Linkuri accesibilitate

Trei militari români au fost răniți în timpul unui exercițiu cu explozibil


O explozie în urma căruia trei militari au fost răniți a avut loc miercuri în Poligonul Cățelu din apropiere de București. Incidentul a avut loc în timpul aprinderii unei încărcături de TNT.

Trei militari de la Centrul 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT), potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

Incidentul a avut loc în Poligonul Cățelu, în jurul orei 9:30.

Cei trei, doi soldați și un căpitan, au primit primele îngrijiri la fața locului din partea personalului prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire.

Ulterior, doi dintre ei au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale.

La același spital a ajuns și al treilea militar rănit, care a solicitat evacuarea după aproximativ două ore de la producerea incidentului.

Potrivit MApN, unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și a fost supus unor „intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe”. Potrivit comunicatului, starea sa este stabilă.

Ceilalți doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale.

Unul dintre ei a suferit plăgi la membre, tulburări de vedere și zgârieturi, iar celălalt soldat a suferit mai multe zgârieturi.

În urma incidentului a fost informat Parchetul Militar București, iar conducerea unității a stabilit o comisie de cercetare a evenimentului.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG