Linkuri accesibilitate

Trei militari SUA uciși într-un atac în Iordania. Biden acuză grupări susținute de Iran. Teheranul neagă orice implicare


Președintele SUA, Joe Biden, spune că atacul ar fi fost lansat de grupări radicale susținute de Iran, care operează în Siria și Irak.
Președintele SUA, Joe Biden, spune că atacul ar fi fost lansat de grupări radicale susținute de Iran, care operează în Siria și Irak.

Iranul neagă legăturile cu atacul cu dronă al Iordaniei care a ucis 3 soldați americani și a declarat că nu urmărește o „extindere” a conflictului în Orientul Mijlociu.

Actualizare

Iranul a criticat „acuzațiile nefondate” ale SUA:

„Republica Islamică Iran nu salută extinderea conflictului în regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, într-un comunicat, potrivit AFP. Oficialul iranian a mai adăugat că Teheranul „nu este implicat în deciziile grupurilor de rezistență”.

Iranul a declarat însă în trecut că este o „datorie” să sprijine ceea ce numește „grupuri de rezistență” în regiune, dar insistă că acestea sunt „independente” în decizie și acțiune.

Uciderea a trei soldați americani duminică într-un atac în Iordania a marcat primele pierderi militare americane în regiune de la începutul războiului Israel-Hamas.

Președintele american Joe Biden a declarat că „grupuri militante radicale susținute de Iran care operează în Siria și Irak” se află în spatele atacului asupra bazei de frontieră din nord-estul Iordaniei.

Știrea inițială

Trei militari americani au murit și alți peste 30 au fost răniți, în urma unui atac cu dronă în nord-estul Iordaniei, la granița cu Siria, au transmis duminică președintele SUA, Joe Biden și oficiali americani. Liderul american spune că atacul ar aparține unor grupări radicale susținute de Iran.

A fost prima lovitură care a ucis militari americani de la izbucnirea războiului, Israel-Hamas, notează agenția de presă Reuters.

Președintele american Joe Biden a învinuit grupuri susținute de Iran pentru atac.

„În timp ce încă adunăm faptele acestui atac, știm că a fost efectuat de grupuri militante radicale susținute de Iran, care operează în Siria și Irak”, a spus președintele Joe Biden într-un comunicat citat de agenția de presă.

Cel puțin 34 de membri forțelor SUA sunt evaluate pentru posibile traumatisme cerebrale a spus un oficial, sub protecția anonimatului, pentru Reuters, în timp ce alți doi oficiali au spus că mai mulți militari răniți sunt evacuați din baza americană pentru îngrijiri medicale.

Un al patrulea oficial a declarat că drona ar fi căzut lângă cazarme, fapt care ar putea explica numărul ridicat al persoanelor rănite, scriu jurnaliștii agenției.

Atacul cu dronă reprezintă o escaladare majoră a tensiunilor din Orientul Mijlociu, unde atacul Hamas asupra Israeului a dus la moartea a aproximativ 1.200 de persoane, în timp ce în urma ripostei israeliene în Fâșia Gaza au murit peste 26.000 de palestinieni, potrivit Ministerului sănătății din regiune.

Washingtonul a afirmat în mai multe rânduri că nu se află în război în regiune, dar a lansat unele atacuri asupra grupării Houthi, din Yemen, după ce membri ai acesteia atacaseră nave comerciale din Marea Roșie.

Casa Albă și-a reînnoit însă, în cea mai recentă declarație, angajamentul de a lupta împotriva terorismului și a menționat că SUA va cere socoteală celor responsabili.

Reuters menționează că un înalt oficial al grupării militante palestiniene Hamas, susținut de Iran, Sami Abu Zuhri, a legat direct atacul de campania Israelului din Gaza.

„Uciderea a trei soldați americani este un mesaj adresat administrației americane că, dacă nu se oprește uciderea nevinovaților din Gaza, trebuie să se confrunte cu întreaga națiune”, a declarat el pentru Reuters, adăugând că „agresiunea continuă americană-sionistă asupra Gazei este capabilă să explodeze situația din regiune”.

Potrivit armatei americane, atacul a avut loc la o bază din nord-estul Iordaniei, lângă granița cu Siria, însă nu a numit baza.

Un purtător de cuvânt al guvernului iordanian a spus că militanții au vizat o altă bază, în afara teritoriului iordanian. SUA a oferit Iordaniei sprijin de aproximativ 1 miliard de dolari, de la începutul războiului din Siria, din 2011, pentru consolidarea securității graniței și a oferit recent și ajutor în acest scop

Washingtonul a oferit Iordaniei aproximativ 1 miliard de dolari pentru a consolida securitatea graniței de la începutul războiului civil din Siria în 2011 și a trimis recent mai mult ajutor militar în acest scop, spun surse de informații occidentale.

Rămâne neclar ce grup susținut de Iran ar fi putut să fi efectuat atacul, dar mai mulți oficiali americani au opinat că nu cred că forțele militare iraniene au lansat ele însele drona de atac unidirecțional.

„În timp ce încă adunăm fapte, aceasta este cu siguranță opera unui grup de miliție susținut de Iran”, a spus un alt oficial, conform Reuters.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG