryozovka era situată într-o zonă de protecție sanitară desemnată de guvern, o suprafață de aproape cinci kilometri, considerată nesigură din cauza poluanților din Karachaganak.

Legea prevedea o zonă de protecție sanitară de cinci kilometri pentru orice câmp cu concentrații de hidrogen sulfurat mai mari de 2%. Însă, conform unui raport al International Finance Corporation, care investește în sectorul privat din țările în curs de dezvoltare, concentrațiile din Karachaganak variau între 4 și 4,3%.

Persoanele care locuiau în această zonă periculoasă desemnată aveau dreptul la relocare, care urma să fie făcută de guvern.

Cu toate acestea, KPO a susținut că zona de protecție sanitară era un concept sovietic învechit și că, în schimb, folosea un proces de reducere a poluanților la sursă.

În raportul KPO din 2002 privind impactul asupra mediului, compania a afirmat că Beryozovka nu va fi considerată în zona de protecție sanitară „cu condiția să nu aibă loc noi foraje pe acel teren”.

În 2003, medicul sanitar șef al Kazahstanului a confirmat această opinie, afirmând că introducerea de noi tehnologii a redus amenințările generate de câmpul de gaze naturale. Medicul a semnat o scrisoare care permitea reducerea zonei în 2004 de la cinci la 3,1 kilometri. (Această modificare a fost suspendată în 2006 și a fost declarată ilegală și anulată oficial în 2010).

Cu toate acestea, Anosova și alți săteni au considerat că ar fi trebuit să fie relocați în conformitate cu zona inițială de protecție sanitară.

Un alt sat, Tungush, care era chiar mai aproape de Karachaganak, a fost relocat în 2003.

De data aceasta, însă, guvernul nu a dat niciun semn că ar avea de gând să cedeze.

„Nu ne-au acordat niciodată atenție, chiar dacă am vorbit și ne-am plâns”, a declarat Mursalimova, care a dat vina pe administrația locală pentru lipsa de acțiune.

Abia după cazurile de leșin în masă din 2014, guvernul a făcut o declarație surprinzătoare: că ar mări zona de protecție sanitară a zăcământului Karachaganak pentru a permite extinderea viitoare a câmpului, iar KPO ar finanța mutarea satului Beryozovka — lucru confirmat de un purtător de cuvânt al KPO, care a precizat că cheltuielile au fost plătite de companie și vor fi rambursate de guvernul kazah.

Acest lucru a stârnit emoții amestecate în rândul sătenilor. Unii s-au bucurat că, în sfârșit, și-au mutat copiii din Karachaganak, chiar dacă au simțit că a fost prea puțin și prea târziu. Alții au fost dezamăgiți că își părăsesc casele și grădinile dragi.

Acest lucru nu înseamnă că KPO și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce li se întâmpla sătenilor.

În raportul său anual pentru acționari din 2014, consorțiul petrolier a scris: „nu există nicio dovadă că emisiile din operațiunile KPO ar fi fost cauza leșinului care i-a afectat pe copiii care locuiesc în satul [Beryozovka]”.

Ca răspuns la întrebările ICIJ, KPO a declarat că „diagnosticarea medicală și tratamentul cetățenilor sunt responsabilitatea autorităților statului kazah”.

Dar mulți beryozoviți nu aveau încredere în medicii locali.

„Aici, în Kazahstan, pur și simplu au refuzat să pună un diagnostic”, a spus Svetlana Voskoboi, a cărei fiică s-a îmbolnăvit la câteva luni după leșinul în masă. „Toți copiii, ni s-a spus, se prefac.”

Alți părinți care au căutat tratament pentru copiii lor la centrele medicale din Kazahstan au primit diagnostice îndoielnice, cum ar fi nevroză, epilepsie și diaree, potrivit Crude Accountability.

Steve Wright, atunci managerul Departamentului de Sănătate și Siguranță al KPO, le-a spus sătenilor că nu au existat emisii în exces din zăcământul de petrol și gaze în ziua în care mulți copii au leșinat la școală.

Baskut Tuncak, fost raportor special al ONU pentru drepturile omului, a spus că asigurările KPO că câmpul de gaz natural nu a cauzat bolile copiilor nu au fost convingătoare pentru săteni.

„Responsabilitatea ar trebui să revină companiilor pentru a demonstra dincolo de orice îndoială rezonabilă că nu au cauzat daunele presupuse”, a spus Tuncak.

„Și, din păcate, aici, victimele sunt puse să demonstreze și să afle cine le-a expus, la ce și pentru cât timp, iar aceasta este o povară greu de dus; iar faptul că această povară există este, în sine, o nedreptate.”

Gunnar Schade, care predă la Departamentul de studiu al atmosferei la Universitatea Texas A&M, a scris într-un e-mail adresat ICIJ că, pe baza tiparelor meteo din 28 noiembrie 2014, ziua leșinului în masă, „o eliberare continuă sau nouă” de sulfura de hidrogen sau hidrocarburi din Karachaganak ar fi putut ajunge în sat, „expunând oamenii din zonele cele mai joase ale terenului și cauzând efectele de sănătate observate.”

Iar școala era situată în cea mai joasă zonă a satului.

Schade a adăugat că, de-a lungul anilor, simptomele sătenilor din Beryozovka „au coincis cu expunerea la [sulfura de hidrogen] și hidrocarburi.”

KPO nu a fost de acord cu evaluarea, scriind ICIJ că „datele colectate de la Stațiile de monitorizare a mediului situate în [Beryozovka] și în apropiere nu arată nicio depășire a standardelor relevante și nicio emisie care ar putea fi asociată cu simptomele care au apărut.”

În 2015, trei copii din Beryozovka au fost diagnosticați de medici din afara Kazahstanului cu encefalopatie toxică, o tulburare a creierului cauzată de expunerea la substanțe toxice care se poate manifesta prin pierderea memoriei, letargie și pierderea conștienței. Lăsată netratată, tulburarea poate duce la leziuni permanente ale creierului.

Trei ani mai târziu, Crude Accountability a finanțat deplasările la un centru medical din Moscova pentru doi dintre elevii care leșinaseră în ziua aceea la școală și erau încă grav bolnavi. Printre ei a fost și Alina Qusmangaliyeva.

„Am fost examinați acolo și s-a descoperit că a existat otrăvire cu o substanță toxică”, a spus ea. Alinei și unora dintre colegii ei li s-au prescris planuri de tratament de ani de zile, care includeau medicamente scumpe și ținerea sub observație.

„Încă îmi tratez copiii”, a spus Svetlana Voskoboi. Boala lor „încă revine să ne bântuie până în ziua de azi”.

„Nimeni nu înțelege”

Încă de la început, KPO a publicat activitățile sale de implicare comunitară, spre iritarea multor rezidenți.

În 1997, când companiile din KPO au semnat contractul de dezvoltare a Karachaganak, au fost de acord să plătească 10 milioane de dolari pe an guvernului regional pentru proiecte sociale.

În 2010, în baza unui acord cu guvernul kazah, plățile sociale ale KPO s-au dublat la 20 de milioane de dolari pe an. Acești bani au fost direcționați către reconstrucția principalului aeroport din regiune, reparații de drumuri, construcția de școli și multe altele. În 2021, KPO a câștigat chiar și cea mai înaltă distincție a guvernului pentru responsabilitatea socială corporativă.

Dar aceste tipuri de proiecte sociale sunt adesea folosite pentru „publicitate corporativă, fiind o cortină de fum sau un truc pentru a construi o reputație, în spatele căreia afacerea murdară a extracției continuă ca de obicei”, a declarat pentru ICIJ Dinah Rajak, antropolog la Universitatea din Sussex.

KPO recunoaște că rolul său în realizarea acestor proiecte sociale este limitat, apelând la guvern atunci când locuitorii se plâng. Potrivit companiei, guvernul regional ar trebui să întocmească o listă de proiecte sociale în fiecare an, iar KPO este responsabilă de finanțarea și gestionarea acestora.

Antreprenorii locali fac lucrările fizice, de construcție, și, odată ce proiectele sunt finalizate, guvernul este responsabil de întreținerea acestora. Acest sistem a permis KPO să evite responsabilitatea pentru proiectele executate prost sau fără utilitate.

Ca răspuns la întrebările noastre, un purtător de cuvânt al KPO a transmis: „Investițiile sociale ale KPO corespund cu nevoile comunității”.

Unii localnici cred că ar trebui să se acorde mai multă atenție în primul rând comunității din Karachaganak, decât investițiilor mari din orașe îndepărtate, cum ar fi o sală de concerte de 24 de milioane de dolari în orașul Oral, la aproximativ trei ore de zăcământul de petrol și gaze.

Acest lucru i-a înfuriat pe unii oameni care locuiesc în apropierea câmpurilor de petrol și gaze din Kazahstan.

Zhanatalap, de exemplu, este o așezare chiar la nord de Berezovka.

Comunitatea are o mică rețea de drumuri de pământ și e aproape imposibil să ieși cu mașina din sat în zilele ploioase. Când drumurile sunt prea pline de noroi, locuitorii din Zhanatalap trebuie uneori să meargă șase kilometri până la Karachaganak pentru a ajunge la câmpul unde lucrează, a spus Serghei Keldybaev, pensionar. El a adăugat că nici măcar ambulanțele nu pot intra în sat atunci când plouă mai mult.

Când Keldybaev i-a întrebat pe angajații KPO de ce compania nu alocă bani pentru reparațiile drumurilor din Zhanatalap, ei i-au spus că oferă milioane de dolari în fiecare an, dar banii merg în regiune, a spus el.

Kopischke, în calitatea sa de fost specialist în soluționarea disputelor pentru Corporația Financiară Internațională, a vorbit cu multe companii care operează în țările în curs de dezvoltare. Ea a spus că unele au refuzat sugestia de a oferi mai multe servicii sociale și de infrastructură comunităților locale. „Dar oamenii «vor ceva în schimb»”, a spus Kopischke, „mai ales dacă intenționezi să intri și să ai un impact atât de mare asupra mediului și societății.”

Localnicii în vârstă din regiunile producătoare de petrol din Kazahstan spun că au fost martorii schimbărilor de mediu care au avut loc de la sosirea companiilor petroliere străine.

În Zhanatalap, Keldybaev a spus că apa lui – pe care o obține dintr-o fântână de aproximativ 20 de metri adâncime – se simte uleioasă și are un gust metalic.

Uneori, emisiile de la Karachaganak ajung în satul său și îi fac pe el, pe soția lui și pe vitele lor să rămână fără suflare, a spus el. A adăugat că el și soția lui suferă și de hipertensiune arterială, iar clinica locală le prescrie medicamente depășite.

„Nu există nicio compensație, nimic”, a spus Keldybaev despre prețul pe care localnicii trebuie să-l plătească pentru a trăi lângă Karachaganak. „Doar o dată pe an [KPO] oferă tichete de sanatoriu.”

KPO se oferă să trimită rezidenți în fiecare an la centrele medicale rămase din epoca sovietică. În 2022, compania a raportat că a dat vouchere pentru 150 de persoane din districtul în care se află Karachaganak.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru ICIJ că programul este „foarte popular în rândul bătrânilor din zonă, dar Keldybaev a spus că el și soția sa nu acceptă niciodată oferta companiei, deoarece nu își permit să-și lase vitele singure. În schimb, au învățat să trăiască cu problemele.

„Unde vom merge?” întrebă Keldybaev. „Nu câștigăm suficienți bani pentru a cumpăra o casă sau un apartament cu pensiile noastre de 100.000 [tenge] (aproximativ 200 USD).”

În timpul unei audieri publice din martie 2024, oamenii din orașele mici din nord-vestul Kazahstanului au spus că, de șase ani, au cerut să fie relocați, spunând că aerul pe care îl respiră este „otrăvit”.

Taskesken și Iskine se află chiar în afara zonei de protecție sanitară a unei unități de procesare a petrolului condusă de NCOC – societatea mixtă care include Eni, Shell, Exxon și TotalEnergies.

NCOC, a spus un rezident, tratează localnicii drept „cobai”, adăugând că construcția unei căi ferate și a unei conducte de gaz în apropierea orașului a distrus pășunile, forțând oamenii să nu mai crească animale. Alți rezidenți s-au plâns că echipamentele NCOC consumă multă electricitate, lăsându-i fără suficientă putere pentru a-și porni mașinile de spălat.

Ca răspuns la întrebările despre impactul companiei asupra comunității, NCOC a scris într-un e-mail că amplasamentul facilităților sale este „în conformitate cu cerințele aplicabile de expertiză și evaluare a impactului conform legislației Republicii Kazahstan.”

Compania a precizat că „nu există pășuni în raza noilor proiecte și în zonele stațiilor feroviare” și că facilitățile sale de producție sunt „autonome în ceea ce privește electricitatea, căldura și aburul.”

Pentru unele comunități, totuși, identificarea sursei nemulțumirilor lor nu este întotdeauna ușoară.

Damba, o mică așezare cu drumuri neasfaltate, este una dintre cele mai apropiate de zăcământul petrolier offshore Kashaghan operat de NCOC.

Localnici precum Erbolat Qairov, un fost medic veterinar care locuiește acolo de mai bine de jumătate de secol, au observat că, în ultimii câțiva ani, calitatea aerului s-a deteriorat.

Damba și alte orașe și localități din aceeași regiune sunt poluate de o asociere de câmpuri petroliere operate de companii occidentale și rafinării de stat. Însă informațiile despre efectele fiecăreia dintre aceste facilități sunt puține.

„Nu suntem ecologi, nu suntem specialiști”, a spus Qairov. „Nu știm dacă emisiile sunt peste sau sub limite. Calitatea aerului nostru este proastă, dar nu știm dacă vine de la Kashagan, Qarabatan, Tengiz. Nu putem distinge influența fiecărui proiect asupra mediului.”

Mansia Esenamanova, profesor de ecologie la Universitatea Atyrau din Kazahstan, a încercat să investigheze cele mai mari surse de poluare a aerului folosind o aplicație numită AirKZ care colectează date de la diferite stații de monitorizare din Atyrau, „capitala petrolului” din Kazahstan.

Ea a descoperit că, după ce monitoarele NCOC au măsurat emisii mari, datele lor au încetat să apară în aplicație – i-a spus ea partenerului olandez al ICIJ, NRC.

„NCOC nu poate opri transmisia online de la stațiile de monitorizare a calității aerului din proprie inițiativă”, a declarat compania pentru ICIJ. Datele AirKZ, a spus NCOC, sunt deținute de agenția meteorologică de stat.

În iunie acest an, NRC a participat la o audiere publică a NCOC. Aceasta a avut loc într-o clădire municipală din Damba, cu pereți acoperiți de picturi cu pescari și agricultori.

În timp ce angajații NCOC discutau despre o instalație de foraj offshore, ei au făcut o prezentare extrem de tehnică, plină cu grafice complicate. Pentru localnici, a fost încă un caz de implicare slabă a comunității care a făcut să crească neîncrederea, atât în companiile petroliere, cât și în administrația locală.

La un moment dat în timpul prezentării, un participant a intervenit: „Nimeni nu înțelege”.

Unde copiii pot respira

Vera Voskoboi, fostă asistentă socială, vizitează adesea mormântul soțului ei în cimitirul din Beryozovka — una dintre puținele structuri rămase după ce KPO a început să dărâme satul, în urma mutării locuitorilor, care a început în 2015.

Ea a spus că se gândește, cu drag, la timpul petrecut în sat. La urma urmei, acolo și-a născut cei cinci copii, și-a plantat meri, a ținut cai, oi și gâște.

Deși Araltal, orășelul în care a fost mutată Voskoboi, este aproape de fostul ei sat, este departe de Beryozovka plină de viață pe care și-o amintește. Ea locuiește acum pe o stradă cu zeci de case identice din cărămidă roșie construite de KPO pentru foștii săteni.

Pe drum se află o școală, construită tot de KPO, care are un muzeu cu o singură cameră dedicate satului Beryozovka. Fotografii alb-negru ale primelor clase de absolvire din sat sunt afișate de-a lungul unui perete, iar meșteșuguri, cum ar fi pernele din pâslă, cu modele tradiționale kazahe, împodobesc un alt perete.

După relocarea beryozoviților, Shell, unul dintre cei mai mari acționari ai KPO, a emis un comunicat în care declara că fiecare familie a primit o indemnizație de mutare și a fost compensată pentru proprietatea care nu a putut fi mutată în timpul relocarii. De asemenea, a precizat că Araltal avea acces bun la magazine și spitale.

Realitatea, au spus localnicii, nu a fost atât de roz. „A fost foarte greu pentru noi – foarte greu – să ajungem într-un loc ca acesta”, a spus Voskoboi.

Acoperișul noii ei case – făcut din tablă profilată – avea găuri mari și apa se scurgea din tavan în bucătărie când ningea. Când avea 61 de ani, Voskoboi s-a urcat ea însăși pe acoperiș pentru a petici găurile. Și după ce s-a plâns la KPO de construcția șubredă a treptelor care duceau spre casă, compania i-a trimis șapte saci de ciment.

Biroul principal din Kazahstan al Eni, unul dintre operatorii comuni ai KPO, se află aproape în centrul țării. Biroul se află într-unul dintre cele mai înalte ansambluri de turnuri din Astana, capitala țării, cunoscută pentru clădirile sale din sticlă. Complexul găzduiește și un hotel Ritz-Carlton și un mall cu magazine de lux, precum Dolce & Gabbana și Tiffany & Co.

În 2023, Eni avea rezerve dovedite în valoare de aproximativ 29 de miliarde de dolari.

În 2023, Karachaganak a produs mai mult de 142 de milioane de barili de petrol, suficient pentru a satisface cerința mondială de energie pentru o jumătate de zi. Producția câmpului reprezintă 15% din aportul conductei Caspiene.

În timp ce imagini cu pompe și picături de petrol sunt prezente pe străzile regiunilor bogate în petrol, bogăția generată de industria petrolieră este vizibilă în principal în Astana.

Acolo, Nursultan Nazarbaev, primul președinte al țării care a deținut funcția timp de aproape 30 de ani, a pompat miliarde de dolari din bani publici în mari proiecte de construcție, inclusiv un mall-mamut cu o plajă interioară și un centru spiritual în formă de piramidă.

Astana are o clasă de mijloc în creștere, dar periferiile orașului sunt pline de drumuri neasfaltate și case aflate în ruină, în ciuda promisiunii de bogăție care decurge din vastele resurse naturale ale Kazahstanului.

Deși Statele Unite credeau — sau sperau — că investițiile străine în Kazahstan vor promova practicile de afaceri occidentale și vor sprijini economia țării, dependentă de Rusia, analiștii spun că aceste investiții au contribuit la alimentarea unui „blestem al resurselor,” conceptul potrivit căruia țările bogate în resurse naturale experimentează o creștere economică lentă și, adesea, rate mai mari de autoritarism.

Maria Lobachyova, director de program al organizației kazahe pentru drepturile omului Echo și membru al consiliului de administrație al Inițiativei de transparență a industriilor extractive, a declarat că blestemul resurselor din Kazahstan s-a manifestat în dezvoltarea neuniformă a regiunilor țării.

De banii proveniți din sectorul petrolului și gazelor beneficiază în mod disproporționat centrele culturale și economice ale Kazahstanului și nu oamenii care trăiesc în zone sensibile din punct de vedere ecologic.

„De asemenea, pentru că oamenii din aceste centre au mai mult acces la rețelele sociale, sunt mai activi din punct de vedere politic și, de aceea, șeful regiunii poate investește mai mulți bani în aceste centre”, a spus Lobachyova. Între timp, „vocile oamenilor din raioanele, orașele și satele mici” sunt rar auzite.

Finanțele publice ale țării sunt încă dependente de profiturile petroliere.

Un raport din 2023 al Băncii Mondiale a constatat că bugetul de stat al Astanei este „în mare măsură dependent de veniturile din petrol” și că „în ultimii 20 de ani, veniturile din alte surse decât cele petroliere ale Kazahstanului au stagnat ca procent din PIB”.

Pe măsură ce KPO extinde producția și fluxurile de gaze din Karachaganak, unii membri ai comunității acum fragmentate a satului Beryozovka continuă să creadă că viața lor este, în continuare, în pericol.

În Araltal, Vera Voskoboi încă mai simte mirosul putred de hidrogen sulfurat din aer și a spus că o cauză comună de deces atât pentru beryozoviții tineri, cât și pentru cei bătrâni este cancerul.

Condițiile de acolo nu sunt mai bune, a spus Svetlana Voskoboi, care a fost mutată în orașul Aqsai.

„Eram ca niște paria acolo,” a spus ea. Fiica ei s-a luptat să se adapteze la noua școală, unde continua să leșine. „Au fost crize. Iar copiii aveau o depresie teribilă.”

În cele din urmă, și-a vândut casa și s-a mutat câteva ore spre vest, departe de Karachaganak. „Copiii respiră mai bine aici”, a spus ea. Ei „traiesc mai bine”.

Au contribuit: Kobylan Aldibekov, Mariya Melnikova, Reid Standish, Mukhtar Senggirbay (RFE/RL); Carola Houtekamer, Karlijn Kuijpers (NRC); Agustin Armendariz, Naubet Bisenov, Tanya Kozyreva, Matei Rosca, Thomas Rowley, Eve Sampson (ICIJ).

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.