Doi cetățeni din Sri Lanka, veniți la muncă în România, au fost bătuți și ținuți captivi într-un apartament de pe Calea Torontalului, din Timişoara, de doi traficanți de persoane din Pakistan care le-au promis inițial că-i vor trece ilegal frontiera României pentru a ajunge în Italia.
Cei doi srilankezi urmau să fie urcaţi într-un TIR care să îi transporte în vestul Europei. Însă traficanţii s-au răzgândit și au cerut o sumă mai mare, adică 5.000 de euro.
Legați cu mâinile la spate și cu căluș la gură, cei doi au fost filmați de traficanți iar filmările au fost trimise unor persoane apropiate de cei sechestrați pentru a obține banii ceruți, în schimbul eliberării lor, cu amenințarea că vor fi uciși dacă recompensa nu le va fi trimisă, relatează News.ro.
Profitând de un moment în care au rămas singuri în apartament, unul dintre cei doi srilankezi și-a făcut o coardă din cearșafuri și a încercat să evadeze de la etajul 5 al blocului în care era captiv.
Bărbatul s-a prăbușit în gol și a murit la impactul cu solul după ce coarda improvizată s-a rupt, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Traficanții pakistanezi au ajuns ilegal în România și nu aveau documente de ședere. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore și pentru lipsire de libertate urmată de moartea victimei, trafic de migranți și prezentați judecătorilor de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă.