Linkuri accesibilitate

Mike Pompeo acuză Rusia că se află în spatele atacului cibernetic din SUA


Secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a declarat ieri la un post de televiziune că este clar că Rusia se află spatele atacului cibernetic împotriva mai multor agenții americane, dar care a afectat și multe companii private din întreaga lume.

Oficialul a precizat că în acest caz “se poate spune destul de sigur că rușii se află în spatele acestei acțiuni”.

Până acum administrația americană s-a abținut să precizeze de unde a venit atacul cibernetic, iar președintele Donald Trump nu a avut o poziție publică în legătură acest subiect.

Compania Microsoft a anunțat că a notificat peste 40 de clienți afectați de malware, despre care experții de securitate spun că ar permite accesul la rețeaua de informații guvernamentale sensibile și la rețelele care operează în domeniul infrastructurii, cum ar fi rețelele electrice.

Președintele Microsoft a anunțat într-o postare pe blog că aproximativ 80% dintre clienții afectați se află în Statele Unite, iar ceilalți sunt din Belgia, Marea Britanie, Canada, Israel, Mexic, Spania și Emiratele Arabe Unite.

Acesta a adăugat că nu este vorba despre un spionaj uzual, ci mai mult un act care a creat o serioasă vulnerabilitate tehnologică pentru Statele Unite și pentru lume.

James Lewis, vicepreședintele Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, a declarat că ar putea să fie cel mai mare atac cibernetic care a lovit Statele Unite, chiar mai mare decât cel din 2014 pentru care este suspectată China.

Potrivit acestuia, nu se știe care vor fi urmările acestui atac, deoarece “nu știm ce a fost lăsat în urmă, în practică se lasă ceva în urmă pentru a se putea întoarce”

Atacul cibernetic a fost raportat pe 13 decembrie de oficiali americani care și-au păstrat anonimatul, dar care au precizat că suspecții sunt hackeri din Rusia.

Ambasada Rusiei în Statele Unite a negat printr-un comunicat din 14 decembrie orice implicare în acest incident.

Departamentul pentru Securitate Internă, Departamentul Trezoreriei, Departamentul pentru Comerț și Departamentul Energiei se numără printre instituțiile afectate de atac, potrivit știrilor în care au fost citate surse oficiale. Departamentul Energiei are în subordine agenția care administrează depozitul de arme nucleare.

FBI și alte agenții care se ocupa cu investigarea atacului cibernetic au informat Congresul american despre această situație pe data de 18 decembrie.

Compania al cărei software a fost afectat este SolarWinds, iar aceasta a recunoscut că softul de gestionare a rețelei a fost atacat de hackerii dintr-un stat extern.

Proteste în Georgia față de restricțiile legate de coronavirus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00
XS
SM
MD
LG